marți, 23 decembrie 2014

Despre ani

Și-au făcut un obicei din a veni și a pleca, mișcând mereu gânduri absente spre un viitor mai bun. Balanțele, amintirile, regretele îl împodobesc pe cel ce a trecut, lăsându-l pe cel ce vine să aibă parte întâi de speranță și promisiuni, iar mai pe urmă de aceeași prăbușire a trecutului. Iar când trecerea asta nesfârșită ajunge totuși la un final, o plângem cu cele mai amare lacrimi.

În cifre, 2014 și 2015 nu-mi spun mare lucru. În descoperiri personale, nu v-ar spune vouă mare lucru. Căci micile mele reușite și eșecuri au darul de a fi subiective și supuse ordinii proprii. Mari reușite, din cele care pot fi arătate cu mândrie lumii întregi, nu am. Realizări notabile, succese sociale sau de familie, achiziții, premii, nimic. Sunt la fel de banală și de ascunsă în noianul de neînsemnătate de care vorbea Kundera în ultima sa carte, cum am fost și în 2013 și în cei dinaintea lui. Încăpățânarea mea de înălța zmeie a ajuns la vreo 200 de oameni în ceva mai mult de 500 de articole. Complet neînsemnat în valul de audiență al unei revistei adevărate, mai ales a uneia care își dorește să schimbe ceva. Fotografiile mele nu au luat nici un premiu, nu au surprins nici un miracol, nu au adus nici un zâmbet. Cartea nescrisă nu și-a găsit începutul. Nu mi-am îmbunătățit nici performanțele sportive, nici cele sociale, nu mi-am făcut prieteni noi, nici nu am reușit să-i ajut pe cei vechi. Am aluncat, m-am prăbușit, m-am învinețit, am zăcut. Am fost atât de om, atât de mic, la fel de neputincios. Din fundul șanțului cu noroiul personal mustind, am privit mereu în sus. Sărind peste etape, am încercat să zbor fără a ști să merg. Am luptat cu fiecare zi, cu fiecare mușchi. Am luptat cu mine însămi. Cel mai mare dușman al tuturor timpurilor. M-am luat la palme pentru fiecare greșeală, mi-am impus să nu mă bucur exagerat de reușite, m-am antrenat, mi-am înfruntat temeri, am privit nopți întregi tavanul căutând soluții care n-au venit. M-am luptat cu frustrarea, cu neputința, cu obișnuința. Și n-a fost destul.

2015 nu este un nou început. Schimbarea cifrei în calendar este doar un artificiu. De acum înainte nu voi fi alta, nu voi face altceva, nimeni nu mă schimbă peste noapte doar dând cu pocnitori și mâncând salată beuf. Am aceeași luptă de dus, cu același dușman: eu. Poate că nu pot fi mai bună, dar voi muri încercând. Poate că nu mi-e dat să realizez lucruri mărețe sau să schimb ceva, dar voi lupta în fiecare zi pentru asta. Poate că nu le pot face celor din jur viața mai bună, dar îi iubesc prea mult ca să nu încerc. Dorințe de an nou? Da, una singură. Să câștig lupta.

vineri, 19 decembrie 2014

This magic moment..

Când savurezi până la ultima secundă prima seară înaintea unei vacanțe.. cea mai lungă din an.
Când pisicile nu se mai dezlipesc de tine de parcă ai fi uns cu untură.
Când nu poți să dormi de emoție și nerăbdare.
Când peste câteva zile orașul va mirosi a sarmale și cozonac, a bucurie, a brad.
Când amintirile vin în valuri de ocean și nu mai prididești povestindu-le.
Când faci bagaje.
Când speri să ningă.
Când cauți rețete de fursecuri și lichior de ou.
Când te lovești de oameni pe stradă și zâmbiți.
Când nu-ți dorești decât să fie bine. Tuturor. Mereu.


duminică, 14 decembrie 2014

E sărbătoare, e normal

Ne apropiem de Crăciun și presiunea crește. Cadouri, meniuri, vacanțe, depresii. Toți cei care înainte te întrebau ce mai faci și cum îți merge la muncă, te întreabă acum ce faci de sărbători. Revistele care nu scriu despre ținute festive, scriu despre depresii 30+. În viața asta ai două șanse: fie ești în agitație și te vaiți de cât mai costă pulpa de porc, fie ești în depresie.

Refuz să aglomerez magazinele, refuz să intru în depresie. Dacă nu voi găsi un samaritean care să-mi ofere sarmale, voi fi fericită de Crăciun și cu sandvișuri. Refuz să plătesc pentru o masă la restaurant de Revelion cât pentru 12 și refuz să mă vait din cauza asta. Mai bine de jumătate din cadourile pe care le voi oferi sunt deja ambalate, nu am planuri pentru concediu și, de când împărțim viața cu feline, nu voi face brad. Așa că la întrebarea "ce faci de sărbători", răspund calm "nimic". În liniștea mea și a familiei mele, cu bunăvoința zilelor de concediu pe care le-am păstrat special, în fața calculatorului, a unei cărți sau pe pârtie. Cine știe. Dar cu siguranță, le voi petrece cu bucurie, cu recunoștință, întâmpinând fiecare moment așa cum vrea el să vină, mai bun sau mai rău. Pentru că magia sărbătorilor nu stă nici în goana după cadouri, nici în mâncare. Stă în clipele acelea liniștite, pline de emoție și drag, în colindele pe care le cântam lângă bradul copilăriei (noi refrenul, bunicii și versurile dintre), în artificiile aprinse de tocul ușii, în hohotele de râs pe care le stârneam făcându-ne tot felul de glume unii altora, în poveștile bunicilor despre Crăciunul copilăriei lor și în recunoștința că ne-am găsit sănătoși și la această sărbătoare, în intimitatea unui Crăciun cu doi în față sau cu trei sau cu patru, în privirea mândră a mamei când i se laudă ornarea salatei de beuf, în bucuria de a ajunge să fii Moș Crăciun nu doar să primești.

duminică, 7 decembrie 2014

Julian Barnes – Papagalul lui Flaubert

A început ca un roman biografic, care amesteca povestea biografului cu a celui despre care scrie. O călătorie la Rouen, orașul natal al lui Flaubert, câteva date despre biograful său, un medic pasionat, aproape obsedat, de viața lui Flaubert. Apoi perspectiva s-a schimbat, lucrurile s-au amestecat și mai rău, de la iubitele lui Flaubert am ajuns la soția biografului său, de la ideile scriitorului francez am trecut la criticii săi și la părerile generale despre viață ale biografului. Firul narativ a dispărut la scurt timp după debutul romanului, lăsând loc unui experiment pseudo-abstract. Biografia are vreo trei variante și se sfârșește cu un dicționar.

Papagalul lui Flaubert este un roman greu de definit. Este interesant și reușește cumva să te țină până la final, deși nici tu nu înțelegi prea bine de ce. Se pierde, se regăsește, devine înțelept ca peste o clipă să fie complet fără sens. Este un experiement literar pe care probabil va trebui să-l reiau peste ceva vreme, ca să fiu sigură că nu mi-a scăpat nimic.

vineri, 5 decembrie 2014

Noapte de decembrie

Este imposibil să nu te apuce filosofia după ce ai copt o tavă cu fursecuri. Imposibil. Mirosul de ciocolată, căldura din bucătărie, muntele de vase de spălat, toate duc în aceeași direcție. Iar dacă vremea de afară oferă precipitații, e perfect.

Iată-mă astfel filosofând. A fost o vreme în viața mea când am fost cel mai fericit om din lume. Nu știam că aș putea fi altfel, nu cunoșteam altă viață, așa că ziua mea nu era motiv de prea mare entuziasm. Nu putea fi o zi mai fericită decât altele pentru cel mai fericit om din lume. Ba chiar mă deranja agitația și tărăboiul generat. Nu-mi aduc aminte să fi avut tort prea des sau lumânări de suflat.

Când am fost nevoită să cedez locul altui fericit, cealaltă față a vieții nu mi s-a părut la fel de ușor de dus. Ziua mea? Cui îi mai păsa?! Un rid în plus, un smoc de fire albe și sentimentul tâmpit că am mai pierdut un an. Petreceri ocazionale, scurte și doar cu prieteni foarte sus-puși în ierarhia mea, fără tort, fără agitație.

Încet, dar sigur, am reluat prima poziție în clasamentul fericirii universale. Sigur, sunt alte condiții acum, deși nu e nici urmă de maturitate în fericirea mea. Dar pas cu pas, am gustat Raiul. Nu în fiecare zi, poate nici chiar în fiecare săptămână, dar acolo pe undeva există o șansă de a-mi păstra locul fruntaș. Și de fiecare dată când reușesc, e ziua mea. Cu tort sau fursecuri, cu friptură de vită, deși n-am voie, cu vin, vișinată sau ceai făcut la primus, cu zăpadă, cu ploaie și pe cea mai cruntă ceață, primind cadouri sau oferind din tot sufletul, țintesc la o aniversare de 365 de zile pe an, chiar 366. Iar fericirea asta are un singur secret..

Și-acum, după filosofie, să revenim la fursecuri.

miercuri, 3 decembrie 2014

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine