Operaţie pe cord deschis

Aţi avut vreodată curiozitatea să căutaţi astfel de imagini? Să vedeţi cum inimi însângerate şi deloc asemănătoare cu cele din ilustraţiile cu grăsunul Cupidon sunt manevrate de mâini în mănuşi de cauciuc. Să le vedeţi expuse, uscându-se sub fascicului puternic de lumină, primind contactul rece al oamenilor cu mască.

Unii oameni aleg să trăiască aşa, cu inima expusă urât unei operaţii continue. Fără anestezie. Îşi deschid pieptul de bunăvoie şi se lasă pipăiţi direct pe cord. Şi scuipaţi tot acolo. Se lasă mângâiaţi de soare şi bătuţi de grindină, aşteptând mâna care va aduce mângâiere (fără a purta echipament de protecţie). Sunt unii oameni care nu ştiu să-şi împacheteze inima în învelişul frumos al cărnii, care nu ştiu sau nu vor să afişeze perspectiva valentiniană a inimioarelor cu cel mai frumos contur. Oameni care se arată aşa cum sunt, o bucată boţită de carne, plină de sânge, pulsând în ritmul propriu.

Ceilalţi îi privesc curioşi, ca pe ciudăţenii ale naturii. Sau le aşteaptă în tăcere decesul.