Portret (XXVI)

În umbra catedralei, figura încruntată promitea o noapte albă. Turlele înalte ameninţau cerul a furtună. Aripa necruţătoare a vântului smulgea lacrimi rotunde, neştiute, cu gust amar de ploaie. Un fulger a luminat cerul, pornind desene ciudate pe zidurile înnegrite de timp ale bisericii. În aşteptarea tunetului, mâna lui s-a întins moale şi a prins-o pe ai ei cu putere. În strânsoare, muşchii s-au destins, cutele sau împrăştiat, iar în furtuna ce tocmai se dezlănţuise cu furie au alergat două zâmbete.