Lucian Blaga - Amurg de toamnă

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-aţâţă
jăraticul ascuns
sub vălul lor subţire de cenuşă.

O rază
ce vine-n goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamnă.

Lucian Blaga - Izvorul nopţii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri
încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Lucian Blaga - Cântec în doi

Şi vine toamna iar'

ca dup-un psalm aminul.

Doi suntem gata să gustăm

cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm

brânduşile ardorii

să înflorească iar' în noi

şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor

ne împresoară-n lume norii.

Ce gânduri are soarele cu noi --

nu ştim, dar suntem doi.