Despre ani

Și-au făcut un obicei din a veni și a pleca, mișcând mereu gânduri absente spre un viitor mai bun. Balanțele, amintirile, regretele îl împodobesc pe cel ce a trecut, lăsându-l pe cel ce vine să aibă parte întâi de speranță și promisiuni, iar mai pe urmă de aceeași prăbușire a trecutului. Iar când trecerea asta nesfârșită ajunge totuși la un final, o plângem cu cele mai amare lacrimi.

În cifre, 2014 și 2015 nu-mi spun mare lucru. În descoperiri personale, nu v-ar spune vouă mare lucru. Căci micile mele reușite și eșecuri au darul de a fi subiective și supuse ordinii proprii. Mari reușite, din cele care pot fi arătate cu mândrie lumii întregi, nu am. Realizări notabile, succese sociale sau de familie, achiziții, premii, nimic. Sunt la fel de banală și de ascunsă în noianul de neînsemnătate de care vorbea Kundera în ultima sa carte, cum am fost și în 2013 și în cei dinaintea lui. Încăpățânarea mea de înălța zmeie a ajuns la vreo 200 de oameni în ceva mai mult de 500 de articole. Complet neînsemnat în valul de audiență al unei revistei adevărate, mai ales a uneia care își dorește să schimbe ceva. Fotografiile mele nu au luat nici un premiu, nu au surprins nici un miracol, nu au adus nici un zâmbet. Cartea nescrisă nu și-a găsit începutul. Nu mi-am îmbunătățit nici performanțele sportive, nici cele sociale, nu mi-am făcut prieteni noi, nici nu am reușit să-i ajut pe cei vechi. Am aluncat, m-am prăbușit, m-am învinețit, am zăcut. Am fost atât de om, atât de mic, la fel de neputincios. Din fundul șanțului cu noroiul personal mustind, am privit mereu în sus. Sărind peste etape, am încercat să zbor fără a ști să merg. Am luptat cu fiecare zi, cu fiecare mușchi. Am luptat cu mine însămi. Cel mai mare dușman al tuturor timpurilor. M-am luat la palme pentru fiecare greșeală, mi-am impus să nu mă bucur exagerat de reușite, m-am antrenat, mi-am înfruntat temeri, am privit nopți întregi tavanul căutând soluții care n-au venit. M-am luptat cu frustrarea, cu neputința, cu obișnuința. Și n-a fost destul.

2015 nu este un nou început. Schimbarea cifrei în calendar este doar un artificiu. De acum înainte nu voi fi alta, nu voi face altceva, nimeni nu mă schimbă peste noapte doar dând cu pocnitori și mâncând salată beuf. Am aceeași luptă de dus, cu același dușman: eu. Poate că nu pot fi mai bună, dar voi muri încercând. Poate că nu mi-e dat să realizez lucruri mărețe sau să schimb ceva, dar voi lupta în fiecare zi pentru asta. Poate că nu le pot face celor din jur viața mai bună, dar îi iubesc prea mult ca să nu încerc. Dorințe de an nou? Da, una singură. Să câștig lupta.