duminică, 30 decembrie 2012

J.M. Coetzee – Miezul verii

Al treilea volum al trilogiei Scene din viața provincială, Miezul verii este un roman autobiografic dedicat vârstei adulte a scriitorului sud-african. Nu este însă acel gen de proză autobiografică scrisă la persoana întâi, în care autorul își lasă frâu liber părerilor personale și divagațiilor filosofice. Este un fel de proză experiment, în care autorul este adus în fața publicului prin intermediul mai multor persoane care l-au cunoscut. O amantă, o verișoară, o posibilă iubire, oameni care au împărțit cu J.M. Coetzee un episod din viața lor. Pe lângă eliminarea subiectivismului, acest gen de proză reușește să contureze o lume întreagă, cu probleme și împliniri, lumea sud-africană a anilor '70, dezbinată de apartheid, de ură, de rasism. Copii ai nimănui, afrikanerii, albi veniți din lumea largă în căutare de noroc și avere, se văd implicați într-o luptă dezgustătoare, la care nu au curaj să nu mai ia parte. Regulile sunt stricte, negrii nu pot fi ajutați sau apreciați, și dezbinarea se întinde încetul cu încetul și în rândul albilor. Unii fug spre tărâmuri libere, alții încearcă să construiască un 'acasă', o familie.

Miezul verii are acea savoare a prozei bine scrise, bogate, ofertante, în care poți regăsi realismul istoriei povestit simplu, prin viețile celor care l-au trăit. Cum funcționează iubirea dincolo de prejudecăți, cum se leagă o familie dincolo de problemele materiale, cum se construiește un destin de scriitor într-o lume care nu dorește așa ceva. Un singuratic, un neînțeles, un om ciudat, ușor de bănuit a fi infractor sau pervers, un poet de cea mai neașteptată speță. Dincolo de toate, un scriitor de premiu Nobel, un nostalgic, un îndrăgostit de o mână de pămând arid și neprietenos.

vineri, 28 decembrie 2012

Despre ani

Sunt unii ani din care îmi pare rău că plec. Îi părăsesc cu inima grea, amintindu-mi toate momentele bune care m-au însoțit, găsind explicații celor neplăcute și motive celor neîmplinite.

Sunt unii ani de care parcă mă bucur să scap. Visez la un început mai bun, la soluții facile pentru toate problemele întâmpinate, la miracole pentru cele care nu au soluții.

Sunt unii ani care-mi sunt indiferenți. N-au știu să mă farmece cu amintiri, nici nu m-au necajit cu supărări. Sunt ani care au trecut degeaba, timp prețios pierdut aiurea cu îndeletniciri mediocre. Mă mint uneori că trebuiau făcute pentru a ajunge la mai bine, dar adevărul este că orice timp netrăit este un timp pierdut.

E momentul să îndes anul care trece în categoria potrivită lui. E moment de bilanț contabil al zilelor bune, din care am scos profit, și de calcul al plăților făcute din zilele anoste, risipite. Trebuie să număr împliniri și regrete, să aleg dorințele bune pentru 2013 și să-mi concentrez energia spre a trăi cu entuziasm fiecare dintre cele 365 de zile care vin. Să ne iasă profitul cât mai mare.

miercuri, 26 decembrie 2012

luni, 24 decembrie 2012

Portret (XVII)

Mereu în pragul ușii, a întâmpinare. Mirosind a toate cele bune, a cozonac, a chimen. Cu șorțul curat, prăfuit de făină, cu basma albă, cu doar o șuviță rebelă de păr scăpată de sub ea. Cu mâinile calde și înroșite de frământat, cu ochii sclipind de bucurie, cu cel mai luminos și mai frumos zâmbet. Cu brațele larg deschise, a îmbrățișare. Spui doar trei cuvinte care îmi schimbă lumea, trei cuvinte pe care le port în suflet de când mă știu, trei cuvinte fără de care n-aș fi putut respira: "A venit copilul!"

duminică, 23 decembrie 2012

Despre vacanță

Nici un loc de muncă sau activitate profesională nu a beneficiat vreodată de o plănuire mai minuțioasă decât o vacanță. Fie că este vorba de o zi sau un an, vacanța cere resurse impresionante de imaginație, logistică și bani. Nu dă bine să nu ai ce povesti la final, așa că implicând soacra, sarmalele, zăpada sau turismul urban, vacanța trebuie să se transforme într-o poveste.

Ce veți face în aceste zile de sărbătoare pentru care vă pregătiți de cel puțin câteva săptămâni? Pe care drum veți porni și câte vă vor duce bagajele? Vă doresc să vă iasă o poveste frumoasă, numai bună de povestit nepoților, prietenilor, vecinilor, colegilor. Să vă iasă cu belșug și drumuri curate, cu zâmbet, cu drag. Și dacă vă face plăcere, povestiți-ne și nouă.

vineri, 21 decembrie 2012

Crinul

by Tams


lily:
out of the water...
out of itself
('Lily' by Nick Virgilio)

marți, 18 decembrie 2012

Vârsta îndoielii

Copil fiind, încercam mereu, cu prea mult curaj, aproape orice îmi trecea prin cap. Cu planuri bine stabilite și minuțios organizate, pășeam în vârful picioarelor, alegând doar porțiunile de parchet care nu scârțâiau, spre a lua cu asalt cămara în timpul orelor de somn. Construiam piramide cu echilibru precar, din scaune, cărți, perne și orice altceva aveam la îndemână, și mă cățăram în vârful lor pentru a ajunge la vreun obiect interzis. Am mușcat sănătos din săpun pentru că mirosea frumos și m-am tuns singură, ascunsă sub pat, pentru că reușisem să fur foarfeca de croitorie. Eram plină de idei și aveam mereu curajul de a le pune în practică.

Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am început să învăț ce doare, ce nu e frumos, ce supără, ce jignește și curajul meu de a mă avânta în noi aventuri a început să scadă. Exista brusc o listă a pericolelor posibile, existau riscuri și efecte nedorite. Am aflat ce înseamnă eșecul, dezamăgirea, suferința și planurile mele au fost tot mai puțin îndrăznețe. Dar descoperirile tinereții mi-au dat suficient entuziasm cât să mă mai pot bucura de experiențe noi. Am ajuns în locuri doar visate, am învățat să înot, să merg cu bicicleta, să conduc o mașină și o motocicletă, să schiez, să-mi urmez dorințele extravagante, să port aparatul de fotografiat de gât peste tot, să urc munți cu plăcere. Sigur, nimic nu a mai ieșit perfect, ca în vremurile copilăriei. Dar au ieșit toate suficient de bine cât să mă pot bucura de timpul respectiv.

Și am ajuns din nou la o vârstă de saturație interioară. Curajul meu a mai scăzut un pic, pentru că am văzut oameni dragi suferind și am înțeles că nimic nu durează cât ne-am dori. Prudența, bat-o vina, mă împiedică de la gesturi necugetate îndelung, neanalizate profund și nesocotite ceasuri întregi. Societatea mă oprește și de la puținele pe care le-aș mai putea face, pentru că n-ar da bine, s-ar interpreta greșit sau, cel mai des, ce-ar spune lumea dacă le-aș face. Lista de riscuri crește în fiecare zi, forța mea de a mă lupta se evaporă ca roua.

Ne oprim la un moment dat și ne zicem că am făcut destul, că la vârsta noastră ar trebui să ne odihnim, să ne bucurăm de viață. Dar nu mai avem curaj să ne bucurăm de ea. Ne numărăm anii, ca avarul banii și ne zgârcim pentru o zi. O zi în care să transpirăm urcând un munte, o zi în care să ne înghețe nasul pe o pârtie, o zi în care să ne suim în mașină și să conducem șase ore ca să vedem 10 minute marea. Suntem prea bătrâni ca să mai învățăm lucruri noi și ni le răsucim pe degete pe cele câteva pe care am apucat să le învățăm. Nu mai dansăm, nu mai mergem la concerte, nu mai ieșim la restaurant, nu mai pierdem nopțile, nu ne mai cumpărăm lucruri care nu ne trebuie. Ne mulțumim cu ce am avut, cu ce am trăit, predăm ștafeta copiilor fără a ține seamă că, de fapt, nu trebuie să renunțăm la nimic. Ne ascundem în spatele unui confort incert și nesatisfăcător. Ne piere curajul, încrederea în propriile forțe. Nu îmbătrânim, ne lăsăm păgubași.

duminică, 16 decembrie 2012

Reţeta

Se ia o dorinţă şi se scrie pe o bucată de hărtie. Se adaugă puţină speranţă şi o scurtă evaluare a cuminţeniei de peste an. Se învârte în imaginaţie până se conturează dorinţa colorată, zornăitoare sau dulce. Apoi se împachetează cu grijă hârtia şi se trimite la Moşu’. Nu în Laponia, ci la Bucureşti, un loc la fel de îndepărtat şi de misterios. Acolo, într-o fabrică ciudată numită firmă, ajutoarele Moşului citesc fiecare câte un bilet şi transformă dorinţele în realitate. Sau măcar încearcă. Nu, nu pot face minuni, dar vor adăuga lângă dorinţă un gând bun. Şi vor învârti în imaginaţie portretul unui zâmbet de copil care va constata că a fost mai cuminte decât crezuse şi pe lângă jucăria dorită, Moşu’ i-a pus şi ceva dulce, în hârtie foşnitoare. Ba chiar şi o pereche de şosete.

Anul acesta am primit dorinţe. Şi sper că vom putea dărui zâmbete.

vineri, 14 decembrie 2012

Francis Scott Fitzgerald – Blândețea nopții

"Când ești singur, cu trup și suflet, constați că te scufunzi tot mai mult în singurătate, și singurătatea atrage după sine tot mai multă însingurare."

Blândețea nopții este o poveste de dragoste neobișnuită, între un pacient și medicul său. Este o poveste de viață clădită pe începutul complicat și fastuos al secolului XX, împletită cu personaje pline de romantism și exhuberanță. Fascinant ca o hipnoză, romanul este mai puțin despre doctorul Diver și nodurile vieții sale și mai mult despre legături umane create din absurd și imposibilitate. Despre boală, patimă, iubire, aspirații și multă întâmplare.

Descriptiv ca toate romanele lui Fitzgerald, Blândețea nopții vorbește despre societate, cultură și moștenire, despre bani și carieră. Stilurile de viață ale americanilor și europenilor se amestecă în căutarea și definirea bunului gust, a eleganței, a modei. Tabere adverse sau prietene, cu toții se confruntă cu aceleași probleme și sunt supuși acelorași defecte. Blândețea nopții este un peisaj mereu actual.

luni, 10 decembrie 2012

Zăpada

Norii s-au îndurat și au cernut zăpadă. Întâi peste zeii munți, apoi și peste noi ceilalți, muritorii. Plănuitul, aventura drumului și bucuria reîntâlnirii fac suportabilă așteptarea. În fiecare an, mă întorc cu drag la zăpadă.


vineri, 7 decembrie 2012

Portret (XVI)

Sunt cutele adânci, cele care-ţi încep la rădăcina nasului şi urcă trufaş spre linia părului. Sunt pomeţii care se ascut, încercând să răzbată prin piele. Sunt ochii negri, întunecaţi de gene frumos curbate, o amintire a zilelor bune. Sunt mâinile julite, frământate, calde. Sunt toate acele semne care-mi spun că ai pierdut ceva. Poate încrederea, poate şansa, poate doar nişte timp, dureros şi lent. Îmi spun toate că sunt incapabil să ajut, îmi trâmbiţează neputinţa. Şi e adevărat. Nu pot decât să-ţi trimit o privire, să îndrept cu ea cutele, să mângâi pomeţii, să presar puţină lumină în ochii tăi frumoşi, să strâng mâinile calde dureros de tare, până când toate semnele şi cauzele care le-au adus vor pleca.

luni, 3 decembrie 2012

Lucian Mănăilescu - XXXI

Fotografiam mereu
ziua de mâine,
pe care o pândeam îndelung,
așteptând să răsară
cel mai blând soare,
să înflorească
cel mai înmiresmat cireș
cu cea mai frumoasă gheișă
plutind peste Japonia surâsului tău
ca un fluture galben,
tandru de galben,
pierdut printre amintiri
la developare...

vineri, 30 noiembrie 2012

Liber la sărbătoare și chef

Urmează trei zile de sărbătoare. Religioasă, națională, nu mai contează, sunt trei zile libere și asta merită sărbătorit. Hotelurile sunt pregătite, vremea se anunță frumoasă, ce vă puteți dori mai mult? Ba chiar sunt șanse să mâncați și să beți gratis, pentru că suntem în campanie electorală și se practică. Deci, sunt gata bagajele? Încotro vă îndreptați? Fie că fugiți la munte, fie că vă adăpostiți la țară sau vă adunați în centrul orașului la manifestările organizate acolo, ar trebui să aveți parte numai de surprize plăcute. Dar ce ne facem dacă și capra vecinului își dorește aceleași surprize? Cum împărțim DN1 între nebuni și mișei? Cum administrăm spațiul aerian pentru fumul de la grătarul fiecăruia? Cum reușim să încăpem în telecabina de la Bușteni și cine numără câte pahare de țuică sau vin fiert a băut fiecare?

Știu, urmează zile de sărbătoare și nu vreți să vă chinuiți cu astfel de întrebări. Nu vă pasă cine dă țuica atâta vreme cât e gratis, nici câți mor în accidente de circulație dacă nu vă întârzie pe drumul spre petrecere. Aveți tot dreptul să fiți nemulțumiți de blocajele din trafic și de cozile de la obiectivele turistice (sau de la grătarele din parcuri). E firesc să vă plângeți că nu găsiți loc de parcare, să vă pierdeți copiii în mulțime și să lăsați tot ce vă prisosește în urmă. Doar n-o să cărați gunoaiele cu mașina acasă. Vă înțeleg perfect când ascultați manele la maxim, doar e muzică românească autentică și e păcat să nu audă și vecinii. Nu vă temeți, vă înțeleg foarte bine. Tot românul petrece și se plânge la unison.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Despre locuri și orașe - Theatinerkirche St. Kajetan Munich






Notă: Sunt unele locuri în care simți că sunt croite după sufletul tău, deși intri pentru prima dată. Caută-le, nu vei regreta.

marți, 27 noiembrie 2012

Dor

Mi-e dor de ploaie, de zăpadă, de frig. Mi-e dor de zile însorite de decembrie, cu ger înflorat pe geamuri, cu chiote de copii şi vin fiert. Mi-e dor de îmbrăţişat pârtiile, de târât schiurile spre chioşcul cu ciocolată caldă, de zburat tendenţios printre brazi. Mi-e dor să port mănuşi, să fac îngeri albi şi oameni de zăpadă. Mi-e dor de bucuria neînţeleasă pe care zăpada o trezeşte în toţi. Amintirea unui copil care se vede înconjurat brusc de îngheţată de vanilie. Mi-e dor de iarnă, de vacanţă, de joc.

duminică, 25 noiembrie 2012

F. Scott Fitzgerald – Cei frumoși și blestemați

Îmi plac personajele lui Fitzgerald. Îmi place naturalețea cu care le descrie și firescul comportamentelor pe care le creează. Admir inteligența și rafinamentul cu care își dozează adjectivele și își construiește psihologia romanului. Cei frumoși și blestemați este povestea a doi tineri lipsiți de griji, binecuvântați cu frumusețe și dragoste. Relația lor, în contextul unei Americi în plină expansiune și a unui război mondial, este studiată în amănunt. Dacă este ea superficială sau imorală, dacă se fac ei vinovați de nepăsare, naivitate sau prefăcătorie, numai cititorul poate decide.

Bazele unui cuplu sunt ca nisipurile mișcătoare. Unii își găsesc rezistența în împărtășirea unor pasiuni comune, alții se bucură de diferențele care nu-i lasă pradă plictiselii. Unii luptă cot la cot pentru a-și asigura un trai mai bun, împletindu-se sufletește din instinct de supraviețuire. Alții se iubesc distrându-se, tratând viața cu frivolitate și fără a se simți responsabili decât pentru propriul amuzament. Este decizia fiecăruia dintre noi dacă dragostea înseamnă sacrificiu sau dezvoltare personală, dacă ne unim destinele pentru a oferi sau a primi, dacă ne alegem jumătatea pentru a ne completa sau pentru a ne satisface orgoliul. Ca de fiecare dată, romanele lui Fitzgerald strecoară întrebări sensibile în contexte istorice strălucitoare, fastuoase. Rămâne doar să citiți Cei frumoși și blestemați și să vă găsiți propriile răspunsuri.

vineri, 23 noiembrie 2012

Ion Minulescu - Trei lacrimi reci de călătoare

Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.

Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;

Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

miercuri, 21 noiembrie 2012

Timișoara de toamnă







Notă: "Trebuie să trăim. Să ne trezim în fiecare dimineață ca un copil care îl așteaptă pe Moș Crăciun.", spunea o doamnă octogenară unei prietene, într-o stație de autobuz timișorean.

marți, 20 noiembrie 2012

La ceas de seară

Trenul se mișca plictisit, zguduindu-se din toate încheieturile. Șuiera a lene și a iarnă, fără să-i mai pese de locurile pe care le lăsa în urmă. Cu nasul lipit de fereastră, urmăream linia duioasă a dealurilor. Soarele îmi furase culorile, doar albastrul cenușiu al cerului se încăpățâna să-mi mai facă un pic cu ochiul. Dealurile erau demult înnegrite de înserare.

Am ieșit din tunel orbită de întuneric. Albastrul coborâse din cer și se întinsese uniform peste tot orizontul. Dintre dealurile negre ieșeau vălătuci mari și albi de ceață. Dunărea mi-a îmbrățișat privirile și m-am lăsat scufundată în nemișcarea ei plină de forță și mister. Într-o singură nuanță de albastru șters, cerul și apa dansau ultimul vals al serii. Nici o adiere de vânt nu îndrăznea să-i tulbure. Parcă și trenul mergea timid pe vârfuri pentru a nu deranja dansatorii. Conturul negru al dealurilor se pierduse demult într-o ireală transformare de culori. Doar albastru, înghițind lent linie după linie, cu fiecare armonie a muzicii, cu fiecare pas de dans.

În doar câteva minute, își pierduseră formă și culoare. Dar cu câtă grație au știut să treacă în noapte și cu câtă energie vor izbucni în mâine, în zi, în lumină. În pasul dulce al Dunării am regăsit liniștea și mângâierea înserării. Am privit cu nesaț și am lipit de suflet un petec albastru de amintire.

vineri, 16 noiembrie 2012

Despre cadouri

Vin sărbătorile. Globurile din magazine și colindele de la radio mă zoresc, ca în fiecare an, să încep să mă gândesc la cadouri. Mi-e drag să mă gândesc la fiecare destinatar, dar mă îngrozește alegerea cadourilor. Revistele sunt pline de sugestii, magazinele dau pe dinafară de promoții, iar eu nu mă pot decide. Pentru că, în general, destinatarii mei nu au nevoie sau nu agreează ofertele magazinelor. Mama ar găsi 100 de motive pentru care ei nu îi trebuie nimic. Tata își dorește în fiecare an aceleași două produse, în exact aceeași cantitate, culoare și formă. Prietenele mele au trecut de vârsta jucăriilor și încă nu au ajuns la vârsta cadourilor pentru casă. Colegii de servici organizează același Secret Santa de împrumut, deci nu știu cu cine mă vor găsi sorții. Lui i-aș lua luna de pe cer, la pachet cu vreo două stele, dar mi-e că voi primi o privire chiorâșă și un "nu trebuia să te deranjezi dragă" care mă vor asigura că-și dorea soarele și niște valuri pe lângă, nicidecum luna.

Unii spun că nu trebuie să fie un cadou util, doar unul simbolic. Dar câte Crăciunițe, cravate, lumânări parfumate, sticle de șampanie și bomboane cu alcool pot dărui într-o viață? Și-apoi ce farmec are să dai cadouri generice? Mai bine le scriu câte o felicitare, măcar știu că fiecare se va simți menționat. Dar cumva ei nu-mi fac nici cadouri generice, nici din cele nepotrivite. Cumva, în fiecare an, primesc cadourile perfecte și ofer niște surogate disperate, alese în deplină panică și oferite cu inima strânsă, deși cu drag. Despachetatul este un chin. Le citesc curiozitatea în priviri și mă cert că nu am ales altceva. Eram convinsă că suportul acela pe care și-l dorea acum două luni e cadoul perfect, dar iată că între timp a rezolvat problema sau a găsit ceva mai bun, iar suportul meu va ocupa inutil debaraua. În schimb, am primit bilete exact la concertul la care vroiam să ajung sau eșarfa de culoarea vinului care-mi lipsea din colecție.

Nu știu dacă există o rețetă sau este noroc pur. Străduința clar nu ajută și nici spiritul de observație ascuțit atent tot timpul anului. Nu este ușor nici pentru cei apropiați, nici pentru simple cunoștințe, nici pentru cei cu hobby-uri declarate, nici pentru cei fără ocupație. Combinația perfectă de surpriză, plăcere, inventivitate, umor, utilitate, valoare, sentiment, amintire este imposibil de atins fără vreun talent special, iar eu cu siguranță nu-l am. Îmi mai rămâne o lună de frământări și tatonări, multă speranță și panica generalizată.

miercuri, 14 noiembrie 2012

marți, 13 noiembrie 2012

Portret (XV)

Nu sunt în stare să-ți descriu trăsăturile. Nu-i de mirare că nici nu mă încumet și te privesc pierdut, centimetru cu centimetru, urmărind linia fermă a bărbiei și pe cea dulce a obrazului. Ai gene curbate, ce ascund niște ochi negri cum știu că n-am să mai văd. Niște șuvițe rebele și negre îți traversează uneori fața. Te-aștept urcată pe pervaz, seară de seară. Înfășurată în pătură, cu ochii proptiți în stele, te caut. N-am dezlegat încă misterul care te face să ajungi la mine, zburând pe orice vreme și printre oricâți nori. Cobori în cameră și te așezi pe covor. Vorbim așa, tu jos și eu sus, ceasuri în șir, până când ochii mi se lipesc a somn. Atunci te strecori pe fereastră și silueta-ți subțire se mai reflectă câteva clipe în întunericul nopții. Nu, nu sunt în stare să te descriu sau să rostesc motivul pentru care te aștept în fiecare noapte. Zborul tău m-a vrăjit demult și eu m-am îndrăgostit de vrajă.

duminică, 11 noiembrie 2012

Cuvinte

Ce spui când liniștea lovește încăperea? Când tot ce era de spus s-a disecat deja în prea multe cuvinte? Ce spui când toți ochii te privesc așteptând o soluție miraculoasă, iar în mintea ta domnește un haos zgomotos din care nu poți alege nimic? O fi vreun semn că nu te potrivești cu ei. Ajuns într-o lume care nu ți-e cunoscută, te zbați fără șanse, alergi pe un drum al cărui sens nu îl știi. Cuprins de panică, inventezi cuvinte după cuvinte, dar ce te faci când până și cuvintele se termină? Unde să pleci, al cui să fii? Înconjurat de ochi amenințători, de guri întredeschise a ură, de mâini întinse a rană, plin de teamă, de nesiguranță, de neputință. Încotro să fugi când te sufocă lipsa de cuvinte?

vineri, 9 noiembrie 2012

Paul (2011)

Există filme pe care merită să le vezi. De dragul unei povești bune sau a unor actori talentați, de dragul efectelor speciale sau a cascadoriilor, de dragul animației, a muzicii, a imaginii. Paul este unul dintre filmele care merită văzute pentru poveste. O lecție de prietenie, de viață dincolo de rigorile sociale, religioase sau umane. O poveste frumoasă, spusă cu umor de cei mai potriviți s-o facă, însăși autorii ei.

Paul este un extraterestru trimis să analizeze civilizația umană. După ce și-a încheiat misiunea, Paul încearcă din răsputeri să se întoarcă acasă. Este ajutat de doi englezi, veniți în America în vacanța visată încă din copilărie. Prietenia lor trece peste orice obstacol, teamă sau pericol. Din oameni obișnuiți se transformă în eroi. Nu-și pierd principiile și au întotdeauna grijă de prieteni. Umorul englezesc, bun și rafinat, se amestecă în decorul american, libertin și îngust totodată.

Paul este un film care-ți lasă un gust plăcut. Gustul lucrurilor făcute cu suflet și al relațiilor care nu-și pierd prospețimea în timp. Al toleranței și al camaraderiei. Al libertății.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine