miercuri, 28 septembrie 2011
Autoportret
Notă: Pentru cei care cred că mă cunosc dacă îmi cunosc imaginea, am avut grijă să imortalizez câteva variante.
Etichete:
amintiri,
fotografii,
portret
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
atitudine
(312)
viata
(297)
fotografii
(296)
recomandare
(213)
timp
(133)
proza scurta
(131)
dragoste
(127)
jurnal
(106)
căutare
(103)
video
(101)
literatura
(98)
recenzie
(96)
dorinta
(89)
peisaje
(80)
amintiri
(78)
Despre locuri si orase
(77)
călătorii
(75)
roman
(69)
film
(64)
feminin
(62)
eseu
(60)
contrasens
(56)
Bucuresti
(54)
România
(53)
poezie
(51)
muzică
(46)
portret
(44)
poveste
(44)
instantaneu
(43)
primavara
(39)
sarbatoare
(39)
Tams
(37)
copilărie
(36)
animale
(31)
vacanță
(31)
educatie
(30)
incredere
(29)
toamnă
(29)
campanie
(24)
turism
(24)
targ
(23)
aniversare
(22)
arta
(19)
concert
(19)
propunere
(18)
relatii
(18)
Adena
(17)
muzeu
(16)
responsabilitate
(16)
animatie
(15)
expozitie
(15)
joc
(14)
colectie
(13)
voluntar
(11)
model
(10)
Cortázar
(8)
Simone de Beauvoir
(8)
Milan Kundera
(7)
ReUseMe
(7)
Mihail Bulgakov
(6)
Kawabata
(5)
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Arhivă blog
-
►
2015
(72)
- ► septembrie (6)
-
►
2014
(147)
- ► septembrie (11)
-
►
2013
(180)
- ► septembrie (15)
-
►
2012
(210)
- ► septembrie (17)
-
▼
2011
(217)
-
▼
septembrie
(18)
- Livrare specială
- Autoportret
- Tăcere
- Narghilea cu aromă de măr
- Portret
- Moda toamnei
- Trandafirul
- O lecție
- Blogul lunii septembrie
- Almost Famous (2000)
- Doi pași
- Ikea – spațiile mici pot deveni mari
- Francis Scott Fitzgerald - Strania poveste a lui B...
- Oaspete
- Hazard
- După luni vine marți
- Jocul
- Angela Merkel vs. Lady Gaga
-
▼
septembrie
(18)
-
►
2010
(192)
- ► septembrie (17)
Interesant si provocator ! Adevarul este ca nu ne cunoastem noi pe noi insine, daramite sa ne cunoasca cineva dupa un portret, dupa niste fotografii...
RăspundețiȘtergere@Zina: Pictorialul de astazi este o reactie la insistentele unora de a publica fotografiile oamenilor pentru a-i face sa se cunoasca. Un fel de socializare impusa.
RăspundețiȘtergerecel mai simplu mod de a te poza :)
RăspundețiȘtergereUmbra nelipsită ne ţine în umbră pentru a nu fi cunoscuţi.
RăspundețiȘtergereOFZ,
RăspundețiȘtergerema bucur ca socializam si asa :)
Imi place mult ideea, modul cum ai gandit expunerea.
:)
foarte frumos! felicitări!
RăspundețiȘtergereInteresantă ideea!
RăspundețiȘtergereDacă te referi la Google+ (dacă despre asta-i vorba cu socializarea), cred că îţi dau dreptate...
@sophie: Este simplu, dar trebuie gasit un loc bun :)
RăspundețiȘtergere@abbilbal: Si umbra are beneficii, atat cea fizica, dar si cea sociala.
@lotusull: Si mie-mi place sa ma regasesc in cele mai neasteptate compozitii. Si-n ciuda umbrelor, sunt un om sociabil :)
@anastasia: Multumesc!
@BoxVio: Nu fac schimb de linkuri, apreciez niste oameni si ii recomand pe blog. Sper ca la fel se intampla si cu cei care ma recomanda pe mine. Dar ma bucur de cunostiinte noi si te voi vizita.
care va sa zica, esti neagra, lunga si slaba :)) si ai fost în orasul meu iubit - Sibiul!
RăspundețiȘtergereExcelente fotografiile, îmi place ideea :)
O zi faina. Pupici
@CARMEN: Exact asa sunt, in plus, dreptace :) Am fost, am fost, tare fain Sibiul. Atat de fain incat am fotografiat si capacele de canal. Ma bucur ca ti-a placut ideea, e o solutie buna de a aparea in propriile fotografii :) Zi buna!
RăspundețiȘtergere.. e bine ca sunt capace de canalizare :)
RăspundețiȘtergere@ganguritu: Asa e, prin Bucuresti e o poveste intreaga :)
RăspundețiȘtergereOFZ,
RăspundețiȘtergereSibiul e unul din orasele mele de suflet si aproape ca-mi vine sa zic ca oras mai frumos decat el, n-am vazut :)
Am fotografiat si eu un capac din acela, acuma nu stiu sigur daca acelasi, dar na :)
OFZ, asa-i ca nu te superi daca am sa fac o gluma ?
Sa vezi, m-am gandit sa-mi impanzesc tot blogul cu " tablouri " cu mine: fata, profil, razand, dormind, zambind, cugetand, rozandu-mi unghiile, etc :):)
M-am tot gandit la chestia asta legata de cunoastere. Pana la urma cand ajungem sa cunoastem un om ? Stiindu-i chipul ? Traind zi de zi langa el ? Fiind atent la dorintele lui ?
Intuindu-l ? Observandu-i comportamentul ?
Cred ca habar nu mai am :)
Draga mea @lotusull, niciodata nu cunoastem un om, pentru ca ne este limitata cunoasterea in sine, iar pe de alta parte omul este nemarginit. Cred ca cel mult ii putem simti pe ceilalti, ii putem intui sub proiectia studiata pe care noi insine le-am creat-o. Dar cunoaste.. niciodata.
RăspundețiȘtergereCat despre capac.. nu mai stiu sa-ti spun unde anume in Sibiu l-am intalnit, dar stiu sigur ca mi-a zambit si n-am putut sa trec nepasatoare. Mi-e drag orasul asta pentru ca de fiecare data cand am ajuns acolo m-a facut sa invat cate ceva despre mine. Si bine mi-a prins invatatura.