Despre cadouri

Vin sărbătorile. Globurile din magazine și colindele de la radio mă zoresc, ca în fiecare an, să încep să mă gândesc la cadouri. Mi-e drag să mă gândesc la fiecare destinatar, dar mă îngrozește alegerea cadourilor. Revistele sunt pline de sugestii, magazinele dau pe dinafară de promoții, iar eu nu mă pot decide. Pentru că, în general, destinatarii mei nu au nevoie sau nu agreează ofertele magazinelor. Mama ar găsi 100 de motive pentru care ei nu îi trebuie nimic. Tata își dorește în fiecare an aceleași două produse, în exact aceeași cantitate, culoare și formă. Prietenele mele au trecut de vârsta jucăriilor și încă nu au ajuns la vârsta cadourilor pentru casă. Colegii de servici organizează același Secret Santa de împrumut, deci nu știu cu cine mă vor găsi sorții. Lui i-aș lua luna de pe cer, la pachet cu vreo două stele, dar mi-e că voi primi o privire chiorâșă și un "nu trebuia să te deranjezi dragă" care mă vor asigura că-și dorea soarele și niște valuri pe lângă, nicidecum luna.

Unii spun că nu trebuie să fie un cadou util, doar unul simbolic. Dar câte Crăciunițe, cravate, lumânări parfumate, sticle de șampanie și bomboane cu alcool pot dărui într-o viață? Și-apoi ce farmec are să dai cadouri generice? Mai bine le scriu câte o felicitare, măcar știu că fiecare se va simți menționat. Dar cumva ei nu-mi fac nici cadouri generice, nici din cele nepotrivite. Cumva, în fiecare an, primesc cadourile perfecte și ofer niște surogate disperate, alese în deplină panică și oferite cu inima strânsă, deși cu drag. Despachetatul este un chin. Le citesc curiozitatea în priviri și mă cert că nu am ales altceva. Eram convinsă că suportul acela pe care și-l dorea acum două luni e cadoul perfect, dar iată că între timp a rezolvat problema sau a găsit ceva mai bun, iar suportul meu va ocupa inutil debaraua. În schimb, am primit bilete exact la concertul la care vroiam să ajung sau eșarfa de culoarea vinului care-mi lipsea din colecție.

Nu știu dacă există o rețetă sau este noroc pur. Străduința clar nu ajută și nici spiritul de observație ascuțit atent tot timpul anului. Nu este ușor nici pentru cei apropiați, nici pentru simple cunoștințe, nici pentru cei cu hobby-uri declarate, nici pentru cei fără ocupație. Combinația perfectă de surpriză, plăcere, inventivitate, umor, utilitate, valoare, sentiment, amintire este imposibil de atins fără vreun talent special, iar eu cu siguranță nu-l am. Îmi mai rămâne o lună de frământări și tatonări, multă speranță și panica generalizată.