Se afișează postările cu eticheta Doors. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Doors. Afișați toate postările

vineri, 15 aprilie 2011

Noduri, gânduri şi tăceri

În ultima vreme, gândurile se adună ca ciorile la zăpada curată. Mi se învălmăşesc chestiuni nerezolvate, amânate abuziv, proaspete şi urgente, refractare la rezolvare şi, cel mai rău, din cele dureroase. Am renunţat să mai aleg şi rezolv la rând, cu lista în mână, ce pare mai uşor şi mai sigur. În fiecare dimineaţă, fac recensământul cearcănelor şi calculez adâncimea ridurilor, apoi îmi zâmbesc strâmb, îmi fac cu ochiul obosită şi ies pe uşa băii, pe uşa casei, a metroului, a biroului, a facultăţii. Tot ies în ultima vreme şi prea multe uşi se închid pleznindu-mă. Aşadar, ce am de făcut? Nu, nu e bună întrebarea asta, pentru că am un singur răspuns şi nu vreau să-l aplic.

Mă chinuiam să fac ordine şi să şterg praful de pe lucrurile abandonate de prea multă vreme. Construiam modele, schiţam soluţii, corectam, ştergeam şi tot aşa până când am observat că nu m-am ales decât cu ceva timp pierdut. Prin ceaţa gândurilor mele s-a strecurat o frază frământată cu umor şi batjocură de cei din jur: cum începi o conversaţie cu cineva necunoscut? Ca metroul în staţie, cu scârţâit şi pufnituri, gândurile mele s-au oprit şi s-au concentrat pe noua întrebare. S-au răsucit contorsionate de teamă, au scotocit prin toate ungherele amintirilor, au înfulecat orice frântură de idee citită prin cărţi şi n-au reuşit să treacă dincolo de glezna broaştei. Nimic. De la vremurile taberelor la mare, în care îmi era de ajuns doar “Bună, eu sunt M., vrei să mergem la plajă împreună?”, timpul a trecut necruţător măturând în cale oameni şi vise. Mi s-a lipit privirea de asfaltul rupt şi de monitorul rece, de conturi, butoane, uşi. Şi nu ştiu cum fac, dar toate se închid. E linişte, o tăcere apăsătoare ca într-un film de groază.

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine