Modele pentru români (IX)

În ultima vreme, de fiecare dată când deschid televizorul îmi aduc aminte de nenea Iancu. Știu, în topul marilor români Ion Luca Caragiale este umbrit de Eminescu, Eliade, Creangă și alții, dar pentru mine el este de departe cel mai mare, lat și protuberant scriitor pe care l-a dat neamul românesc. Spun asta pentru că singurul model, singurele simboluri pe care le-a folosit au fost observația și inspirația, ironia și critica, psihologia și arta teatrală.

Nenea Iancu se zvârcolește probabil în mormânt de multă vreme, chinuit de o reținere la sol și obligat să nu comenteze în colorate și pișcătoare cuvinte ce se mai întâmplă prin ograda românească. Dar în ultima vreme, cred că s-a făcut elice de atâta frământare. Cațavencu, Tipătescu, Mițele nemuritoare, conu' Leonida și Goe sunt deja mici copii față de personajele pe care le-a născut istoria ultimilor ani. Păi lanțul slăbiciunilor și Miticii literaturii sale au umbrit în fața grelelor zale care leagă industria românească de băieții veseli, isteți și prea puțin investigați, în fața baronilor locali, a celor care-i votează („păi cum să nu-l votăm pe nea primar?”), a purtătoarelor de silicon și a fotbaliștilor de trei cuvinte („gol”, „mama” și „a băga”), a oamenilor politici care-l copiază cu înțelepciune pe Aristotel dovedind științific că acum câțiva ani copiatul era lege, a afișelor electorale agramate și stupide („votați candidatul 17 de pe liste”).

Nu, eu nu vreau un alt Țepeș. Eu vreau să-l trezească cineva pe Caragiale, măcar să râdem de necaz, că de plâns ne-am săturat. Să-l lăsăm să creioneze, cum știe el mai bine, metehnele nepierătoare ale neamului ăsta necăjit. Și-n zgomotul clopoțeilor, claxoanelor, strigătelor și discursurilor politice, să râdem fraților până ne-o plezni norocul și ne-om deștepta. Iar peste altă sută de ani, trecută ca un gând, să nu ne mai găsim urmașii la fel de contrânși a vota, fără să știe cu cine, la fel de istoviți de viața de adolescent ca să mai fie în stare să ia bacalaureatul sau la fel de lipiți de cuvântul „relații” ca musca de miere. Dar mă-ndoiesc că s-a înșelat nenea Iancu.