Redescoperind poveştile copilăriei

S-a declanşat ceva atunci când, întâmplător, ediţia foarte veche (fusese cartea bunicului meu) şi ruptă a Aventurilor lui Cepelică a dispărut din bibliotecă. Am căutat-o şi am cumpărat-o în variantă nouă, din fericire cu un design asemănător al coperţilor, şi am citit-o cu acelaşi zâmbet şi aceeaşi plăcere. Am pus-o apoi bine şi aştept să îmbătrânească iar, să mai fie jumulită de alte mâini nerăbdătoare de copii, să mai fie citită şi povestită cu aceeaşi bucurie.

A venit acum rândul celor Trei grăsani. Mai nouă în biblioteca mea decât Cepelică (am ediţia din 1987), cartea cartonată şi lucioasă adăposteşte mai mult decât o poveste. Din paginile ei au căzut frunze puse la uscat cine ştie când, timbre (ştampilate :) ) învelite grijuliu în hârtie şi datând din vremuri muncitoreşti cu spice şi uzine măreţe şi ambalaje aurii de ciocolată chinezească (pe care o primeam uneori de Crăciun). Descopăr din nou poveşti şi lucruri care mi-au făcut atâta plăcere într-o copilărie care nu are nimic de-a face cu cea a copiilor de azi. Poate doar candoarea, bucuria, nerăbdarea şi gustul pentru aventură. Poate şi ei citesc basme, cărţi de aventură şi de poveşti pe care eu le devoram. Scotoceam în bibliotecă precum un arheolog şi-mi alegeam cărţi de ‘acţiune’, de ‘război’, de drumeţii. Alea triste şi educative nu erau de mine :)

Nici un roman pentru oameni mari nu se compară cu poveştile copilăriei mele. Cu Cepelică sau Trei grăsani, cu Aventurile lui Toroiman, cu Basmele nemuritoare, Cireşarii şi cărţile lui Jules Verne sau Cântăreţii din Bremen, cu Habarnam şi multe, multe altele.