Opera lui Umberto Eco este mereu surprinzătoare: istorie, lingvistică, umor, fantezie, adevăruri surprinse cu subtilitate, minciuni încărcate de adevăr. “Misterioasa flacără a reginei Loana” este diferit. Între lumea noastră şi lumea „cealaltă” se naşte o prăpastie. Ne trezim brusc pe marginea ei şi abia atunci îi observăm existenţa, atunci ne întrebăm cât este vis şi cât realitate
. Căutându-se pe sine, Umberto Eco traversează prin prisma încărcăturii lor emoţionale perioade intime ale vieţii sale, copilăria şi adolescenţa. Caietele de şcoală şi cărţile de aventuri care i-au costruit imaginaţia şi i-au definit sentimentele sunt primul sertar în care autorul caută indicii. Memoria pierdută în urma unui atac cerebral este de fapt adevăratul „eu” interior. Construit din amintiri, senzaţii şi imagini, omul este un spirit liber. Averea e trecătoare, ideile se schimbă, istoria e maleabilă şi interpretabilă, societatea te înghite sau dimpotrivă te exclude, dragostea nu piere, alegerile ne aparţin chiar dacă ulterior nu le mai putem explica, nu uităm curajul, nu pierdem inocenţa, doar o ascundem sub masca maturităţii. Romanul este unul de suflet, plin de întrebări al căror ecou nu cred să-mi părăsească vreodată urechile. M-am regăsit în eroii poveştilor, în copilul neînfricat bântuit de frică, în micul revoluţionar care recită la şcoală poezii patriotice absurde fără greşeală, în îndrăgostitul nemărturisit care umple caiete cu versuri proaste şi desperecheate. M-am descoperit paznicul unei iubiri unice, pe care o regăsesc sămânţă a tuturor iubirilor mele. Colecţia de cărţi şi reviste alcătuită cronologic în roman se constituie într-o listă de lectură obligatorie pentru vara vieţii. Un roman de căutări, de introspecţie, de revelaţie a gusturilor şi miresmelor, prin care se încearcă ridicarea unei punţi peste prăpastia lumilor care ne înconjoară. „Dar de ce se face aşa întuneric?” este cel mai bun răspuns.
Postări
