A fost destul de greu să păstrez masa și să-mi procur ciocolata. Mi-am lăsat haina pe un scaun și cu ochii ațintiți pe ea m-am așezat la coadă, am plătit, mi-am luat zahăr și m-am întors la masă. Abia mă așezasem și o pereche zgomotoasă mi-a cerut scaunul liber. Am refuzat, scuzându-mă că aștept pe cineva și au plecat aruncându-mi priviri ironice și neîncrezătoare. Am auzit-o pe ea protestând că țineam scaunul doar așa, ca să pară că aștept pe cineva. Mi-am scufundat nasul în carte și am citit de două ori paragraful început. Perechea și-a adunat 3 scaune și le-a umplut cu bagaje și haine. El s-a dus după cafea, iar ea în picioare, striga după el "grăbește-te, eu unde stau?". Pe mâna stângă îi strălucea un inel de logodnă.
În mijlocul paragrafului următor, o blană sintetică mi-a tăiat calea. "Iubi, nu e loc și mă dor picioarele iubi, ai zis că aici e cu canapele și uite că nici scaune nu sunt. Măi iubi, ți-am zis să mergem la mall." De teamă să nu-mi intre în gură respectiva substanță, n-am îndrăznit să protestez până când o mână bărbătească s-a înfipt în spătarul scaunului meu liber. "Nu, nu", am început eu dând cu mâna la o parte blana, "e ocupat, aștept pe cineva". "Iubiii, eu nu mai vreau aici, plec!", decretă prietena lui iubi, și blana se îndepărtă. Ieși trântind ușa într-o clipită, lăsându-mă să admir petalele roșii căzute din imensul buchet de trandafiri pe care-l avea și scaunul gol câștigat cu trudă.
M-am recules cu niște ciocolată, m-am uitat îngrijorată la ceas și am atacat din nou paragraful întrerupt. Mai aveam doar vreo 10 minute de așteptat și nu mai reușeam să mă concentrez la citit. N-am închis cartea, uneori e bună de scut, dar mi-au lunecat privirile peste ea și am început să observ. Mai aveam 10 minute și scaunul se va ocupa. L-aș fi păstrat pentru el o viață. Mi-am netezit fusta cu mâna. Am mâini frumoase, port vreo două inele de argint de care nu mă despart și aveam manichiură proaspătă. Încă un ochi la ceas. Încă puțin. Lângă mine, un grup măricel de fete și un singur băiat povestea și bârfeau despre alte fete care nu erau de față. Un singur băiat, un singur scop. Fiecare îi atrăgea atenția cu ce avea mai bun, mai frumos, mai isteț sau dacă nu doar cu vorbe afuriste despre celelalte. El, măgulit, trebuia doar să spună un cuvânt pentru a primi râsete frumoase sau admirație, după caz. Câteva dintre ele au stat la coadă și i-au adus cafea, apoi mai toate i-au dat să guste din a lor. Unele se jucau cu părul sau cu vreun volan al rochiei, altele își umezeau buzele sau se aplecau inutil peste masă. O luptă.
Afară se întunecase deja. Un val de aer rece a ajuns până la mine și m-am întors spre ușă fericită, dar nu era el. Mi-am aruncat ochii pe ceas cu nerăbdare și cele câteva minute peste ora stabilită mi s-au înfipt drept în piele. Zgomotul creștea în intensitate, noi și noi voci i se alăturau. Mâinile mele frumoase au început să transpire și ciocolata s-a răcit. Încercam să mă gândesc la o glumă care să justifice ciocolata fără a-mi da de gol lunga așteptare. Perechea mă privea peste masă, le citeam cruzimea în ochi și știam că ei sigur ar fi aruncat piatra. Am încercat să nu mă mai uit la ceas și la scaun, mi-am adus cartea mai aproape de ochi ca lovită de o miopie bruscă. Tresăream de fiecare dată când se deschidea ușa. Îmi zvâcnea un deget și vocile femeilor din jur îmi zgâriau urechile. Mi-am mușcat o buză și s-a rupt. Un firicel sărat de sânge s-a prelins și m-am grăbit să-l ling căutând frenetic prin geantă un șervețel și un ruj. Ușa s-a deschis din nou și fără să vreau am gândit "nu, nu acum", ca apoi să mă blestem singură dorindu-mi să nu mă fi auzit și să fie el.
Un grup de studenți s-a apropiat de mine și înainte de a apuca să zică ceva i-am fulgerat cu o privire acră, de om bătrân, și m-am zborșit la ei. "Aștept pe cineva, nu vedeți?!" Dar în clipa aceea a sunat telefonul și am știut. La fel și ei. Mi-au zâmbit batjocoritor și mi-au întors spatele. Am răspuns fără să mă uit cine era. "Nu mai vin azi, trebuie să ajung devreme acasă. Îmi pare rău, altădată."
Știam prea bine ce înseamnă asta. Ea pretindea să ajungă devreme, să iasă în oraș sau la vreo cumpărătură, îl așteptase la birou sau luase bilete la teatru. Ceva de genul. Zgomotul din cafenea devenise de nesuportat. Scaunul gol, dovada rușinii mele, strălucea indiferent, iar o mulțime de ochi de femeie mă străpungeau din toate direcțiile. Erau albaștrii, negri, verzi, căprui, migdalați, mari, ovali, rotunzi. Toți acuzatori, toți judecători, toți călăi. Cartea nu mă mai ferea de mult de asprimea privirilor, de tăișul vocilor. M-am ridicat și am ieșit fără să mă mai îmbrac, cu toate lucrurile în brațe. I-am lăsat să mai câștige o dată, cu scaunele lor, cu florile lor, cu inelele lor, cu vocile lor ascuțite și privirile de tăciune. În urma mea, cu siguranță, cineva a aruncat o piatră.
Postări
Am citit si am oftat.
RăspundețiȘtergereOricum as analiza, oricum le-as rasuci, mi-e limpede ca intr-un triunghi conjugal, cel putin unul sufera tare, il doare de n-are aer. Si inca cineva obtine niste beneficii si da gol cu-o singura minge, la doua porti. Si altul isi face iluzii si se amageste ca are o familie perfecta.
Nu mi se pare cinstit.
Am o admiratie netarmuita pentru oamenii care-si asuma viata. Includ aici si plecarile de langa jumatatea oficiala atunci cand iubirea a inflorit pentru o alta persoana.
Dar este vorba de iubire ?
La asta inca nu mi-am raspuns.
Cred cu tarie in relativitate. Din exterior este un tren in viteza, din interior e o canapea stabila si o lume intreaga care alearga. Nu exista retete, nu exista secrete. Doar oameni, zile, dragoste, timp, asteptare, alegeri. Cred ca ai toate raspunsurile de mult :)
RăspundețiȘtergereSunt pe cale de a intelege ca:
RăspundețiȘtergere1. Situatiile si disponibilitatile inegale produc de fapt, suferinta si lehamite.
2. Asteptarea incerta este dureroasa si nedreapta.
3. Meritam totul, rotundul, intregul, nu doar firimiturile ce cad din cand in cand de la alta masa.
4. Trebuie sa invatat sa ne iubim.
Se impune o discutie despre a nu fi iubit deloc versus a fi iubit un pic.
RăspundețiȘtergereA darui inseamna a te darui pentru ca merita sa te dai integral, iar celalalt merita sa primeasca totul. Nu pot exista sferturi, procente variabile sau jumatati de masura si nici parcele de timp. Zero sau 100%.
RăspundețiȘtergereA fi iubit un pic ?
RăspundețiȘtergerePe mine m-a durut mai tare asta decat absenta completa a iubirii.
Nu stiu de ce asa.
Eu dau votul meu iubirii intregi si la lumina. Sau daca nu se poate, atunci mi-e bine in brate de singuratate. Da' nu vreau iubire cu picatura.
...
Si eu vreau totul. Cine nu vrea dragoste, incredere, intelegere deplina, batranete insorita si copii frumosi? Dar matematica si relativitatea m-au dus la niste rezultate:
RăspundețiȘtergerea iubi = infinit
a iubi un pic = un pic de infinit
un pic de infinit = o clipa de nemurire
Iar o clipa de nemurire pentru mine merita oricand. E adevarat, sunt multe necunoscute si drumuri inchise. Cum zice prietena mea cea inteleapta: "Raspunsul e in tine. Doar trebuie sa-l faci real."
Si-apoi, chiar sunteti sigure ca n-ati putea iubi dincolo de principiul "totul sau nimic"?
RăspundețiȘtergereStrict asa ca joaca, ma gandeam cum suna :
RăspundețiȘtergerepe tine te iubesc un pic, pe tine un pic mai mult, iar pe tine te iubesc mult mult :)
Niciodata nu mi-a reusit slalomul printre nuantele astea. Am iubit si punct.
Atat doar ca, vrand sa traiesc aceea clipa de nemurire, m-am trezit stand intr-o baltoaca, cu ploaia curgand peste mine. Si langa, nu era nimeni caci El ma iubea doar un pic si nu putea fi totul timpul langa. Sentimentul de insingurare, de neapartinere, a fost coplesitor. Si atunci m-am ridicat din baltoaca si am zambit intr-un anume fel. Si am inteles ca mie mi-e bine cand El imparte cu mine toate momentele, inclusiv cele banale. Sentimentul ipotetic ca eu ar trebui sa-l impart cu altcineva,sa ma multumesc cu o parte din el si aia nu la lumina, mi-a adus tristete.
Dar asta e doar o optiune personala.
Si in nici un caz nu e vreo piatra erijata in judecata.
Asa e Lotusule, cand ploaia ajunge la piele te copleseste singuratatea. E trist sa fi celalalt si nimeni nu-si doreste asta. Dar sunt oameni care reusesc cumva sa iubeasca si din ipostaza asta, iar eu incercam sa-i feresc de pietre. Poate pentru ca ii cunosc si stiu ca sunt oameni buni sau doar pentru ca asa mi-am imaginat eu ca trebuie sa fie :)
RăspundețiȘtergereSi eu ii cunosc. De fapt, i-am cunoscut.
RăspundețiȘtergereSi stiu ca sunt oameni buni. Si nu ma indoiesc de faptul ca iubesc.
Cred doar, ca nici o piatra exterioara, nu-i poate rani atat de tare ca pietrele carate in propriile buzunare.
Eu tin acum in palme, intelegerea si acceptarea.
:)
Ecuatii posibile:
RăspundețiȘtergere1.Ea totul, el nimic
2.El totul, ea nimic
3.Ea totul, el putin
4.El totul, ea putin
5.Ea putin, el putin
6.Ea totul, el totul.
Pe prima varianta am ocolit-o din instinct de supravietuire,in variantele a doua si a patra am refuzat sa intru, a treia m-a ranit pana la sange, a cincea e ceva gri, cetos, fara contur, iar la a sasea ajung doar cativa privilegiati.
Va cunosc putin cate putin prin cuvinte, prin alegeri, prin dialog. Mi se pare uimitor si va multumesc.. >:D<
RăspundețiȘtergereStiu sigur ca exista femei pentru care o usa se deschide doar dupa ce s-a inchis alta. Care nu pot sa conceapa fractiile la capitolele suflet, sentimente, timp. Pe care minciuna descoperita le face sa treaca, intr-o jumatate de secunda, de la mare iubire la "end of story". Femeile care se iubesc atat de mult.
RăspundețiȘtergereRaman la parerea mea, daca esti crescut cu multa iubire nu devii egoist ci, din contra, capabil sa o oferi la randul tau. Sa lasi de la tine. Sa crezi ca iubirea ar trebui sa vina fara efort, fara jocuri, doar pentru ca tu esti tu si esti sincer. Si, cand nu se intampla asa, aluneci usor de tot pe langa ceea ce ai visat, la o adica.
Eu pot sa iau deciziile "corecte". Pot sa pretind in gura mare ca prefer singuratatea fractiilor. Ca am nevoie de un intreg si de o oferta pe masura. Sufletul meu, din pacate, ramane iremediabil ocupat.
Anda,
RăspundețiȘtergerem-ai pus pe ganduri :)
Crezi ca iubirea de sine, intr-o anumita doza e sinonima cu egoismul ?
Stii de ce intreb ? Pentru ca eu am crezut dintotdeauna ca e necesar sa ne iubim pe noi. Fara aceea mica doza de narcisism n-am supravietui.
Cred ca mi-am raspuns singura la intrebare si cred ca da, uneori e vorba de egoism.
Pana la urma, toate sunt optiuni personale. Si nu gasesc nimic de judecat, iar de aruncat cu piatra nici atat.
La un moment dat, am trecut si eu, de la marea iubire la " the end". Desi aparent gestul meu a parut a se fi produs intr-o secunda, nu a fost asa. Totul fusese treptat, ma dezlipisem emotional de el, cu fiecare zi in care il aflam asa cum este si nu aa cum a spus. Decizia de a pleca, e drept , am luat-o intr-o secunda, stand in statia de autobuz, pe o bordura.
Si legat de minciuna si falsa imagine..
In cazul meu, dezindragostirea s-a produs pentru ca eu m-am indragostit de "imaginea" cea indelung slefuita a lui. Daca ar fi avut bunul simt sa-mi spuna de la bun inceput cine este el, si includ aici si cele bune si cele rele, ar fi fost cu totul altceva.
Eh, ce a fost a fost :)
Pana la urma, fiecare din noi avem propria definitie a iubirii. Si important este sa facem asa cum simtim ca ne este bine :)
...
Monica, sper sa-mi iasa emoticonul , daca nu intelegi tu despre ce e vorba <:D:>
Ah, Anda, nici eu nu pot sa spun adio fara sa ma mai gandesc o clipa, o zi, o viata. Limita de anduranta a fiecaruia e imposibil de prezis, de stabilit. E ca la motociclete: unii vor enduro, altii n-ar putea trai fara asfalt. Sunt motociclisti sunt cu totii, dar iubesc diferit.
RăspundețiȘtergereRecunosc, traiesc offroad, iubesc haotic, spasmodic, si inca nu mi-am aflat limitele. De aceea poate privesc oamenii cu multa curiozitate.
Lotusule, au iesit 2 emoticuri :) Limita inferioara a egoismului e instinctul de supravietuire, asa ca toti il avem. Cat lasam de la noi si cat pretindem de la ceilalti este intr-adevar o ecuatie personala.
Cred ca, asa cum spune Monica, exista o limita pentru fiecare. Un moment in care instinctul de supravietuire devine mai puternic, trebuie, pentru ca altfel iubirea chiar ucide.
RăspundețiȘtergereCu totii ne indragostim initial de imagini usor slefuite, cele de sarbatoare. Eu pana acum n-am gasit nimic dincolo de masti si nici macar nu mai vreau sedinte psiho care sa imi arate cat de defectuos e modul meu de a-mi alege barbati ce nu pot oferi si cum ar trebui eu sa ma uit si la colegul de banca, nu doar la vedeta liceului. (Intamplator, stiu vedeta de cana nu era vedeta si mi se parea doar un tip dragut.)
Nici eu nu mi-am aflat inca limitele. Dar constat la mine o usoara detasare lately.
Monica, eu vroiam sa iasa emoticonul acela cu bratele deschise spre imbratisare si cand colo ia te uita ce-a iesit :)
RăspundețiȘtergereVaaai, ce-am facut :)
> : D < asa e, am pus spatii ca sa vezi exact semnele. Dar ai avut dreptate, am inteles eu ;)
RăspundețiȘtergere