Să v-amintiți adresa mea..

Când vă-ntâlniți cu fericirea.. Am cunoscut și observat câteva feluri de fericire. În primul rând, poate cea mai frumoasă, este cea care vine singură. Fără s-o cauți, fără s-o aștepți, fără să crezi că meriți uneori. Ca și cum cineva ți-ar citi cele mai ascunse gânduri și s-ar hotărî să le pună în practică. Sau, și mai bine, nici prin gând nu ți-a trecut cât de fericit poți fi.

În al doilea rând, este fericirea pentru care ai muncit. Ai fixat un obiectiv și ai tras la jug până ai ajuns la el, epuizat și fericit, satisfăcut de propriile planuri. Pentru acest gen de fericire, perioada de realizare este relativ scurtă, dar și efectele extatice sunt pe măsură de scurte.

Nu în ultimul rând, există fericirea pe care o cauți o viață. Pentru că nici nu știi unde s-o cauți, nici nu știi prea bine ce cauți. Uneori alegi o direcție și alergi cu viteză maximă, fără timp să observi în dreapta sau stânga, convins ca GPS-ul tău te va conduce unde trebuie. Alteori, rătăcești pe străduțe înguste, cu mii de bifurcații, analizând toate variantele și luând decizii bine calculate. În arome de rapiță, leurdă, fân proaspăt, cu părul încâlcindu-se în vânt, concentrat sau zâmbind relaxat, cauți fericirea aceea pe care o simți că există, dar n-ai atins-o niciodată. O cauți o viață, două. O cauți până când nu va mai exista căutare. O ghicești la fiecare cotitură, o pierzi uneori, o vezi cum se îndepărtează până ajunge un punct pe care doar tu mai reușești să-l vezi. În jurul tău, găsești oameni care au găsit-o și oameni care au pierdut-o pentru totdeauna. Cu inima strânsă, mergi mai departe și mai departe. Schimbi strategii, schimbi tovarăși de drum, te schimbi pe tine. Unii ajung unde și-au propus, alții se aleg doar cu bucuria drumului.