Fericirea vine pe sub uşă

Se spune că nenorocirea loveşte rapid şi, adesea, repetat. Că nu o aştepţi niciodată, dar vine singură, când ţi-e lumea mai dragă, fără să-ţi lase timp de pregătiri. Fericirea însă.. parcă o aşteptăm cu anii şi nu se sinchiseşte să apară. Totuşi, uneori miroase a iarnă, a mare, a ciocolată caldă, a ceva care-ţi aminteşte de un moment plăcut. Uneori o rază de soare se trezeşte să-ţi pice direct pe faţă. La început vezi doar praful care se zbânţuie prin aer, dar apoi, încet-încet, o zăreşti. Timidă, aproape transparentă de emoţie, prelingându-se pe lângă ziduri, pe sub uşi, fericirea îşi face drum către tine. O aştepţi din ce în ce mai încrezător, atent să nu cumva să-i taie cineva drumul, şi un zâmbet şiret începe să ţi se lăţească pe faţă. Cel mai bine e s-o împarţi cu cei din jur, să-i anunţi venirea,să-i convingi să o aştepte şi ei cu tine. Astfel, ea creşte, capătă curaj şi viteză.

E simplu să fi fericit. Trebuie doar să laşi un pic de spaţiu sub uşă, să aibă loc să ţi se strecoare în viaţă. Trebuie doar să ai încredere că o să ajungă la tine şi să faci rost de oameni cu care s-o împarţi, ca să-i dai curaj şi să-i grăbeşti pasul. Şi-apoi să fi recunoscător.