John Updike – Vrăjitoarele din Eastwick

Atunci când filmul precede cartea, așteptările sunt mult mai mari. Știi deja subiectul, ai primit o versiune a personajelor și o interpretare regizorală a ideilor vehiculate. De cele mai multe ori, prefer cartea. Descopăr noi valențe, înțeleg alte aspecte și constat, cu bucurie, complexitatea poveștii.

În Vrăjitoarele din Eastwick am descoperit mai mult decât o poveste cu vrăjitoare tinere și frumoase, orbite de același bărbat malefic. Puterile lor nu sunt nici de seducție, nici distructive, iar zborul lor nocturn nu este o simplă călătorie pe mătură. În Vrăjitoarele din Eastwick am descoperit feminitatea. Văzută din atâtea perspective încât în sfârșit mi-am dat seama de ce este așa de greu de înțeles. Între rolul de mamă și de activist al societății, între nesfârșitele senzații și sentimente, între sexualitate și rolul de obiect decorativ, manifestat în artă sau în slujba de soție, conceptul de feminitate se pierde în nesfârșite interpretări. Vrăjitoarele întruchipează acele aspecte care scapă și bărbaților și femeilor. Acceptarea propriului corp, manifestările sezoniere, dependența de artă, dragostea, protecția, libertatea spiritului, temerile și, mai ales, diversitatea, puterea de a alege.

Sunt atâtea rânduri printre care trebuie să citești romanul lui John Updike, încât abia acum admir cu adevărat curajul de a face un film. Este unul din acele romane pe care trebuie să-l recitești periodic, pentru a reuși să cuprinzi toate ițele sale, atât de strâns legate de viață.