Muzeul a devenit un loc vizitat doar în vacanţă şi prin ţări străine. În preferinţele culturale ale unui bucureştean cu greu s-ar afla
Muzeul Naţional de Artă al României, mai ales într-o zi de lucru, în care traficul este aglomerat, vremea urâtă şi weekendul aşteaptă. În plus, nici resursele financiare ale muzeului nu-i permit acestuia organizarea de expoziţii spectaculoase sau grandioase. Arta pentru publicul român a devenit un act de voluntariat şi de pasiune extremă.
În aceste condiţii,
Muzeul Naţional de Artă al României organizează în perioada 18 decembrie 2009 – 21 martie 2010 o expoziţie de gravură japoneză din secolul al XIX-lea. Expoziţia este găzduită de Sălile Kretzulescu şi cuprinde 63 de lucrări policrome ale gravorului
Kunisada (1786 – 1865). Alcătuită din lucrări aflate în patrimoniul muzeului, expoziţia de artă orientală,
"Imagini ale lumii trecătoare" este un act îndrăzneţ organizat sub supravegherea curatorului
Carmen Brad, specialist în arta extrem orientală şi şeful Secţiei de Artă Orientală a muzeului. Muzeul este deschis de miercuri până duminică între orele 10-18, iar preţul unui bilet este de 8 RON (4 RON redus pentru pensionari şi studenţi).
Expoziţei de gravură japoneză i s-a făcut puţină reclamă, ca tuturor evenimentelor culturale organizate de Muzeul Naţional de Artă. De aceea, nu este surprinzător că muzeul are cont pe
Facebook şi peste 3000 de prieteni virtuali. Lumea este trecătoare şi în continuă schimbare.
Expoziţia are un farmec aparte, exotic pentru publicul bucureştean. Titlul expoziţiei vine de la traducerea termenului Ukiyo-e, un gen de litografie japoneză cu un complicat proces tehnologic Conceptul se referă la efemeritatea frumuseţii şi a vieţii. Artiştii japonezi celebrau viaţa prin transpunerea pe hârtie a aspectelor vesele, a teatrului kabuki şi a gheişelor.
Asai Ryōi în lucrarea sa "Poveşti ale lumii trecătoare" (
Ukiyo Monogatari) explică acest concept: "Să trăieşti doar pentru moment, să fii atent doar la frumuseţea lunii, a zăpezii, a înfloririi cireşilor şi a frunzelor de arţar; Să cânţi, să bei vin, să te distrezi; Să refuzi tristeţea; iată ce numim noi lume trecătoare."
Autorul gravurilor expuse în cadrul expoziţiei,
Kunisada, pe numele său adevărat Sumida Shōzō, este unul dintre cei mai renumiţi artişti de
Ukiyo-e. Aparţine şcolii Utakawa şi, deşi a fost un artist prolific şi recunoscut de criticii timpurilor sale, a fost mai mult colecţionat de europeni. Gravurile sale erau reprezentative pentru arta şi cultura japoneză, ceea ce le făcea atractive în ochii europenilor.
Gravurile sunt realizate în mai multe etape, fiecare etapă având propriul specialist. Desenul de bază este făcut pe hârtie şi aşezat cu faţa în jos pe o bucată de lemn de esenţă tare (de obicei lemn de cireş), iar zonele care nu vor fi colorate sunt decupate în lemn. Apoi se toarnă vopsea peste matriţa de lemn şi aceasta este imprimată pe hârtia finală. Pentru fiecare culoare din litografie se face o matriţă diferită, lucrările lui Kunisada, extrem de complicate şi viu colorate, având nevoie de mai mult de 10 matriţe fiecare.
Lucrările expuse de
Muzeul Naţional de Artă sunt organizate în 3 mari teme şi perioade ale vieţii artistului. Astfel, există lucrări dedicate atitudinii şi exprimării feminităţii în toate aspectele sale, unde se înscriu lucrările din serii intitulate "Comandând ţesături după tendinţele moderne" (1844-1845), "Reverie" (1852-1853), "Chimonouri imaculate în prima zi a lunii a opta" şi multe altele. Chipul feminin este surprins aproape fotografic, în ipostaze ale femeii de rând, spălând rufe, şi în ipostaze rezervate femeilor bogate, plimbându-se prin grădini cu pomi înfloriţi, probând haine scumpe, primind oaspeţi.
Kunisada a dedicat multe dintre lucrările sale teatrului tradiţional japonez şi legendelor. De aceea, a doua sala a expoziţiei adună lucrări care înfăţişează scene din opera
Poveştile lui Genji şi din piese de teatru kabuki. A treia parte a expoziţiei adună lucrări realizate în colaborare cu peisagistul
Utagawa Hiroshige, un alt membru de seamă al şcolii Utagawa.
Mesajul Ukiyo-e vine prin intermediul Muzeului Naţional de Artă, într-un moment în care cultura, arta şi muzeul sunt elemente desuete ale distracţiei moderne. Poezia lucrărilor lui Kunisada este tradusă de doamna curator Carmen Brad care organizează vizite cu ghidaj gratuit, explicând tuturor celor dornici să înţeleagă dincolo de desenele colorate.
Desenele vesele, cu chipuri caraghioase sau visătoare, cu veşminte colorate şi complicate, poveştile dezvăluite de fiecare dintre ele reconstituie Japonia secolului al XIX-lea. Acorduri de
shaminsen răsună lin în sălile muzeului. Denumirile complicate şi explicite ale lucrărilor sunt un punct de atracţie, la fel şi asocierile între personaje şi poveşti. O atmosferă delicată şi tradiţională dedicată sărbătoririi vieţii poate schimba o după-amiază obişnuită.
Fotografii, în ordine, Tanabata. Din seria "Distracţii la Cele Cinci Festivaluri într-un an prosper", Yamamata yama shizu gakuse mai și Oniwakamura. Din seria "Cele 53 de staţii din Tokaido"
Bucureşti. România. 25-26 iunie 2011. Un experiment de artă digitală se transformă într-o expoziţie reală în centrul vechi al capitalei. Lipscani. 90 de lucrări ale celor mai talentaţi şi necunoscuţi îndrăgostiţi de Bucureşti încearcă să arate faţa frumoasă a oraşului. Prin text, imagine şi sunet redescoperim, redefinim, reinterpretăm. Suntem la noi acasă şi nu suntem indiferenţi.
Expoziția a călătorit în ultimii 5 ani de la New York la Tokio, de la Paris, Berlin, Madrid la Beijing. Puteți intra gratuit pentru câteva zeci de minute încărcate de emoție și dăruire la Sala Dalles. Duminică ( 6 iunie) când am trecut eu, cafeneaua Dalles găzduia o sesiune de lecții de tango. Nimic mai potrivit decât muzica de tango, oameni căutându-și mâinile și Isabelle Huppert zâmbind enigmatic sau exaltat din 120 de portrete.
Sper ca fotografiile mele să fi reușit să capteze măcar jumătate din culoare, din parfum, din căldura blândă a soarelui, din zâmbetele încântate ale vizitatorilor, din jocul păsărilor, din bucuria tuturor. Am văzut orașul mai mult prin lentilele aparatului, recunosc, dar l-am respirat prin toți porii sufletului. Am mângâiat fiecare colț cu ochii amintirilor, cu mâna copilăriei, am zâmbit soarelui și celor care locuiesc dincolo de el.
Postări
