duminică, 30 iunie 2013

Ghem de viață

De la un capăt al ghemului lucrurile par complicate, întortocheate, ascunse. Dar fiecare pas care te aduce mai aproape de miez îți lămurește din necunoscute și te face să uiți gândul de la pasul dinainte. Viața e un ghem.. nu vom știi niciodată ce ne e înainte și vom uita mult prea repede ce tocmai a trecut. Apoi rămân doar presupunerile și interpretările.

Ne întâlnim cu oameni din întâmplare, dar rămânem cu ei pentru că ne modelăm după forma sufletelor lor. Rămânem pentru că iubim, pentru că pasul curent nu mai poate fi trăit fără respirația celuilalt. Transformăm întâmplarea care ne-a adus împreună în povestea noastră și zugrăvim pașii care vor urma în culori duale. Nu vom știi însă niciodată cu adevărat ce vom face, gândi sau trăi în pasul următor.

Suntem doar personaje într-o poveste, scrisă de un autor nehotărât. Cu gâturile întinse putem zări jumătatea de pagină din jurul nostru, dar penița care ne scrie povestea ne poate surprinde oricând.

duminică, 23 iunie 2013

Lucian Blaga - Izvorul nopţii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri
încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

marți, 18 iunie 2013

Cetatea Rupea

sursa foto: adevaruldespredaci.ro
Am zărit cetatea din fuga motocicletei, în primul meu drum cu ei. Mi-a trecut prin gând că ar fi frumos să oprim și înainte să-mi dispară gândul ne-am abătut din șosea și am urcat drumul rupt și pietruit până la intrarea cetății. Încă nu mă lamurisem cum de a știut.

Cetatea era acoperită de vegetație, cu ziduri din piatră încolțite de buruieni, verde ca ziua de vară care ne purta pe drum. Intrarea era străjuită de-o livadă. Doar o potecă se încumeta prin iarba înaltă. Soarele ardea cu înverșunare. Nu știu de unde a apărut domnul acela, am auzit povestea înainte să-l văd pe dânsul. Ne-a tot povestit preț de jumătate de oră, despre istorie, locuri și legende. Ne-a arătat fântâna cu apă miraculoasă, care ține dragostea bună de multă vreme și am băut din pumn însetată de arșiță și amețită de poveste. Apoi a dispărut la fel de enigmatic și am pornit-o singuri printre ziduri. Le-am mângâiat cu vârful degetelor și am făcut fotografii pe film, arse de soare la fel ca noi. Aveam tot echipamentul pe noi, ne străluceau frunțile și ni se înroșiseră mâinile. Cetatea ne-a îmbrățișat oferindu-ne ce avea mai bun: liniște, o priveliște superbă din înălțimi, iarbă și flori sălbatice, mere verzi și apă rece.

De câteva zile, cetatea Rupea s-a redeschis pentru public, după trei ani de renovare. Acum e obiectiv de interes național, zidurile sunt complete, iarba tunsă regulamentar, parcarea își așteaptă mușterii. Nu știu dacă în taxa de intrare se oferă și o cană cu apă de dragoste sau vreun măr necopt. Dar știu că zidurile proaspăt netezite ascund aceleași povești și gem sub revărsarea de pași, zgomot și Coca-Cola.

duminică, 16 iunie 2013

Cireşarii

Pe vremea mea, serialul Cireşarii nu mi-a picat în mână. Dar cărţile n-au scăpat. Le-am citit, analizat, transformat în 'expediţie ştiinţifică', în cod secret de exprimare. Eu eram Maria, prietena mea Lucia. Mie îmi plăcea de Ursu, ei de Tic. Citeam împreună, chinuind bibliotecara şcolii să găsească mereu acelaşi volum în dublu exemplar. Răspundeam cu parolă la telefon şi vorbeam în păsărească atunci când nu vroiam să ne înţeleagă nimeni. Ne construisem o lume numai a noastră şi zău dacă ştiu unde au trecut anii.

Mă uit la Lucia mea acum, soţie, mămică, cu grija unei case, a unui servici, cu necazuri birocratice, rate şi socoteli pecuniare. Sistemul nostru secret a rămas îngropat în amintiri. Vorbim tot mai des despre ce trebuie făcut şi tot mai puţin despre ce ne-am dori să facem. Nu mai avem timp de explorări, de descoperiri. Dar undeva, ascuns printre toate ocupaţiile cotidiene, am rămas aceleaşi Lucia şi Maria şi ne întâlnim privirile complice la fel ca acum 20 de ani.

vineri, 14 iunie 2013

Milan Kundera – Cortina

Citesc tot ce e scris de Milan Kundera cu plăcere. Îmi imaginez că stăm la o cafea și dânsul îmi povestește. Și zău că mi-ar putea povesti despre orice, istorie, oameni, literatură. Are un dar al poveștii care nu se proptește în subiect.

Cortina este un eseu în mai multe părți, dedicat artei romanului. Nu trebuie să fi specialist în domeniu pentru a-l aprecia. Doar cititor de plăcere. Din Cortina mi-am făcut o listă de lectură: Kafka, Cervantes și aventurile bravului Sveik. Nu contează că le-am mai citit cândva, acum le văd într-o lumină nouă, caut alte înțelesuri. Văd altfel umorul, tragicul, istoria, contextul. Cortina e un soi de curs opțional, la care te duci din plăcere. O discuție elevată, deopotrivă fascinantă, inteligentă și cu umor, o viziune aparte asupra romanului și evoluției lui.

luni, 10 iunie 2013

Portret (XXV)

Trenul plecase din Bucureşti în jurul orei 21. După nici o oră, dormeau amândoi de parcă era ultimul lucru care le rămăsese de făcut. Ignorau cumva toată gălăgia molipsitoare a compartimentului şi, sfidând locul prea strâmt ca să fie confortabil, adormiseră îmbrăţişaţi. El îi ţinea mijlocul, ea îi îmbrăţişa genunchii. Cu părul răsfirat, respirând regulat şi abia simţit, cu pieptul în mişcări line, somnul îi ţinea uniţi într-o dulce libertate. Au petrecut aşa aproape fiecare secundă a drumului, construind o intimitate aparte în mijlocul unui furnicar de oameni zgomotoşi ş murdari. S-au trezit ca prin minune cu vreo 5 minute înainte de ora 4 a dimineţii, când trenul intra în Cluj, gara lor de destinaţie.

joi, 6 iunie 2013

Vitrina

Mă priveam în vitrina magazinului şi nu-mi trecea prin cap decât că ar trebui să mă tund. Într-un moment de neatenţie, mi-am întâlnit privirea. Cine era străina asta? În primul rând părea mai bătrână decât mine. Nişte umbre ciudate îi încadrau faţa prea slabă, ochii îi erau ascunşi în fundul capului, părul îi stătea în dezordine. Ăsta să fie copilul care plângea de-i curgeau lacrimile de pe bărbie pentru că se termina vacanţa şi părăsea locul în care toate minunile erau posibile? Asta să fie adolescenta care număra stele, scriind poezii idioate în aşteptarea zburătorului? Ăsta să fie omul prăbuşit la umbra unui catafalc, fără a înţelege de ce lumea nu se termină? Asta să fie cea care a descoperit că şi după sfârşitul lumii, cumva, paradoxal, începe o alta? Asta să fiu eu? Mi-am smuls privirile din vraja vitrinei şi lucrurile au revenit la normal. Deasupra, doi pescăruşi îşi vedeau de drumul lor, aşa că mi-am văzut şi eu de-al meu, luând cu mine şi copilul şi adolescenta şi minunile şi prăbuşirile. Am făcut un pas, apoi încă unul, până când totul a redevenit firesc, banal, al meu.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine