Cireşarii

Pe vremea mea, serialul Cireşarii nu mi-a picat în mână. Dar cărţile n-au scăpat. Le-am citit, analizat, transformat în 'expediţie ştiinţifică', în cod secret de exprimare. Eu eram Maria, prietena mea Lucia. Mie îmi plăcea de Ursu, ei de Tic. Citeam împreună, chinuind bibliotecara şcolii să găsească mereu acelaşi volum în dublu exemplar. Răspundeam cu parolă la telefon şi vorbeam în păsărească atunci când nu vroiam să ne înţeleagă nimeni. Ne construisem o lume numai a noastră şi zău dacă ştiu unde au trecut anii.

Mă uit la Lucia mea acum, soţie, mămică, cu grija unei case, a unui servici, cu necazuri birocratice, rate şi socoteli pecuniare. Sistemul nostru secret a rămas îngropat în amintiri. Vorbim tot mai des despre ce trebuie făcut şi tot mai puţin despre ce ne-am dori să facem. Nu mai avem timp de explorări, de descoperiri. Dar undeva, ascuns printre toate ocupaţiile cotidiene, am rămas aceleaşi Lucia şi Maria şi ne întâlnim privirile complice la fel ca acum 20 de ani.