Panică

În linişte perturbată doar de zgomote surde, foşnite, necunoscute. În întuneric amestecat cu umbre, cu raze isterice violete. În noapte, când metroul nu mai curge, timpul se învârte ameţitor şi tu nu mai spui nimic, nu mai răspunzi, nu mai auzi. Telefonul rămâne stins, afară se porneşte furtuna şi mii de gânduri urâte îşi găsesc drumul spre mine. O alarmă ţipă isteric. Mă înăbuş sub pernă încercând să opresc gândurile să mi se scurgă în vene. O tâmplă bubuie dureros. Panică. Nebunie.