vineri, 22 februarie 2013

Reflexie

John deschise ochii abia după ce trântise ceasul deşteptător de noptieră, reducându-l la tăcere. Soarele intrase de mult în dormitorul lui şi-l chema vioi într-o nouă zi.

„Azi trebuie să scrii cel puţin trei pagini”, îi dictă conştiinţa în timp ce el se întorcea cu spatele la soare şi încerca să adoarmă la loc.
„Mda...”, făcu John fără a se mişca.
„Să ştii că e foarte neplăcut să tot trag de tine să faci ceva. Mereu e spre binele tău. Eu nu câştig nimic din toată afacerea asta. Te priveşte dacă o să rămâi fără contract. Te vor da afară din casă (în caz că ai uitat eşti un biet chiriaş aici), părinţii te vor privi cu mustrare şi-ţi vor oferi adăpost fără plăcere în subsolul casei lor (pentru că fosta ta cameră e acum birou), nici nu vreau să-ţi amintesc că ai împlinit 40 de ani şi încă nu te cunoaşte nici vecina de la doi. Unde sunt ambiţiile tale de scriitor?! Dormi până la prânz, apoi te zgâieşti o vreme la maşina de scris şi ţi se face foame. Ieşi în oraş pentru 10 minute şi te întorci seara ameţit de bere. Mă şi mir că au avut încredere în tine să-ţi dea articolul ăsta. Probabil nici nu le trebuie şi doar le-a fost milă de tine.”
„Uf, mai taci, mă scol”

În timp ce se splăla pe dinţi încercând să alunge gustul de bere stătută, conştiinţa se strecură în baie după el şi continuă:

„Despre ce ai de gând să scrii? Sper că nu începi iar cu prostiile alea despre angoasele tale interminabile, tristeţi mature şi frunze veştede. Asta ai scris şi data trecută şi editorul ţi-a spus.. Hei, mă asculţi?! Mai ştii ce ţi-a spus?!”
„Da măi, ştiu. A zis că sunt prea poetic pentru publicul lor şi că ar trebui să mă rezum la concret.”
„Exact!”, continuă conştiinţa cu acelaşi ton iritat. „A fost drăguţ chiar, eu ţi-aş fi zis mult mai rău.”
„Tu mereu îmi zici mult mai rău..”
„Eh, dacă n-am avut noroc... Puteam fi conştiinţa domnului Cortàzar. Să-i aduc dimineaţa cafeaua la pat şi să-l găsesc deja gândind la următorul păianjen de migala, deja ţesând acele intrigi fantastice care te ţin cu sufletul la gură. Să-l rog să aibă grijă de sănătatea dânsului şi să se menajeze, iar în timpul somnului de după-masă să ascult şuşotelile celor din apartamentul vecin ca să înţeleg gândurile sale, să mă scufund cu dânsul în film, ireal şi viaţă ca apoi să mă bucur de cuvintele sale care descriu totul atât de bine. Dar nu, nu s-a putut, mie mi-au dat un individ care nu gândeşte deloc şi care are imaginaţia unei broaşte pe masa de disecţie. Deci, despre ce scrii azi maestre?”
„Despre tine şi despre cum îmi mănânci zilele!”

Conştiinţa tăcu. Totuşi avea dreptate, despre ce o să scrie azi? Mai sunt câteva zile şi editorul deja aşteaptă măcar ideile de bază. Cum ajungi să-ţi dai seama că din frecarea hainelor între oamenii din metrou, în decursul unei zile pot dispare 4 oameni? Mda, era bine dacă era Cortàzar şi astfel de idei se năşteau în capul lui. Dar nu era şi angoasele îi dădeau târcoale.
Maşina de scris îl aştepta plictisită, cu foile prafuite. Nu scrisese nimic de săptămâni.

„Aşa, concret. Afară e soare. Nu, nu e bine. E o zi însorită de toamnă şi soarele intră blând în odaia mea.. Ei fir-ar şi cu ce mă ajută asta? Am nevoie de un subiect. Ies în stradă, mă proptesc de un stâlp şi trebuie să se întâmple ceva.”
„Ohoho, sigur că o să se întâmple. O să-ţi bei cafeaua la Greg’s, apoi o să ţi se facă foame şi o să înfuleci nişte chiftele de-alea ieftine ( că până la urmă o să mori de toxiinfecţie alimentară, să nu zici că nu ţi-am spus ) şi tu ştii cum ajungi la câciumă. Ei, atunci poţi să spui adio zilei de azi.”
„Şi dacă scriu despre cârciumă şi cei care se duc să-şi înece amarul acolo? E o idee bună, nu?”
„Da, bună să nu mai primeşti vreo comandă vreodată. Tristeţe, mizerie, necazuri presupuse. Numai asta ştii să scrii. De umor ai auzit? Când ai râs ultima dată? Eşti un ratat şi eu o conştiinţă pierdută. Tu vei muri repede şi pe mine mă vor da unui copil râzgâiat drept pedeapsă.”
„Nu te ambala, găsim noi ceva. Fii şi tu mai optimistă.”

John se apucă să-şi mute biroul cu maşina de scris lângă fereastră. De acolo putea să vadă strada, cu toţi acei oameni care mişunau, mereu grăbiţi, strecurându-se agili printre maşini, plimbând câini de toate mărimile şi uitându-se intenţionat foarte atent în câte o vitrină atunci când aceştia murdăreau strada. Putea să vadă tramvaiele galbene şi roşii, ticsite de călători, urcând cu greu dealurile oraşului. Le vedea poticnindu-se când şoferii grăbiţi le tăiau calea şi luându-şi avânt pentru doar câţiva metri liberi. De la înălţimea camerei sale putea găsi uşor traseul optim al unui pieton şi petrecu ceva vreme pariind dacă respectivul va găsi acest traseu prin furnicarul de jos.

„Ai de gând să te apuci de treabă?”, îl muştrului conştiinţa din nou.
„Imediat, dacă aş fi pictor ar fi mai uşor. Uite câte subiecte, numai bune de descris. Dar după şi înaintea acestui moment este o poveste pe care eu nu o cunosc.”
„N-ar fi mai uşor, tot ţi-ar trebui talent şi imaginaţie.”
„Bine, îl aleg pe domnul acela cu haină bej şi pălărie. Acum încep:

Într-o zi însorită de toamnă, domnul Smith nu se lăsă păcălit de vremea prielnică şi plecă de acasă cu umbrela cea mare. Era îmbrăcat cu haina bej de ploaie şi purta pălărie. Servieta grea, mereu plină de lucruri inutile, îi atârna în mâna dreaptă, iar cu stânga învârtea umbrela. Aerul proaspăt al dimineţii îi mângâia pielea proaspăt bărbierită.”

„Nu scrie telenovele, te rog. Ce-i cu atâta prospeţime?”
„Tu ai zis că trebuie să fie ceva colorat şi vesel, nu?”
„Obsev, de-aia ai colorat haina de ploaie în bej.”
„Mai departe:

Domnul Smith mergea 20 de minute cu metroul, apoi vreo 10 pe jos până la clădirea de birouri în care-şi desfăşura activitatea de notar public. Metroul era aglomerat ca de obicei şi domnul Smith se temu pentru siguranţa umbrelei sale, care nu era privită cu ochi buni de cei care se înghesuiau în jurul său. Ajunse la birou, cu 10 minute înainte de începerea programului, ca de obicei, şi îşi bău cafeaua în timp ce consulta agenda zilei. Nu avea secretară, aşa că evidenţa clienţilor, făcutul cafelei şi restul treburilor erau în sarcina sa.
La ora 9 fix, deschise larg uşa biroului, afişă plăcuţa cu „Deschis” şi se apucă să citească ziarul.
Pe la 10 jumătate apăru şi primul client. Un domn între vârste şi averi care dorea o copie după o copie a unei copii. Dar totul legalizat. Domnul Smith se opuse, pretextând că nu se poate legaliza o copie al cărei original nu este prezent, clientul se înfurie şi susţinu autenticitatea copiei anterior legalizată şi o ţinură aşa până pe la 11. Reuşi să alunge clientul nemulţumit şi reveni pentru scurt timp la ziar.
La 11 30 o tânără doamnă, extrem de elegantă, cu pălărie şi mânuşi negre, intră fără să bată şi se aşeză fără a fi poftită. Domnul Smith nu îndrăzni să facă observaţie unei doamne, dar nu-i plăcu atitudinea acesteia şi aerul de Anna Karenina, aşa că abordă un ton rece şi detaşat.
- Ce doriţi stimată doamnă?
- Un testament.
- Cum doamnă, aşa de tânără? Îmi pare rău să aud.
- Nu, domnule, nu al meu. Al defunctului meu soţ. Mi-a spus că a lăsat testamentul la dumneavostră şi apoi a murit.
- Cred că vă înşelaţi, aici nu e birou de avocatură, ci de notariat. Nu se putea să-l lase aici.
- Ba da, mi-a zis că l-a lăsat domnului Smith, al cărui birou se află la această adresă.
- În această clădire sunt multe birouri şi probabil mulţi domni Smith. Încercaţi la celelalte etaje, poate sunt şi birouri de avocatură.
- Eu nu încerc nimic. Dacă nu aveţi testamentul puteţi merge să-l căutaţi, eu vă aştept. Aduceţi-mi vă rog o cafea şi lăsaţi ziarul. N-am avut timp până acum deloc să-mi trag sufletul.
Doamna se instală comod şi nu tocmai tânărul domn Smith se văzu nevoit să îndeplinească slujba de portar umblând prin clădire după necesarul avocat Smith şi testamentul defunctului.
Pe la ora 12 30 domnul Smith ieşi să mănânce de prânz. Căutând un loc în piaţa aglomerată, zări o cafenea micuţă şi liberă ceva mai departe şi se îndreptă învârtind umbrela spre ea. Comandă o salată şi o cafea cu lapte şi reluă ziarul. Pe deasupra ochelarilor cu rame groase şi pe deasupra ziarului fără ştiri captivante, zări un bărbat care îl fixa cu privirea de la fereastra unui bloc. La început l-a ignorat, dar individul îşi lua notiţe cu sârg la fiecare mişcare a sa şi asta a început să-l enerveze. Ar fi schimbat locul, dar comandase deja şi oricum era greu să găseşti un loc liber altundeva. Se întoarse cu spatele spre fereastră şi-şi văzu de ziar şi de salată. Privirea necunoscutului îi frigea ceafa. Salata se dovedi mai îndărădnică şi mai sprintenă decât o ştia el. Îi fugea din furculiţă, îi cădea pe pantaloni, n-avea sare peste tot şi piperul era pus cocoloaşe. Termină cu greu. Broboane de sudoare îi acopereau fruntea şi ar fi vrut să se şteargă cu batista, dar individul care-l veghea ar fi observat şi poate chiar şi-ar fi notat că domnul Smith transpiră abundent.
Când s-a ridicat să plece, necunoscutul de la fereastră nu l-a slăbit din ochi. A încercat să se amestece în mulţime, dar degeaba. Enervat domnul Smith se îndreptă direct spre clădirea cu pricina, numără ferestrele şi făcu o schiţă imaginară a blocului. Hotărât, sună la apartamentul 12. O voce de bărbat îi răspunse:
- Da, vă rog?
- Sunt domnul Smith. De ce..
- Urcaţi vă rog. Etajul 3.
Domnul Smith urcă cele trei etaje transpirat şi nervos. Mai era vorba şi de cucoana aia care-l plimbase prin toată clădirea de dimineaţă. Înainte de a suna la uşă se şterse cu batista pe frunte, convins că nu-l vede nimeni. Din spatele uşii se auzi un foşnet slab de hârtie. Se notase. Sună. Uşa se deschise larg, lăsând sub ochii lui supăraţi o cameră modestă, dezordonată şi nu tocmai curată. Patul era încă nefăcut şi biroul mutat lângă geam, probabil de curând pentru că mocheta veche era mototolită. O ceaşcă de cafea murdară şi vreo doi biscuiţi pe o farfurie păreau a fi toată hrana locatarului. Domnul Smith, mânat de furie, intră şi se aşeză pe singurul scaun din încăpere.
- Ce poftiţi de la mine?
Bărbul aşezat la biroul de lângă fereastră abia schiţă un zâmbet. Era numai ochi, măsurându-l pe Smith şi notând din când în când cu un creion bont.
- Vă rog să-mi spuneţi de ce mă urmăriţi şi ce anume tot notaţi acolo, spuse Smith ridicând tonul şi încercând să zărească slovele înşiruite de străin.
- Sunteţi domnul Smith? Notar public, cu sediul în strada Economiei, nr. 23?
- Da, sunt, de unde ştiţi?
- De ce purtaţi haină de ploaie şi pălărie într-o zi aşa de frumoasă?
- Ce vă pasă? Auzi domnule, eu n-am timp de prostii, sunt om serios şi ocupat. Ce vrei de la mine?
- Eu?! Nimic. Dumneavoastră aţi venit aici neinvitat. Eu doar vă întreb.
- Şi de ce notaţi?
- Pentru că am memoria slabă. Aţi mâncat o salată mai devreme. Cu ce era? Beţi cafeaua neagră sau cu lapte?
- Da’ ce-ţi pasă omule?! Uite ce e, eu nu de asta am venit.
- Dar de ce aţi venit totuşi?
- Pentru că..
Smith se încurcă în răspuns. Chiar aşa, de ce venise?! Se enervase că individul ăsta îl urmărea şi în loc să plece din piaţă, el venise chiar în casa străinului.
- A venit la dumneavoastră o doamnă azi?
Aha, deci asta era. Cucoana aia cu testamentul bietului ei soţ îi făcuse vreo reclamaţie. După ce alergase prin toată clădirea ca un asistent personal al duduii sau ca un portar, îi mai şi dăduse de lucru acum.
- Să ştiţi că m-am purtat frumos cu dânsa, chiar dacă nu era treaba mea s-o ajut.
- Deci a venit doamna.
- Da, a venit.
- Ce ziar citeaţi când a intrat?
- Gazeta. Sunt abonat, plătesc la zi. De ce mă întrebaţi? Şi de ce scrieţi tot ce fac eu?
- Dumneavoastră faceţi ce scriu eu, nu invers.
Smith rămase năuc. Câteva secunde îl privi pe străinul ciudat din faţa lui, apoi se ridică şi îi smulse foile din mână. Foile erau goale.
- Unde e restul?
- Încă nu l-am scris. Sunt un individ destul de leneş. Conştiinţa mea vă poate asigura de asta.
- Şi cum o să-l scrieţi?
Smith se îngălbeni, dar nu vru ca străinul să observe. Cine ştie, poate întreg viitorul lui depinde de ce impresie îi face acestui om. Dacă totul depinde de o clipă? Şi dacă acea clipă îl găseşte nepregătit? De-aia căra mereu umbrela cu el toamna. Oricând e posibil să plouă şi el trebuie să fie pregătit. Toamna e un anotimp înşelător. Aşteptarea îl rodea.
- Să nu vă supăraţi, eu, nu că nu vă cred, dar totuşi.. Aţi putea să scrieţi acum ceva şi eu să fac? De probă doar.
- Bine.
Străinul mâzgăli ceva pe foile sale şi Smith nu reuşi să vadă ce anume, deşi fusese extrem de atent. I se făcuse cald şi abia atunci realiză că nu şi-a scos pălăria. Complet nepoliticos. Stânjenit vizibil, o luă cu mâna dreaptă şi o ascunse la spate. Apoi îşi descheie haina şi se aşeză pe scaun.
- Ce aţi scris?
- Că o să vă scoateţi pălăria.
- Nu-i corect, se supără Smith. Trebuia să-mi arătaţi înainte. Fie, vă cred totuşi. Acum ce facem?
- Dumneavoastră vă întoarceţi la birou. E târziu deja şi nu vă place să întârziaţi. Iar eu.. ei bine, eu pierd vremea şi-mi exasperez conştiinţa.
Smith se uită la ceas. Avea dreptate, era chiar foarte târziu. Se scuză rapid şi ieşi grăbit pe uşă. În urma lui rămase doar sunetul creionul scrijelind hârtia.”

Conştiinţa tăcuse de mult. Stătea chircită pe spătarul scaunul şi citea tot. Cu inima strânsă aşteptase ca protejatul ei să-şi facă personajul beţiv, amărât, văduv sau orice altă nenorocire. Paginile se umpluseră de la sine cu viaţa anostă a unui personaj complet obişnuit. Nimic extravagant, nimic murdar, nici o metaforă. Cum o să publice revista aia drăguţă aşa ceva?! Nu că ar fi fost rău, dar nici bine nu era. Părea concret totuşi.
John se ridică şi alungă cu un gest scurt conştiinţa. Îi era foame şi nu mai avea de gând s-o aştepte să i se facă milă de stomacul lui. Traversă piaţa şi se aşeză la una din mesele libere de la Greg’s. Era trecut de prânz şi era liber peste tot, dar John prefera să mănânce la Greg’s chiftelele sale obişnuite. În timp ce înfuleca zgomotos, simţi o privire insistentă asupra sa. De la fereastra unei case cochete o tânără îl urmărea atentă notându-i orice mişcare într-un carneţel colorat.

(reluare din 2 februarie 2010, pentru rubrica Reflexii în oglindă a lui SoriN)

5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. De data aceasta a fost o reflexie fara fotografie, din cuvinte. Probabil am citit regulile inainte de cafea :) Imi cer scuze.

      Ștergere
  2. tare fain textul! mi-a facut mare placere sa-l citesc :) multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, din pacate n-am nimerit subiectul, se cereau doar poze si clipuri :) Data viitoare..

      Ștergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine