Helen Fielding – Olivia Joules și imaginația hiperactivă

Uneori îmi aleg cărți (sau filme) ale căror unic scop este să mă facă să râd. Un scop terapeutic, aș spune. Olivia Joules și imaginația hiperactivă este o astfel de carte, după care am scotocit prin mansarda de la Cărturești unde au fost exilate volumele din colecția CHIC (să nu cumva să le găsească cititorii serioși).

Dar niciodată nu judeca o carte după copertă, parcă așa spunea cineva înțelept. Ei bine, s-a dovedit nu doar că mi-am primit porția de râs, ci și că am fost plăcut impresionantă de o poveste bine închegată și mereu în schimbare, de o acțiune care te ține în suspans, de personaje simpatice, carismatice, din care mereu încerci să alegi omul bun și omul rău. N-a fost doar o carte amuzantă, a fost și o carte din care am învățat ceva. Olivia are câteva reguli care o ajută să iasă din situațiile complicate. Fără să vreau, câteva dintre ele mi-au rămas în minte și m-am trezit în cabina de probă a unui magazin repetând regulile Oliviei: "Nu cumpăra decât haine care te fac să dansezi.", "Nimic nu este atât de bun sau de rău cum pare la prima vedere.", "Nimeni nu se uită de fapt la tine, toți se gândesc doar la ei, așa cum faci și tu." 

Povestea modernă a Oliviei implică o jurnalistă londoneză cu nas de detectiv și trusă de supraviețuire la purtător, agenți MI6 și CIA, teroriști arabi, actori în devenire, Premiile Oscar și locuri de vis pentru amatorii de scufundări. A da, și o imaginație hiperactivă.