Portret (XVII)

Mereu în pragul ușii, a întâmpinare. Mirosind a toate cele bune, a cozonac, a chimen. Cu șorțul curat, prăfuit de făină, cu basma albă, cu doar o șuviță rebelă de păr scăpată de sub ea. Cu mâinile calde și înroșite de frământat, cu ochii sclipind de bucurie, cu cel mai luminos și mai frumos zâmbet. Cu brațele larg deschise, a îmbrățișare. Spui doar trei cuvinte care îmi schimbă lumea, trei cuvinte pe care le port în suflet de când mă știu, trei cuvinte fără de care n-aș fi putut respira: "A venit copilul!"