Oamenii oglindă

Rareori mai ajung să cunosc mai mult de un om deodată. Prietenii noi vin câte unul sau doi și se integrează rapid în peisajul meu curent. De plecat, tot pe rând pleacă. Și pentru că exersez rar prima impresie, mă analizez îndelung în oglindă înainte de a ieși pe ușă. Apoi observ cu grijă ce au văzut ceilalți în mine, după lucrurile pe care le spun sau le întreabă, evitând să povestesc mai mult decât mi se cere.

Constat că bărbații mă întreabă dacă am carnet și mașină și unde lucrez. Deci par un om hotărât. Sau nu mă întreabă nimic și ridică suspect dintr-o sprânceană când mă bag în vorbă. Posibil să par o proastă. Femeile tind să se minuneze de cât de slabă sunt și se interesează aproape imediat ce mănânc. Cred că par fițoasă. Unele, mai prăpăstioase, mă întreabă dacă sufăr de vreo boală. Minunat, par bolnavă. Grozavă primă impresie..

Mă concentrez pe a doua și încerc o glumă, de atmosferă. Formarea mea tehnică are tendința de a face glume cu broscuța vorbitoare, glume la care lumea râde, dar nu le continuă. Așa că rămân un spectator atent, care condimentează când și când discuția. Dacă spun lucruri serioase, aceeași tăcere apare. Ori le gândesc, ori își doresc să le ignore, dar pauza este mereu penibilă. Nu cred că spun tâmpenii, dar am tendința de a încuraja oamenii să facă lucruri social inacceptabile, revoluții personale împotriva sistemelor și.. sport. Poate totuși sunt tâmpenii.

Nici vestimentar nu o duc mai bine, deși acum am geaca aia neagră de piele pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Sunt un amestec de rocker, ajutor la benzinărie, studentă la arte și învățătoare. Complet ambiguu pentru orice nouă cunoștință. Oamenii sunt nevoiți să execute în același timp evitarea rockerului supărat, mila pentru amărâtul de la benzinărie, privirea de sus către studentă și ascultarea politicoasă a învățătoarei.

Privind în ochii oamenilor pe care abia îi cunosc, mă înțeleg mai bine pe mine. Pentru că-mi vine să le explic, să le povestesc, să-i fac să înțeleagă. Aceeași tăcere stingheră s-ar lăsa, o știu bine, dar în același timp înțeleg că avem atâtea straturi câte prime impresii. Și că socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg.