joi, 31 decembrie 2009

FF INTERESANT!!

Așa suna subiectul unui e-mail pe care l-am primit acum câteva zile. Pentru că-i cunoșteam expeditorul, am luat decizia să-l deschid și să-i acord atenția cuvenită unui mesaj de maximă importanță. După o lungă și plictisitoare derulare de adrese, am găsit un fișier atașat. Fără mesaj, fără să mă facă să mă simt adrisantul de drept, doar un fișier: „Test de personalitate tibetan”. Recunosc, am încercat să arunc doar o privire, dar nu s-a putut. Respectivul fișier solicita vizionare completă și fără drept de tăgadă. Mi-am luat inima în dinți, am lăsat treburile și am purces la vizionare.

Pasul 1: Pune-ți o dorință!
Să-mi fie cu iertare, dar dorințele mele sunt puse bine și se împărtășesc greu necunoscuților, fie ei doar mesaje fără capăt. Consimt cu greu deci, dar aleg ceva ușor, rapid și de efect. O dorință care să se împlinească pe loc, să-mi facă seara mai bună și somnul mai lin.

Pasul 2, 3, 4, 5: Ordonează după preferință câteva animale, apoi culori, apoi oameni, alege o zi preferată a săptămânii și un număr.
Răzbat prin toate cerințele, aștepând cu nerăbdare să mi se îndeplinească dorința.
După multe click-uri, pagini derulate cu încetinitorul, mi se spune ce semnifică fiecare alegere pe care am făcut-o. Diverse explicații pentru fiecare animal, fiecare culoare. Apoi mult așteptatul răspuns: „Dorința ta se va îndeplini într-o zi de vineri (că deh, m-a pus Sfântul să aleg ziua de vineri, deși azi e abia luni), DACĂ trimiți acest mesaj la 5 persoane (că iarăși deh, am ales numărul 5. Dar dacă alegeam 1276?!)”. Am de ales între a-mi sâcâi prietenii trimițând acest mesaj sau a-mi pune pofta și dorința în cui.

Închid mesajul mofluz. „Unde sunt iluziile mele, care le-am pierdut?” zicea un cântec de demult.

Vine Revelionul 2010, apoi Boboteaza, Sânzienele și alte ocazii de a rosti dorințe de toate felurile. Ocazii de a încărca universul cu gânduri pentru a căror îndeplinire nu vrem să mișcăm un deget. Suflăm în păpădie și aruncăm o dorință. Alungăm o buburuză și zbrrrr altă dorință. Rostim în același timp cu altcineva un cuvânt, ne trosnim un deget, crăpăm un drac și ne punem o dorință. Așa e natura umană, doritoare. Nu putea Internetul să nu speculeze tocmai această latură, nu?

Vă doresc „La mulți ani” cu dorințe împlinite, fără efort și multe păpădii și buburuze pentru exprimare.

duminică, 27 decembrie 2009

La mulți ani 1000!

În curând voi primi al 1000-lea vizitator în paginile mele de blog. În cele câteva luni de când vă împărtășesc gândurile și poveștile mele am devenit un om mai calm, mai puțin îndârjit și mai vesel. Optimist am fost mereu. Ca optimistul din banc, cel care vede luminița de la capătul tunelului și nu trenul care se apropie.

Vă mulțumesc pentru secundele și mesajele pe care mi le-ați acordat în acest timp. M-aș bucura să știu că nu considerați timpul pierdut și că v-a făcut plăcere să-mi citiți scrierile. Iar în anul care vine îmi doresc să am inspirație, iar dumneavoastră vă doresc să aveți timp și curiozitate să mai treceți pe aici. În rest, să ni se-mplinească tot ce cu gând bun dorim.

Cât despre numărul 1000, aș vrea să-l cunosc. Așa că, dacă nu ți-e cu bănat, lasă o vorbă!

Sursa fotografie: http://nexus404.com

miercuri, 23 decembrie 2009

A 1002-a noapte

„Se-apropie Crăciunul. Bucureştiul îşi schimbă luminiţele, hainele, mirosurile. Oamenii se înghesuie în magazine, pe străzi, în sufletele celorlalţi. Nu mai ştiu al câtelea Crăciun fără tine e ăsta şi nici nu mai vreau să le număr. E acelaşi lucru în fiecare an: singurătate şi sărăcie.”

La ora 18:30 un personaj se plimbă pe bulevardul Magheru. Un personaj dintre miile de trecători neînsemnaţi. Filmaţi imagini cu beculeţele de Crăciun, cu oameni, filmaţi înghesuiala. Lăsaţi personajul să fie prost îmbrăcat, înfrigurat, fără mânuşi, fără căciulă. E întuneric şi becurile sclipesc trist pentru ochi trişti.

„Cheltuie atâţia bani cu beculeţele astea, fie ele şi economice, iar eu îngheţ acasă. Ajutorul pentru încălzire au spus că nu-l merit, că depăşesc cu 10 lei. Uite! Un perete întreg de lumină, vilă pe Magheru, spaţiu verde în faţă. Eu zac într-o garsonieră în Militari, la etajul 10, în frig. Unde eşti?De ce să trec singur prin toate? Ei bine, în seara asta intru. Fie ce-o fi, intru. Până mă dau ei afară mă încălzesc un pic.”

Filmează librăria. Personajul intră, făcându-şi cu greu loc printre cumpărători grăbiţi. Filmează librăria şi pe amărât uitându-se cu ciudă la cărţi. Cultura nu e şi pentru el. E scumpă. Filmează oameni, casiere temătoare şi vesele la comandă. E ora 19:00. Împinge-l până ajunge sus, în mansardă. Ajută-te de cei din jur, nu-l lăsa să-ţi iasă din cadru. E o artă, ştiu, dar eşti operator şef şi trebuie să filmezi profesionist. Haide, ajungeţi în mansardă.



Acolo sus se spune o poveste. În fiecare seară, povestitorul îşi alege câţiva ascultători, îi aşează pe perne moi şi le aduce înaintea privirilor curioase fapte şi aventuri, eroi şi oameni obişnuiţi. Strecoară personajul printre spectatori. Ascunde-l, să nu i se observe prezenţa. Lasă-l singur cu gândurile lui urâte şi întunecate, lasă-l cu ciuda lui şi cu vorbele de ocară.

Şi-acum împleteşte povestea. Doamna aceea pe care o şti de la teatru te ajută. Dânsa îmbină povestea Scufiţei roşii cu Pinochio, o aduce pe Albă ca Zăpada lângă Colombina, spune povestea şoricelului cu cheiţă pe care nu-l vroia nici un copil. Filmează, nu rata nimic. Doamna mimează, gesticulează, mângâie. Spectatorii devin copii cuminţi şi contribuie la poveste, schimbă destine, îndulcesc personaje, modifică fizionomii. Un spectator retras mănâncă un măr, refuză să asculte povestea. O va reconstrui mai târziu, din amintiri şi cărţi.
Filmează-ţi personajul de aproape, surprinde-i emoţiile, zbuciumul. Urmăreşte-i privirea. E atent? Se joacă nervos cu propriile degete? Urmăreşte-l. Numai tu îi poţi aminti mai târziu că a fost acolo, că a ascultat, că trebuia să ştie. Filmează personajul de departe. Încadrează bine, între spectatori, în cameră, în poveste.

Nisipul clepsidrei se scurge corect. Povestea trebuie să se termine deşi spectatorii sunt dornici de mai mult. Cedează unul câte unul şi pleacă bucurându-se de ce au primit. Personajul tău trebuie să rămână singur din nou. Lasă-l să-şi revină în simţiri, ai răbdare. Îşi face curaj şi va înfrunta iar frigul şi întunericul de afară. Nu l-a gonit nimeni de aici, din casa îmbodobită şi mirosind a brad şi a turtă dulce, a carte şi a copilărie.

Filmează-l ieşind din clădire. Nu-i aşa că se mişcă mai încet, că e mai puţin înverşunat? Parcă nu se mai loveşte de el toată lumea, casierele sunt iar zâmbitoare, casa e scăldată în lumină. Stai aproape de el şi filmează. E rolul lui principal, singurul pe care-l va avea.

„Şi chiar vine Crăciunul. Trebuie să văd ce iau bun de mâncare. Poate cumpăr şi o sticlă de vin. Ce dacă n-am musafiri? E totuşi sărbătoare. Şi tu ştiu că nu te-ai supăra. O să-ţi citesc şi ţie povestea pe care am ascultat-o azi, găsesc eu cartea pe undeva. O să-ţi placă, o să vezi. Vom petrece împreună ca în fiecare an.”

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Simone de Beauvoir

Ești aici. La fel de singur ca mine însămi. Ești aici. Și eu sunt aici, o plenitudine arzatoare de care se sparge timpul. Această clipă este pe veci adevărată, la fel de adevarată ca moartea și ca eternitatea.(Simone de Beauvoir - "Sângele celorlalți")

Simone de Beauvoir (9 ianuarie 1908 - 14 aprilie 1986) este un scriitor complet, un filosof sensibil, o femeie remarcabilă. Scrieriile sale (“Al doilea sex”, “Imagini frumoase”, “Mandarinii”, “Sângele celorlalți”, “Toți oamenii sunt muritori”, etc.) sunt un portret fidel al epocii interbelice și postbelice. Trateză subiecte diverse într-un mod unic, cu inteligență și profunzime. Prin personajele sale se transpun doctrine politice, sentimente, atmosferă pariziană, filosofie de viață. Cărtile semnate Simone de Beauvoir sunt adevărate manuale de filosofie aplicată.

miercuri, 16 decembrie 2009

În salon

Spălătoreasa încercă să se îndrepte de spate. Aş! Stătea în poziţia asta de atâta timp încât articulaţiile îi înţepeniseră. Mai mult ca sigur suferea de hernie, artrită, reumatism şi câte şi mai câte, dar nimănui nu-i păsa de asta. Cât era ziua de lungă trudea la spălatul rufelor ăstora blestemate şi parcă nu se terminau niciodată. Icni încet şi-şi mută greutatea pe celalalt picior. Era tot ce putea face. Apa i se răcise de mult în lighean, acum o să-i îngheţe şi mâinile, ba şi picioarele pentru că fusta lungă i se udase la poale. Prin şale îi treceau junghiuri ascuţite. Ar fi mers la dans. Aşa bătrână şi bolnavă cum era, ce-ar mai fi dănţuit. Când era tânără era spaima tuturor fetelor din sat. Toate erau invidioase pentru că era frumoasă şi iute la dans. Toţi băieţii o plăceau. Deh, fiecare cu norocul lui. Ei îi plăcuse cel mai blând şi cuminte, care se dovedise a fi cel mai bolnăvicios şi care murise la câţiva ani după aceea, lăsând-o cu doi copii mici. Ajunsese spălatoreasă la cucoana Annette şi nu se mai ridicase din faţa ligheanului de atunci. Copiii erau mari deja, intraţi în serviciu la alte boieroaice, dar ea nu se mai putea dezlipi acum de muncă şi oricum nu pusese nimic deoparte. Hainele de culoarea bronzului i se păreau grele. Fuseseră negre la început, dar anii le spălaseră vopseaua.

Se mai foi o vreme de pe un picior pe altul, apoi se uită spre fereastră cu speranţa că e vreme frumoasă. În loc de fereastră o văzu pe cucoana Marge.
- Fir-ar să fie, bodogăni spălătoreasa, deja a venit asta.

Nu era zi să-şi ridice ochii din lighean şi să n-o vadă pe cucoana Marge. Îmbrăcată în rochia ei verde închis, de catifea, cu pantofii de golf şi cu crosa pregătită, cucoana Marge părea a fi mereu în vizită. Ba mai mult, mereu exersa în salonul lor, de parcă ar fi fost pe pajişte. Nici măcar nu-şi scotea pălăria. Fusta lungă prindea mişcarea crosei şi aveai impresia că femeia e mereu pe vârfuri, urmărind atentă traiectoria unei mingi imaginare.

- E cucoana acasă, femeie? Întrebă Marge fără a-şi dezlipi ochii de mingea ei.
- Da’ eu de unde să ştiu?! Ce, văd vreodată altceva decât ligheanul ăsta? Se zborşi spălătoreasa. Ar mai fi vrut să adauge că dacă tot vine zilnic ar fi putut să înveţe programul cucoanei Annette şi să n-o mai sâcâie mereu. Treaba nu se face singură.

Marge era o femeie de vreo 40 de ani, foarte înaltă şi osoasă. Avea părul castaniu, scurt şi creţ şi privirea verde, aprigă. Părea mereu bronzată. Golful era unica ei pasiune şi nu pleca de acasă fără crosă. Ştia că Annette nu joacă, dar stăteau de bârfă uneori şi ea-şi vedea de antrenament. Nu mai era mult până la campionat şi spera să fie admisă. Între noi fie vorba, o cam durea spatele de la golf. Lansările repetate îşi lăsaseră amprenta şi Marge simţea că începe să nu mai fie la fel de mobilă ca înainte.

- Când vine cucoana să-i spui că am căutat-o, zise Marge fără a se mişca din loc sau a-şi întoarce privirea.
- Să-i spun şi că aţi aşteptat-o? întrebă spălatoreasa cu speranţa că duduia se simte să plece.
- Nu, nu.. că nu am timp să aştept. Trebuie sa exersez.

Cu toate acestea Marge nu se mişcă din loc, iar spălătoreasa nu reuşi să vadă cum era vremea afară. În cele din urmă îşi călcă pe inimă şi o întrebă:
- Cum e vremea afară cucoană? De când stau aplecată cu rufele astea nu mai văd nici soarele, nici ploaia.

Marge se încruntă. Mingea ei zburase de data asta în direcţia unei perdele mov şi nu se putea să-şi ia ochii de la ea până când nu-i localiza destinaţia. Nu-şi amintea să fi văzut soarele pe drum şi nu-şi amintea nici când plecase de acasă. De fapt, exceptând perdeaua mov şi bodogănelile spălătoresei nu-şi amintea altceva. Acum vreo 20 de ani era considerată o excentrică, dornică mereu de sport. Jucase tenis, golf, călărise, înotase. Toţi o priveau cu teamă din cauza înălţimii nepotrivite unei femei şi aptitudinilor sportive complet nepotrivite unei femei. Orice bărbat cu care intra în vorbă se arăta nespus de încântat de cunoştiinţele ei, dar după câteva luni se căsătorea cu o duduiţă delicată şi aproape mută. Cu anii, Marge rămăsese singură. Doar la Annette venea să stea de vorbă, întâi numai joia, apoi şi sâmbăta şi apoi.. parcă nici nu mai pleca. Spălătoreasa avea exact aceeaşi impresie.

- Hei, cucoană! Cum e vremea azi?
- Nu ştiu.. bângui Marge pierdută. Lasă-mă ca pierd mingea. Ce-mi pasă mie de vreme, campionatul e peste câteva săptămâni.
- De parcă ar primi o lungană înţepenită ca tine, pufni spălătoreasa şi se mută pe alt picior.
Din spatele lor se auzi o voce.
- Afară e soare, vânt slab din direcţia sud-vest, 25 de grade.

Dacă ar fi putut, cele două femei ar fi tresărit. Aşa însă, se mulţumiră să privească una în lighean, cealaltă după minge şi să întrebe în acelaşi timp:
- Cine-i?! Ce vrei?
- Ete na, cine sunt. Să nu-mi ziceţi că nu m-aţi văzut până acum. Sunt vestita zeiţă Atena! Spuse zeiţa furioasă, înclinând pentru o clipă balanţa în favoarea binelui.
- Vai, Doamne Isuse, începu spălătoreasa. Ce-ţi caută îngerii la noi?
- Nu-s îngeri toanto, zise Marge, e o zeiţă, de-aia din antichitate, de pe muntele Olimp. Nu că asta i-ar justifica prezenţa.. Din câte ştiu eu, dar n-am călătorit mai mult de 100 de kilometrii toată viaţa, Grecia e cam departe.
- Pentru o zeiţă nu există departe sau greu, zise Atena gândind cu totul altceva.

Balanţa era făcută din bronz şi avea cam 2 kilograme. Dacă se mişca oricât de puţin punea în pericol corectitudinea proceselor juridice din toată lumea. Sau cel puţin aşa-i zisese Zeus când îi dăduse postul şi ea n-avea de gând să-l piardă. Mâna dreaptă o durea de mult, aproape înţepenise. Spatele şi gâtul ţinute atâta vreme fixe s-ar fi rupt sigur dacă încerca să-şi schimbe poziţia. Uitase de când privea numai pe fereastra salonului cucoanei Annette. Uitase şi cum ajunsese aici şi câţi ani avea. Dar anii nu sunt o problemă pentru o zeiţă. Era un pic prăfuită, dar tot frumoasă rămăsese. Şi obraznicele astea îndrăzneau să nu ştie de existenţa ei.

- Sunt zeiţa Atena, v-am mai spus doar. Sunt aici de multă vreme, dar nu se cade să mă amestec cu muritorii. Am intervenit doar pentru că mi s-a părut corect să ştiţi că este soare astăzi. Şi din cauza voastră am nedreptăţit un proces important.
- Doamne, nu mă judeca prea aspru, se plânse spălătoreasa
- N-ai priceput încă, femeie, că n-are legătura cu Dumnezeu? Deşi eu cred ca n-are legătură nici cu sălile de judecată. Cine ştie ce nebună o fi? Nici n-o vedem, zise Marge supărată că nu-şi poate lăsa mingea nesupravegheată tocmai acum. Auzi la ea, Atena..
- Vai vouă muritoarelor. Cât de lipsite de imaginaţie sunteţi, cu ocupaţiile voastre mărunte. Cum aţi putea înţelege rosturile lumii?
- Ia mai lasă-ne, că înţelegem foarte bine, îşi reveni neaşteptat spălătoreasa. Nu vezi cât am de spălat? Astea-s rosturile lumii, să-şi murdarească hainele.
- Chiar aşa, mingea mea n-a ajuns unde trebuie, campionatul e aproape mâine şi ţie îţi arde de glume. Mai bine pleacă.
- Dacă aş putea..

Annette intră în salon cu ceaşca de cafea în mână. Fotoliul preferat o aştepta ca în fiecare după-masă. Pe o măsuţă alături, o carte, o veioză şi trei statui de bronz cam prăfuite. Annette mormăi ceva la adresa menajerei. Lăsă cafeaua şi luă o cârpă de praf. Apoi le curăţi pe fiecare, şterse măsuţa şi le rearanjă. Spălătoreasa primi un loc cu faţa spre fereastră şi soarele blând al dupamiezii îi lumină chipul obosit. Pe jucătoarea de golf o aşeză cu faţa spre uşa de la intrare. Când uşa era deschisă vedea pajiştea înverzită şi aleea care ducea spre un presupus teren de golf. Zeiţa părea că-şi duce cu greu povara dreptăţii, iar Annette se îndură de ea şi îi sprijini balanţa cu o carte mai groasă.
Cu ocazia acestui nou aranjament, fiecare dintre statui zări chipul celorlalte şi zâmbi nevăzut, încântată de cunoştiinţă. Apoi îşi văzură de treburi ca întotdeauna.

joi, 10 decembrie 2009

Lecţie, fragment, anotimp

Şi vine toamna, se numără bobocii, nunţile şi kilometrii parcurşi. Ies pe minus, visez la zile nebune de ski în Carpaţi şi-mi promit să le arat ce pot. Am învăţat să schiez cu ajutorul articolelor de pe Internet. Recomand. Când vă apucă disperarea că sunt 50 de centimetrii de zăpadă la Predeal şi nici un doritor să vă însoţească, daţi căutare după „lecţii de ski online” sau „cum să înveţi să schiezi în 5 lecţii” şi vă garantez că nimeni nu va mai face cristiane pe pârtie ca dumneavoastră. Pentru că este o diferenţă măricică între lectură şi practică, nu vă descurajaţi când participanţi binevoitori la sporturile de iarnă vă recomandă să vă lăsaţi de ski şi vă doresc să vă găsească în viaţă la următoarea coborâre. Senzaţiile sunt de neuitat (cel puţin în săptămânile în care persistă vânătăile). Statistica zilelor în care totuşi am schiat pe zăpadă şi nu pe world wide web este imposibil de alcătuit; lipsesc datele experimentale.


Şi dacă vine toamna, plouă. Când plouă, urbea se transformă într-un câmp de bătălie feroce. Scaunele din tramvai, încinse şi nedorite vara, sunt redute greu de cucerit. Merită să încasezi o umbrelă udă în coaste în timp ce pui piedică unei bătrânele zâmbitoare; orice război are şi victime. În plus, toată lumea ştie că zâmbetul nu este la modă în acest sezon.

Îmi sună telefonul. Un prieten plecat în ţări străine, europene şi relaxate mă invită la o întrevedere. Deci totuşi nu duc gunoiul astăzi. Mă învoiesc de la servici şi plec. Locul magic de întâlnire: gara. Prietenul vesel, eu sclipitor. O zi ruptă din rutină este o zi câştigată. Ţările relaxate au prostul obicei de a obişnui oamenii cu binele. Întoarcerea la originile europene de est este bulversantă şi înspăimântătoare. Prietenul se vaită obosit de aglomeraţia bucureşteană şi de arşiţa lunii iunie. Zâmbesc îngăduitor şi mândru că am anticorpi şi mă mai plec o dată în faţa relativităţii lui Einstein. E încântător Bucureştiul într-o zi de lucru, la o oră anterioară sfârşitului de program. O crâşmuliţă drăguţă, numită solemn pub, îmi serveşte un rom rece cu apă şi cola şi prietenul se miră de alcoolismul meu timpuriu. Ah, viaţă bună cu miros de gară.. Seara se încheie cu bine, în discuţii despre tărâmuri fericite, folosind comparaţii dese.


Adorm gândindu-mă la ce-am avut, ce-am pierdut, ce-aş fi vrut şi ce n-am putut. Aceleaşi socoteli mereu, aceeaşi relativitate a unghiului de deschidere. Prietenii plecaţi departe îmi dau satisfacţia că am rămas acasă. Realizările lor net superioare îmi dovedesc că sunt rezistent. Dacă ţara asta e doar un exemplu de „aşa nu”, înseamnă că eu merit o statuie pentru tărie şi eroism. Din păcate toţi mă întreabă ce am mai făcut nou şi asta îmi strică bucuria. Revin cu amănunte.

luni, 7 decembrie 2009

Noaptea Sfântului Andrei



Încet, fără grabă, mă-nghite zăpada.
Întunericu-mi intră în ochii speriaţi
Lumea-i străină, iele şi draci.



Nu mai am sâni, nici trup, nici grosime
Sunt suflet acum, o parte din tine.
Cu braţele-mi strâng genunchii la piept
Să nu-mi fie frig, să nu pot să plec.

Îmi curge-ntuneric în minte, pe mâini.
Dispar în nefiinţă, în somn şi în ieri
Amintire, te rog să nu pieri!

duminică, 6 decembrie 2009

Citat, reclamă, politică

În ultima vreme, societatea online este marcată de citate. Fie că aparțin scriitorilor și filosofilor celebrii sau folclorului, fiecare posesor de spațiu virtual afișează un citat pentru a transmite ceva interesant despre sine. Cei care dețin mai mult spațiu decât au nevoie, afișează anunțuri si reclame de pe urma cărora speră să câștige câțiva gologani.

Astăzi, 6 decembrie 2009, în ziua Sfântului Nicolae și în ziua alegerilor prezidențiale în România, Google afișează pe pagina de mail(Gmail) citatul zilei:

Quote of the Day - Kurt Cobain - "Wanting to be someone else is a waste of the person you are." (Așteptând să devii altcineva, irosești persoana care ești)
E profund, trebuie să recunoașteți, chiar dacă Kurt Cobain n-a fost vreun scriitor sau filosof antic, ci un rocker cu atitudine.

Aceeași pagina afișează și

Ai Facturi in 2 minute - www.Program-Facturi.ro - Pe Viata! Descarca acum, Programul de Facturare al Anului
gândindu-se că poate m-a găsit duminica fără programul de facturare. Dar clientul plătește indiferent de ziua săptămânii în care i se afișează reclama.

E vremea să trecem la lucruri serioase. Schimbate atent la fiecare reîncărcare a paginii apar următoarele anunțuri:

Mandreste-te cu Romania - www.MirceaGeoana.ro - Voteaza pentru ca tara sa devina lider regional in domeniul energiei
O tara minunata - www.mirceageoana.ro - a tuturor romanilor. Iti lipseste? Inca o poti avea. Afla acum.
Mircea Geoana angajeaza - bestjobs.ro/locuri-de-munca - Geoana te plateste pentru calitatile tale. Depune CV-ul acum!
Locuri de munca - www.MirceaGeoana.ro - Vom avea un Guvern competent care va salva locurile de munca!
Îmi zic, cu bună credință, că este o scăpare și reîncarc pagina de mai multe ori astfel încât adun toate aceste pilde de înțelepciune și sfaturi utile oricărui român în ziua alegerilor.

Nu era o lege care interzicea reclama electorală în ziua alegerilor? Sau mă înșel eu? Mai este vreo lege pe care să o cunoașteți în România anului 2009? Și care anume mai este respectată?


marți, 1 decembrie 2009

1 Decembrie

În dulapul mic din dormitor este un steag tricolor făcut de ea din trei bucăţi de materiale diferite. Nu ştiu de unde a luat băţul, dar este subţire şi lung, exact aşa cum ar trebui. În ciuda tuturor protestelor pe care le primeşte, bunica arborează tricolorul de 1 decembrie al fiecărui an.

La început m-am temut că vor râde vecinii de noi, fiind singurul apartament din bloc cu tricolorul arborat pe balcon. Ba chiar singurul din cartier. Vor zice că facem paradă, că suntem caraghioşi sau mai ştiu eu ce. Poate vor găsi un scop politic în asta, deşi nu pomenim vreun partid sau om politic. Una peste alta, am privit cu reticenţă cum bunica leagă cu grijă drapelul de antena veche de televizor de pe balcon.

Îl privi cu mândrie. Apoi îşi roti privirile peste întreg cartierul scufundat în anonimat şi lipsit de orice chef de sărbătoare. Copacii sunt dezfrunziţi, negri, uzi de la ploaia de azi-noapte. Blocuri gri, de 4, 8 sau 10 etaje, stau triste cu tencuiala alunecând inevitabil. Băncile sunt ude şi nu se încumetă nimeni să se aşeze. Bunica ofteză şi mă cheamă lângă dânsa.
- Uite, nu sărbătoreşte nimeni.
- Păi ce să sărbătorească?
- Cum, e ziua naţională! E adevărat că am avut mai multe zile de-a lungul timpului. A fost întâi ziua regelui - 10 mai - apoi 23 august şi acum 1 decembrie. Dar nu contează atât de mult motivul pentru care s-a ales o zi sau alta, contează că e ziua ţării tale şi ar trebui să te bucuri de ea.

Bunicul ne strigă să venim că a început parada de la Bucureşti la televizor. Intrăm amândouă şi urmărim parada comentând uniforme şi tancuri. Preferaţii mei sunt vânătorii de munte, pentru că bunicul a fost la un moment dat la o unitate de vânători de munte în război.

Parada se încheie repede. Ieşim toţi trei la plimbare, sperând ca măcar în centru să găsim un semn de sărbătoare. Câteva steaguri puse de primărie pe ici pe colo, vorba lui Pristanda: două la primărie, două la şcoala de fete... În rest linişte. Oamenii îşi văd de treburi ca în orice altă zi.
La întoarcere, steguleţul nostru ne zâmbeşte voios şi flutură puternic. O mică pată de culoare într-un ocean de griuri. La noi e sărbătoare de 1 decembrie, îmi spun cu mândrie, strângând complice mâna bunicii.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine