Rezistență, pace și cadență

Uneori mă întreb dacă mai e ceva de spus, dacă mai are vreun rost tot scrisul virtual. Cele peste 40 000 de site-uri și bloguri înscrise numai la ZeList adună probabil milioane de articole, miliarde de cuvinte. Cine citește toate cuvintele? Cât timp să ai să parcurgi atâtea rânduri, să înțelegi atâtea idei, să formulezi răspunsuri pentru fiecare.. și totuși nu mă îndur să mă opresc.

Într-o formă mai puțin protocolară aici sau într-una mai formală la ZMEU, mă încăpățânez să spun aceleași lucruri probabil și sper că cineva le va da atenție. Încă mai sper într-o lume cu oameni senini, valoroși, cu idei frumoase. Într-o lume curată, cu bun simț, neindiferentă. Mai degrabă visez, decât sper. De câteva zile îmi tot vine în cap un joc din copilăria mea (aia din altă lume): Rezistență, pace și cadență! Și iar mă încăpățânez să scriu, să povestesc despre muzee, natură și oameni frumoși, despre creativitate, sport și fotografie. Exact ca-n joc: cine nu mai poate, o mână la spate (și mergem înainte).