Stinge lumina!

Notă: Pe 28 martie 2015, între 20:30 şi 21:30, dăruieşte o oră Pământului.

Ora Pământului

A fost Ora Pământului. Ieri. Câți oare și-au mai amintit de ea? Acum câțiva ani, toate rețelele de socializare, posturile de radio și televiziune, jurnalele online, toate anunțau măcar într-un colț oportunitatea de a mulțumi pământului printr-o oră de liniște. Dintre cei care oricum nu făceau asta, cel puțin îi puteam exclude pe cei care n-au știut. E lucru mare moda, ați fi uimiți cât se poate câștiga printr-o campanie agresivă de presă (luați exemplul magazinelor H&M, în România au vânzări comparabile cu Polonia, cele mai bune din Europa de Est). Dar tot moda e trecătoare ca apa și neîntreținută corespunzător se evaporă.

Cele 41 de orașe care s-au angajat anul acesta să stingă lumina preț de o oră au fost slab susținute. A rămas doar dorința. Va mai trebui să treacă un an de exploatare ca să ne amintim din nou să facem ceva pentru mediul înconjurător.

Ora pământului – 26 martie 2011, ora 20:30

A trecut un an de la ultima clipă pe care am dedicat-o pământului . În 2010, 128 de ţări au stins lumina preţ de o oră încercând să mai salveze ceva, să atragă atenţia prin întuneric, să înveţe să trăiască şi altfel. Bucureştiul şi alte oraşe ale României s-au alăturat demersului. Mii de români au trăit o oră fără electricitate, mulţumind naturii pentru ea. Pare curios cum în prag de primăvară, când ne dorim doar soare şi verdeaţă, plimbări şi aer curat, găsim totuşi dificil să spunem ‘Mulţumesc’ în modul cel mai simplu : oferind o clipă de linişte. E surprinzător cum imense clădiri de birouri nu reuşesc să utilizeze un sistem sănătos de gestiune a electricităţii, cum aceleaşi clădiri nu sunt în stare să-şi selecteze deşeurile, cum suntem prinşi într-un carusel dezgustător al ambalajelor, pungilor de plastic, cutiilor de bere.

Voluntarii asociaţiilor ecologiste adună gunoaie, plantează copaci, militează, protestează, invită, adună semnături, discută. Noi, ceilalţi, îi privim suspicioşi întrebându-ne cu ce sumă sunt plătiţi pentru a face toate aceste lucruri. Tragem cu ochiul să vedem în ce maşină se urcă, ce telefon au şi ce firmă e tricoul inscripţionat pe care-l poartă. Nu reciclăm hârtie sau plastic pentru că nici vecinul n-o face, pentru că am numărat prea puţine containere speciale în oraş, pentru că oricum firma de salubritate le adună la comun. Nu stingem lumina pentru că avem bani să plătim factura. Nu închidem apa pentru că suntem oameni civilizaţi şi ştim că robinetele sunt surse de microbi. Dacă am fi mai puţin cârcotaşi şi mai mult voluntari poate am vedea mai des soarele şi mai rar perdelele de praf şi poluare.

Se-ncepe cu un pas, cu o oră.

Culmea consumului

Dacă încă mai credeți că a lăsa caloriferul pornit și a deschide geamul este o manevră răuvoitoare împotriva naturii, iaca am aflat ceva mai bun. Se dă o clădire de birouri, cu 5 etaje, în vestita zonă industrială Pipera. Termopane din cap până în picioare, mochetă de la est la vest, instalație de climatizare (aproape bizonică). Toți locuitorii trăiesc liniștiți în tricou, deși afară sunt -11 grade Celsius. Ba chiar sunt rumeni în obraji și puțin transpirați. Căldura duduie, la propriu.

Instalația de climatizare nu se poate închide. Dânsa știe să facă iarna cald și vara rece. Nimeni nu i se poate împotrivi. Dacă totuși se semnalează o căldură excesivă și un protest al angajaților în acest sens, instalației i se administrează o doză triplă de putere. Cu alte cuvinte, dacă vreți mai puțină căldură, instalația va lucra/consuma de 3 ori mai mult. Explicație: dacă se oprește instalația se înfundă. Dacă merge încet încălzește mai tare, dacă merge mai repede (adică vântură aerul mai puternic) încălzește mai puțin. Exact ca la foen, dacă doriți să nu vă ardeți părul, dați strașnic din mână.

La fel cum în Ora pământului, clădirile de birouri luminau mai tare ca pistele de aterizare ale avioanelor, tot așa instalația miraculoasă încălzește cu sfințenie o clădire întreagă chiar dacă nu lucrează nimeni în ea. Există explicații, soluții, resemnări, dar nu există nici un pic de respect pentru cea care ne susține și ne ridică pe culmile progresului tehnologic: natura.

Ora pământului – 27 martie 2010, 20:30

Ora pământului este un eveniment internațional menit să atragă atenția asupra potențialului uman de a trata natura cu respect. Început în 2007 în Australia, Ora pământului (Earth Hour) s-a extins în numai câțiva ani la nivel mondial. România a participat anul trecut cu 15 orașe, iar anul acesta s-au înscris deja 27 de orașe.

Un bec chiar face diferența? Anul trecut 2 milioane de români s-au bucurat alături de natură de o oră de liniște. Împreună cu ei, 1 miliard de locuitori ai planetei, din 4100 de orașe. Nu mai pare așa puțin, nu?

Nu contează că deșeurile reciclabile pe care eu le sortez sunt ridicate de autorități la grămadă, nici că mulți concetățeni preferă să-și arunce gunoiul pe geamul mașinii, în mers. Nu contează nici că plec de la munte ducând gunoiul altora în rucsac. Nici că lucrările în București nu se termină niciodată, iar praful te îneacă uneori. Nu contează nici că tinerele mame sau bunici își lasă odraslele să culeagă florile din grădina botanică pe motiv că sunt mici și se distrează (odraslele, că florile nu râd deloc). Și, vă spun pe cuvânt, puțin îmi pasă că eu voi sta la lumina lumânării sau pe întuneric o oră pe 27 martie 2010 (cum am stat și pe 28 martie 2009), iar lângă mine clădiri de 20 de etaje ard lumina fără întrerupere.

Pe 27 martie 2010 între 20:30 și 21:30 eu voi stinge lumina. Pentru că îmi pasă, pentru că sunt capabil s-o fac și pentru că natura care ne oferă miracole în fiecare zi merită o oră de relaxare. Voi?