Pablo Tusset – În numele porcului

foto: librarie.net

Am cules romanul de la Kilipirim, în primăvară, și abia acum i-a venit rândul la lectură. Mi se întâmplă uneori să rătăcesc cărțile prin bibliotecă și să le regăsesc fascinată după ceva vreme. Primul capitol este șocant. De-a dreptul. M-am întrebat cu spaimă dacă n-o să am coșmaruri, dar n-am avut. Am avut însă o curiozitate greu de stăpânit de a afla cine era vinovatul. Și uite-așa, am prins curaj pentru capitolul doi.

Aici l-am cunoscut pe comisarul care ancheta cazul descris prea amănunțit în primul capitol. Am fost fascinată de omul de 60 de ani, în prag de pensionare, taciturn și serios, care descoperă încet și neîncrezător lumea modernă a mașinilor Audi galbene, a muzicii disco, a homosexualilor și a costumelor de baie colorate. Este un personaj fermecător, face povestea mult mai frumoasă, mai umană, și aduce un umor rafinat tare drăguț. De aici a fost simplu, restul capitolelor au curs ca un gând.

Am descoperit drame și dragoste, secrete întunecate și o lume sinistră și ascunsă, oameni răi și buni, Raiul și Infernul și, între toate, ca o punte nevăzută, pământul, realitatea, obișnuința, banalul. M-am izbit de toate, mai mult sau mai puțin surprinsă, dar cu aceeași întrebare: cine este criminalul?! Suspansul a ținut până la ultima pagină, cum îi șade bine unui roman polițist. Și chiar dacă faceți parte dintre aceia care citesc întâi finalul, credeți-mă că veți fi curioși să aflați și mijlocul. În plus, ar fi păcat să n-o faceți.