foto: wikipedia |
Fără dogmă este un roman de dragoste (mi-au lipsit luptele, recunosc) şi mult mai analitic decât celelalte scrieri ale lui Sienkiewicz pe care le-am citit eu. Scris sub forma unui jurnal, romanul transpune lumea poloneză a sfârşitului de secol XIX prin ochii unui tânăr îndrăgostit. Prea bogat ca să se preocupe de altceva decât de propriile sentimente, fără pasiuni, idealuri, aspiraţii, fără nici o problemă socială sau economică, protagonistul romanului lui Sienkiewicz îşi petrece zilele încercând să obţină dragostea unei femei măritate. De altfel, a avut ocazia să se căsătorească cu această femeie, dar a refuzat din orgoliu şi dramatism, dintr-un fel de scepticism care se întoarce împotriva lui. La câteva luni după ce femeia s-a căsătorit cu altul, nu mai poate trăi fără ea..
Sigur, în lumea noastră o astfel de atitudine boemă este uşor de condamnat. Dar eleganţa cu care cei bogaţi îşi trăiau viaţa, doar administrând o avere moştenită, este un stil de viaţă pe care pot să-l apreciez. Se spune în roman că doar cei născuţi săraci fac ceva în viaţă, pentru că sunt obligaţi. Cei bogaţi care luptă să-şi mărească averea, sunt consideraţi avari, bolnavi, lipsiţi de scrupule. Căci ce nevoie ai avea de bani? De ce ţi-ai pierde sănătatea şi timpul adunând mai mult decât vei putea cheltui vreodată? Dacă independenţa financiară îţi oferă libertate, profită de ea.
Şi iubirea beneciază de o analiză atentă, într-un secol în care divorţurile nu erau văzute cu ochi buni, dar femeile puteau fi pierdute la cărţi. Printre reguli sociale, orgolii şi sentimente confuze se naşte o poveste de dragoste cu iz de secol XIX. Priviţi totuşi dincolo de ea, pentru că scriitura lui Sienkiewicz este mai mult istorică şi psihologică decât romantică.
Notă: articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Dacă primeşte 15 comentarii, plantăm un copac.
Ca de obicei am ramas impresionata de felul in care scrii. Mi-a placut dintotdeauna si ma surprinde placut de fiecare data. Ai tu un sarm aparte de a povesti si banuiesc ca vei face multora pofta de citit.
RăspundețiȘtergereMultumesc, ca de obicei :)
ȘtergereCata dreptate este in cele spuse in aceasta carte! De ce nu s-ar bucura cei bogati de o viata plina de libertate? Ar putea sa faca tot ce le pofteste inima, insa avaritia si dorinta de a avea mai multa avere ii face sa isi piarda pretiosul timp pe "nimic". Pare un roman psihologic foarte bun care desi prezinta lumea secolului al XIX-lea, contine idei valabile in orice perioada de timp.
RăspundețiȘtergerePentru ca omul e rareori multumit..
ȘtergereFrumoasa perspectiva ta. Mi s-a facut dor de cartile adolescentei mele, de timpurile acelea in care ma refugiam intre pagini de carte pentru a descoperi lumea :)
RăspundețiȘtergere" Fara dogma " n-am citit, dar o voi cauta.
Sper sa-ti placa. Ne tin tineri aducerile aminte :)
ȘtergereFrumos articolul! Felicitari! Ai facut o buna reclama cartii, dar si Costinestiului :D
RăspundețiȘtergerePentru cunoscatori :)
Ștergerehe, he, "Quo vadis"...ce vremuri :) Am trecut "Fara dogma" pe lista
RăspundețiȘtergereSper sa-ti placa, e un pic altfel decat Quo vadis.
Ștergere+1=5
RăspundețiȘtergere+1=6, in cazul asta :)
ȘtergereFrumos scris, cu sensibilitate si pasiune! M-ai convins sa citesc cartea. :)
RăspundețiȘtergereMultumesc, sper sa-ti placa.
ȘtergereCe-mi place recenzia ta, chiar m-ai facut curioasa!
RăspundețiȘtergereMa bucur, te mai astept.
ȘtergereSi mie mi-a placut aceasta carte. Si imi place si cum ai scris tu despre ea. Eu nu am mai citit alta carte a acestui autor, spre rusinea mea. Succes! O sa rasfoiesc putin blogul tau, prin felul in care ai scris m-ai facut curioasa.
RăspundețiȘtergereCartile sunt scrise sa fie descoperite, fiecare la timpul ei. Ma bucur ca ti-am starnit curiozitatea, te mai astept. Seara buna!
Ștergerefrumos scris :) , suces la copacit !
RăspundețiȘtergereMultumesc, trimit oxigenul promis.
ȘtergereAm citit Potopul si Quo Vadis, de Fara dogma inca nu am dat. Suna bine :)
RăspundețiȘtergereE un pic diferita de cele doua, dar nu cred ca n-o sa-ti placa.
ȘtergereNu am citit niciodata carti de Sienkiewicz dar ma faci curioasa. Par asa de frumoase prezentate de tine.
RăspundețiȘtergereSper sa-ti placa. Zi buna!
Ștergereee amintiri...
RăspundețiȘtergeresucces la platat!
Multumesc, trimitem oxigenul asociat :)
ȘtergereFelicitari pentr recenzie! Mi-a facut o deosebita placere sa o citesc!
RăspundețiȘtergere:)
Multumesc, te mai astept.
ȘtergereFelicitari pentru cat de frumos ai scris!
RăspundețiȘtergereMultumesc, te mai astept. Sunt multe de citit si povestit.
Ștergereinteresantă carte :)
RăspundețiȘtergereAsa este. Te mai astept.
ȘtergereBuna! Este prima carte scrisa de Sienkiewicz pe care o citesc, te invidiez pt ca ai reusit sa citesti si alte carti scrise de el. Timpul nu este pierdut si mi-as dori tare mult sa ma aventurez si prin celelalte carti scrise de el.
RăspundețiȘtergereTocmai am observat in colectie ca mai sunt inca doua recenzii la aceasta carte, credeam ca doar eu am ales-o :) Am sa trec un link si spre recenzia ta.
Multumesc, ma bucur ca esti curioasa si in privinta celorlalte scrieri ale lui, e dovada ca intr-adevar a facut treaba buna. In plus, mie mi-au placut mai mult :)
Ștergere