vineri, 26 iulie 2013

Nunta la români

Mă conving din ce în ce mai mult că neamul românesc e conservator, bigot și cam îngust la minte, mai ales atunci când vine vorba de obiceiuri. Norocul și ghinionul sunt bine repartizate prin zicale populare. "Se zice că" este probabil cea mai utilizată formă de exprimare la o nuntă. Ați băga nasul în ciorba altuia e sport național, critica e literă de lege, iar capra vecinului ar face bine să se rătăcească singură.

Când vine vorba de nuntă, românul o ia razna. Sală, mâncare, haine, flori, dar, orchestră, preot, primărie.. Toți nuntașii au o părere, o îmbunătățire, o dorință. Mirii se pierd în acest iureș, dorințe lor fiind cu greu recuperate dintr-ale mamei, soacrei, nașului, verișorului din străinătate și vecinului de la 2. Meniul e aproape fix, impus de restaurant, și doar costuri imense pot îndupleca bucătarul să renunțe la sarmale. Muzica e dictată de preferințele invitaților, mirii primind doar melodia de început. Restul horelor se dispută între nașă și ruda îndepărtată a nu se mai știe cui, care chiuie mai cu foc. Darul se dă, fie că mirii vor sau nu. Lumea așa obișnuiește, iar dacă vreun tânăr însurățel cu idei moderne refuză să-l primească, va fi acuzat că strâmbă din nas pentru că suma e prea mică. Hainele de nuntă sunt o teroare (în special pentru femei). Rochii lucioase, purtătoare de cioburi mai ceva ca o piață după revelion, cu întărituri din plasă de țânțari, perdele, cartoane și alte materiale de construcții, dar cu prețuri de zici că e tapițerie de Versailles. Oamenii înghit în sec, dar cumpără. Nu se pot face de rușine la nunta de la căminul cultural.

Mă întreb uneori când a devenit o afacere și a uitat să fie un moment frumos împărțit cu cei dragi. Când ai lui au uitat că li se însoară feciorul și văd doar că ai ei nu plătesc destul din nuntă. Când X n-a mai fost invitat pentru că e un prieten bun, ci pentru că e un prieten cu bani. Când nașii au început să fie aleși după încărcătura buzunarului și nu după cea sufletească. Mi-aș dori uneori să fi mers la nunta alor mei, unde mama purta o rochie albă, scurtă, făcută de bunica, fotograf era vărul tatei, mâncarea era făcută în casă și fiecare invitat dăruia ce putea, dacă putea. O nuntă unde toată lumea era implicată, veselă și pornită pe chef, muzica provenea din casetofon și băutura din damigene. O fi fost așa rău?

duminică, 21 iulie 2013

vineri, 19 iulie 2013

Blocaj

L-am văzut cum dispare sub buza de zăpadă și am înghețat. Pentru o clipă a fost liniște. Doar vântul fâșâia un pic. Apoi m-a strigat și fără să vreau i-am spus că mi-e frică. M-am rușinat de propria-mi slăbiciune, când l-am auzit râzând. M-a chemat, asigurându-mă că n-am să pățesc nimic. Nu vedeam decât zăpada răsfrântă, înșelătoare, periculoasă. Dar vocea lui a fost mai puternică decât teama. Am privit fix în vârful snowboard-ului și i-am lăsat vocea să-mi ajungă în inimă, să-mi dea curaj. Am alunecat încet, cu grijă. L-am văzut câțiva metri mai jos, râzând, și orice urmă de teamă a dispărut. Mă simțeam brusc în stare să cutreier toți munții, să cobor toate prăpăstiile, să găsesc capătul lumii.

marți, 16 iulie 2013

Seeking a friend for the end of the world (2012)

foto: imdb.com
Dacă nu l-ați văzut, trebuie s-o faceți. Vă promit că o să vedeți altfel lumea, o sa gustați altfel diminețile, o să admirați altfel apusurile. Dacă l-ați văzut, sper că a ajuns unde trebuie și nu mai faceți risipă. De nici o clipă, de nici o secundă.

Un film altfel, fără clișee, fără umor stupid, fără sex, fără eroi. Un film cu oameni puși într-o situație limită. Ultima. Un film despre ce contează cu adevărat și până la final. Cu multe întrebări, cu multe dezvăluiri, cu multe regrete. Așa, ca viața.

Firesc, un film fără încasări spectaculoase, fără tehnologie 3D, fără săli pline. Dar un film care are multe de spus, pentru cine are urechi să le audă.

duminică, 14 iulie 2013

Octavian Paler - Avem timp

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim dîn nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi
înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin
cenușa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp să ne-alungam întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uitam
după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta murim.

Am învățat unele lucruri în viață pe care vi le
împărtășesc și vouă.
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească
Tot ce poți face este să fii o persoană iubită.
Restul ... depinde de ceilalți.
Am învățat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pese.
Am învățat că durează ani să câștigi încredere
și că doar în câteva secunde poți să o pierzi
Am învățat că nu contează CE ai în viață
Ci PE CINE ai.
Am învățat că te descurci și ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, însă, ar fi bine să știi ceva.
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce
pot alții mai bine să facă
Ci cu ceea ce poți tu să faci
Am învățat că nu conteaza ce li se întâmplă
oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.

Am învățat că oricum ai tăia
Orice lucru are două fețe.

Am învățat că trebuie să te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oara când îi vezi.

Am învățat că poți continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poți.

Am învățat că eroi sunt cei care fac ce trebuie,
când trebuie
indiferent de consecințe.

Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu știu s-o arate
Am învățat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să
fiu suparat
Dar nu am dreptul să fiu și rău.

Am învățat că prietenia adevarată continua să existe
chiar și la distanță,
Iar asta este valabil și pentru iubirea adevarată.
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea
tu
Nu înseamna că nu te iubește din tot sufletul.
Am învățat că indiferent cât de bun îți este un
prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierți pentru asta.

Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fi
iertat de alții
câteodată trebuie să înveți să te ierți pe tine
însuți.
Am învățat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea
influența personalitatea
Dar că TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu
înseamna că nu se iubesc
și nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se
iubesc.
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe
primul loc
și nu faptele sale

Am învățat că doi oameni pot privi același lucru
și pot vedea ceva total diferit
Am învățat că indiferent de consecințe
Cei care sunt cinstiți cu ei înșiși ajung mai
departe în viață

Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva
ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai
nimic de dat
când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l
ajuta.

Am învățat că scrisul
că și vorbitul
Poate liniști durerile sufletești

Am învățat că oamenii la care ții cel mai mult
Îți sunt luați prea repede ...

Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni
oamenii și a-ți susține părerile.

Am învățat să iubesc
ca să pot să fiu iubit

sursa: versuri-si-creatii.ro

vineri, 12 iulie 2013

Despre parcare

Lucrez într-o clădire de birouri, într-un cartier de clădiri de birouri. Fiecare clădire este înconjurată de o parcare, aproape mereu plină abia pe jumătate. În schimb, strada cu două benzi care străbate cartierul este plină de mașini parcate, regulamentar, pe spații verzi, pe trotuar, înghesuite pe bordura mai lată care separă linia de tramvai de stradă. Șiruri lungi de mașini se preumblă căutând un spațiu de popas. Paznici aprigi păzesc cu dedicație parcările aproape goale. Un loc de parcare costă cât o noapte de cazare la Sinaia. Întreprinzătorii imobiliari preferă să vadă asfaltul gol decât să permită accesul celor cu buzunare mici. Firmele cumpără cu zgârcenie, doar pentru clienți. Pentru că în vremuri moderne, în care ne preocupă salvarea planetei, stratul de ozon și reciclarea, în vremuri în care (în unele țări) urbanismul este o artă, în vremuri în care ne confruntăm cu suprapopularea, se preferă să păzești un spațiu gol decât să-l cedezi publicului.

luni, 8 iulie 2013

Portret (XXVI)

În umbra catedralei, figura încruntată promitea o noapte albă. Turlele înalte ameninţau cerul a furtună. Aripa necruţătoare a vântului smulgea lacrimi rotunde, neştiute, cu gust amar de ploaie. Un fulger a luminat cerul, pornind desene ciudate pe zidurile înnegrite de timp ale bisericii. În aşteptarea tunetului, mâna lui s-a întins moale şi a prins-o pe ai ei cu putere. În strânsoare, muşchii s-au destins, cutele sau împrăştiat, iar în furtuna ce tocmai se dezlănţuise cu furie au alergat două zâmbete.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine