vineri, 15 aprilie 2011

Noduri, gânduri şi tăceri

În ultima vreme, gândurile se adună ca ciorile la zăpada curată. Mi se învălmăşesc chestiuni nerezolvate, amânate abuziv, proaspete şi urgente, refractare la rezolvare şi, cel mai rău, din cele dureroase. Am renunţat să mai aleg şi rezolv la rând, cu lista în mână, ce pare mai uşor şi mai sigur. În fiecare dimineaţă, fac recensământul cearcănelor şi calculez adâncimea ridurilor, apoi îmi zâmbesc strâmb, îmi fac cu ochiul obosită şi ies pe uşa băii, pe uşa casei, a metroului, a biroului, a facultăţii. Tot ies în ultima vreme şi prea multe uşi se închid pleznindu-mă. Aşadar, ce am de făcut? Nu, nu e bună întrebarea asta, pentru că am un singur răspuns şi nu vreau să-l aplic.

Mă chinuiam să fac ordine şi să şterg praful de pe lucrurile abandonate de prea multă vreme. Construiam modele, schiţam soluţii, corectam, ştergeam şi tot aşa până când am observat că nu m-am ales decât cu ceva timp pierdut. Prin ceaţa gândurilor mele s-a strecurat o frază frământată cu umor şi batjocură de cei din jur: cum începi o conversaţie cu cineva necunoscut? Ca metroul în staţie, cu scârţâit şi pufnituri, gândurile mele s-au oprit şi s-au concentrat pe noua întrebare. S-au răsucit contorsionate de teamă, au scotocit prin toate ungherele amintirilor, au înfulecat orice frântură de idee citită prin cărţi şi n-au reuşit să treacă dincolo de glezna broaştei. Nimic. De la vremurile taberelor la mare, în care îmi era de ajuns doar “Bună, eu sunt M., vrei să mergem la plajă împreună?”, timpul a trecut necruţător măturând în cale oameni şi vise. Mi s-a lipit privirea de asfaltul rupt şi de monitorul rece, de conturi, butoane, uşi. Şi nu ştiu cum fac, dar toate se închid. E linişte, o tăcere apăsătoare ca într-un film de groază.

4 comentarii:

  1. Se inchid pentru a se deschide larg altele dupa un timp. Acum e timpul alchimiei interne.

    RăspundețiȘtergere
  2. Alma, problema e ca nu toti sunt facuti cu talentul alchimiei. Unii doar bantuie fara rezultat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ordinea si pacea cu trecutul se lasa de multe ori cu timp consumat, da. Usile se inchid uneori toate si ramai in tacere si intuneric, dar totusi inca viu. Ceea ce inseamna ca se va deschide ceva, undeva, va aparea o geana de lumina. Dupa foarte multe sunete de usi inchise cred ca am ales sa nu le mai aud, asa ca n-o sa aflu niciodata daca intr-adevar undeva se deschide o usa cu zgomot sau doar mi-l imaginez eu, ca sa ma simt vie.
    Cum incepi o conversatie cu cineva necunoscut? Cred ca fara vorbe, cu un zambet. Un zambet poate fi cel mai bun inceput, cuprins si final de conversatie. Si cel mai simplu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anda, zambetul mi se pare si mie cea mai eficienta forma de comunicare. Ma rog, profii spun altele :)

    Alegem, ce sa facem. Avem o singura viata (demonstrat cel putin) si e destul de complicata pentru prima incercare. Fara manual, fara tutoriale, cu atatea usi si drumuri. Imi place varianta ta, sa aud doar ce se deschide. E un optimism sanatos.

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine