Despre parcare

Lucrez într-o clădire de birouri, într-un cartier de clădiri de birouri. Fiecare clădire este înconjurată de o parcare, aproape mereu plină abia pe jumătate. În schimb, strada cu două benzi care străbate cartierul este plină de mașini parcate, regulamentar, pe spații verzi, pe trotuar, înghesuite pe bordura mai lată care separă linia de tramvai de stradă. Șiruri lungi de mașini se preumblă căutând un spațiu de popas. Paznici aprigi păzesc cu dedicație parcările aproape goale. Un loc de parcare costă cât o noapte de cazare la Sinaia. Întreprinzătorii imobiliari preferă să vadă asfaltul gol decât să permită accesul celor cu buzunare mici. Firmele cumpără cu zgârcenie, doar pentru clienți. Pentru că în vremuri moderne, în care ne preocupă salvarea planetei, stratul de ozon și reciclarea, în vremuri în care (în unele țări) urbanismul este o artă, în vremuri în care ne confruntăm cu suprapopularea, se preferă să păzești un spațiu gol decât să-l cedezi publicului.