Despre jumătăți

Am întâlnit oameni care-și doresc cu ardoare 'pe cineva'. Să nu fie singuri, să nu îmbătrânească fără cineva alături, să-i aștepte cineva într-o casă cu verandă și flori. Nu contează prea mult acel 'cineva' atâta timp cât corespunde unui tipar destul de larg, plus sau minus epsilon. Sunt oamenii alfa, care nu pot exista fără haită.

Am întâlnit oameni care visează jumătatea perfectă, desprinsă dintr-un roman cu personaje exotice, cavaleri sau domnițe. Analizează mărunt orice posibilă asemănare și nu se clintesc de la ideal nici măcar un pas. Sunt oameni care joacă la ruleta vieții, unde fie câștigul e imens și nu le va mai trebui nimic niciodată, fie pierd tot și mor în ruină.

Am întâlnit oameni care trăiesc fără așteptări, fără presupuneri. Oameni care iau fiecare zi așa cum vine și încearcă să scoată ce e mai bun din ea. Oameni care se plictisesc deopotrivă de singurătate și de jumătăți, care au învățat să se bucure de tot și să decidă doar pentru ei înșiși. Sunt scepticii, oamenii liberi, visătorii.

Am întâlnit oameni care iubesc. Fără a fi jumătatea perfectă, chiar fără a fi o jumătate, fără a avea virtuți deosebite. Oameni care iubesc un nume, niște ochi, o bucată de carne. Sunt cei care trec peste principii, peste gura lumii, peste interdicții. Sunt cei care dărâmă ziduri pentru o privire. Sunt cei care așteaptă, care își duc viața ca un drum spre Mecca. Împliniții.