Julio Cortázar - Despre ‚Poveşti pe care mi le spun eu singur’

Nu sunt dintre cei care adorm în clipa în care au pus capul pe pernă. Mai ales atunci când sunt singur şi dimensiunile patului gol mă copleşesc. Când eram mic, bunica îmi alina clipele urâte dinaintea somnului sănătos cu o poveste inventată de dânsa. De cele mai multe ori, o ceream pe cea cu pisoiul şi adormeam înainte ca bunica să aibă şansa de a construi finalul. Aşa că povestea cu pisoiul nu are sfârşit. Am crescut şi am rămas să dorm singur, fără bunica şi poveştile ei eficiente. De atunci, oricând mă cuprinde urâtul sau tristeţea, oricând întâmplările de peste zi mă ajung din urmă şi nu-mi dau pace, îmi spun singur poveşti. În mai toate, eu sunt eroul.
În poveştile pe care Julio Cortázar le spune înainte de somn, pentru a umple jumătatea goală a patului, nu se numără oi. Se ţes gânduri şi vise, care, deşi se pot întrerupe prin simpla deschidere a ochilor, capătă viaţă proprie, iar personajele lor independenţă. Cortázar este eroul poveştilor sale. Un camionagiu liber, pe drumuri pusti, în nopţi friguroase şi întunecate, unde numai lumina orbitoare a farurilor lasă dâre adânci şi crâmpeie de imagine. Întotdeauna îl cheamă Oscar. Uneori visele sunt erotice, alteori liniştite şi simple (doar un drum în noapte, singur, cu toată viaţa în camion – saltea, lampă, ţigări, radio), alteori zbuciumate. Când poveştile se termină cu prăbuşirea în prăpastie, Cortázar deschide ochii rupând vraja şi caută mijlocul cald al soţiei.
Când personajele devin reale şi povestea devine reală. Julio Cortázar trece graniţa imaginaţiei cu atâta uşurinţă, traversează lumi inexistente, amestecă şi umple de culoare drumurile de munte. Graţios împletite în poveşti, cuvintele sale lasă urme ca farurile camionului pe stânci, fascinează şi învăluie pline de adevăr.
Cine vă spune poveşti?

Julio Cortázar - Despre ‘Orientarea pisicilor’
Ais