Graba după Crăciun

A început în noiembrie. Magazinele au afișat victorioase globurile roșii și super-ofertele. Colindele au ocupat cu de-a sila toate difuzoarele, sacoșele au devenit mai colorate și mai umflate, ocările la adresa guvernanților mai pline de venin, curierii mai ocupați. Ștefan Bănică a ocupat Sala Palatului, Ștefan Hrușcă s-a întors în țară. Toată lumea vinde, toate lumea cumpără. Adidași de piftie, varză murată, făină cât cuprinde, hârtie de împachetat. Ne aducem aminte de ai noștri și de ai altora mai fără posibilități. Îmbodobim, curățăm, înnoim.

Ca noi toți, am început prin a primi daruri și abia după ce anii și veniturile au crescut, am început să și ofer. Dar înainte de zăpăceală și alergătură, de lista de cumpărături și de vitrine apetisante, de Crăciun îmi amintesc de ei. Și nu pentru că ar fi fost generoși cu darurile, ci pentru că ea mirosea a cozonac și el a brad. Pentru că mă întâmpinau în prag, cu ușa larg deschisă, cu toată casa mirosind a bunătăți și a pregătiri. Pentru că nu cumpărau bradul până nu ajungeam eu, ca să mă pot bucura de alegere și de cărat. El baza, eu vârful. Mergeam așa, ca Stan și Bran, mândri și fericiți. Pentru că ea îmi cocea un cozonac special, cu de toate, într-o cană de metal și aveam voie să-l mănânc deși era zi de post. Pentru că jucam nesfârșite partide de table cu el, iar ea ne aducea pâine cu gem, de încurajare. Pentru că el îmi punea o cantitate impresionantă de cafea în cana de cacao cu lapte, să nu simt gustul laptelui care nu-mi plăcea. Pentru că ea mereu îmi tricota câte ceva. Pentru că stăteam amândouă cu nasul lipit de geam, uitându-ne cum ninge, iar el ne cânta: "La fereastra unde șade o pisică, două fete e-o plăcere să privești. Amândouă și cea mare și cea mică.."