Declaraţie de intenţie

Nu am talent. Scriu ca să mă aflu în treabă, ca să treacă timpul, ca să mă aud gândind. E o revărsare de mine în litere. Nu am capacitatea de a împărtăşi mai mult decât ce sunt şi nici asta într-o formă memorabilă. Ei da, se mai întamplă, dar şi noi oamenii mediocrii trăim. Cu mai mult sau mai puţin curaj, cu atitudine sau cu emoţie trăim şi noi printre ceilalţi. Şi suntem mulţi. Chinul şi însingurarea geniului sunt doar poveşti. El are arta lui, trăieşte prin şi pentru ea. Un mediocru se are pe sine cu toate limitările sale şi atât. E conştient de incapacităţile lui şi, mai rau, nu poate să se arate. Trăieşte înghesuit în propriul eu, visează la libertatea artiştilor şi cam atât. Cât de cumplit se aruncă în vise, cât de sus i se avântă gândurile chiar şi în autobuz dimineaţa. Sunt convinsă că intensitatea dinăuntrul unui mediocru depăşeste cu mult fantezia unui geniu, numai că nu poate ieşi. Eminescu este genial, nebun, unic, singur şi neînţeles, dar toti îl ascultă, încearcă să-l explice, să-l cunoască, să-l admire. „Noi”, ceilalţi, ascunşi în centura castităţii noastre nu vom reuşi să zburăm, nu vom fi admiraţi şi adoraţi. Venim şi plecăm fără glorie. Dar trăim şi între venire şi plecare, ca un muşuroi de furnicuţe dintre care numai unele ajung în vârf, muncim la înălţarea lor. Fără nume, fără aplauze, cu conştinciozitate şi dragoste. Nu pictorul iubeşte cel mai mult culoarea, ci ochiul naiv care se scaldă în ea. Aşa că scriu în continuare; consum litere şi gânduri şi, într-un limbaj înţeles doar de mine, mă eliberez. Nu toţi oamenii fac dragoste ca-n filme, dar în intimitatea propriei case trăiesc şi se bucură. Ce cred mediocrii despre viaţă, lume, univers nu se va şti niciodata. Gândurile lor sunt mult deasupra înţelegerii şi visele lor neasemuite. Nu-i minte să le cuprindă fiindcă nimeni nu le vorbeşte limba, sau poate ei sunt muţi, mai ştii?! În fine, în propria-ţi piele eşti stăpân, mi-a spus de câteva ori un prieten. Şi mai mult decât atât eşti liber. N-am înţeles de prima dată la ce se referă, dar încep să-mi pun stâlpi de lumină în cotloanele eu-lui meu mediocru şi ascuns. Universalitatea mea e minusculă, dar relativ la universul meu sunt colosală. Şi liberă să visez şi să consum litere. Citiţi, vă rog!