Portret (XXV)

Trenul plecase din Bucureşti în jurul orei 21. După nici o oră, dormeau amândoi de parcă era ultimul lucru care le rămăsese de făcut. Ignorau cumva toată gălăgia molipsitoare a compartimentului şi, sfidând locul prea strâmt ca să fie confortabil, adormiseră îmbrăţişaţi. El îi ţinea mijlocul, ea îi îmbrăţişa genunchii. Cu părul răsfirat, respirând regulat şi abia simţit, cu pieptul în mişcări line, somnul îi ţinea uniţi într-o dulce libertate. Au petrecut aşa aproape fiecare secundă a drumului, construind o intimitate aparte în mijlocul unui furnicar de oameni zgomotoşi ş murdari. S-au trezit ca prin minune cu vreo 5 minute înainte de ora 4 a dimineţii, când trenul intra în Cluj, gara lor de destinaţie.