Portret (XII)

Îi văd pretutindeni. Așteptându-se în intersecții aglomerate, alergând în parcuri, povestindu-și furioși în mașini colorate. Îi văd ținându-se de mână în metrou, ignorând complet atmosfera sufocantă și zgomotul mulțimii. Îi văd sprijinindu-și capul în mâini, în restaurante cochete, doar ca să se vadă mai bine. Îi văd aruncați pe băncile parcului, înlănțuiți ca-n ultima îmbrățisare. Sunt tineri, aproape adolescenți uneori. Sunt bătrâni, umbriți de albeața părului și zâmbind în cute adânci. Sunt obosiți, gânditori, frumoși, caraghioși, sălbatici, absenți, bogați. Sunt pretudindeni, arborând o liniște numai a lor, o frâmăntare intimă, o atingere abia simțită. Sub masca realității, se ascunde mereu un zâmbet. O poveste. Numai a lor.