Luni

Sunt unele zile de luni în care timpul se scurge invers. De exemplu azi, întrezăresc somnul cețos al serii deși e abia 7 dimineața. Mă scufund în pernă, ignorând semnalul sonor al ceasului care se zbate să mă aducă la realitate. Îmi înfig ochii în tavan și mă întreb de ce e alb. Plat, inutil, fără motivație, mă dau jos din pat, mă îmbrac și ies în stradă printre mașinile oprite în fața școlii, părinți grăbiți și copii adormiți. Continui să visez și când mă înghesui în metrou, nu primul, ci al 3-lea pentru că am pierdut noțiunea timpului citind de-a-mpicioarelea o carte numită ironic 'Deadline'. Oameni străini, dar cunoscuți ai fiecărei diminețe, aleargă să prindă metroul de legătură, iar eu mă scurg prin mulțime târând după mine un deadline și o atitudine banală încălțată cu pantofi verzi.

Îmi revăd calculatorul după două zile de pauză. Mă uit la el nesigur, admir praful de pe monitor și apăs timid butonul de pornire. Vâjâie, uruie, ca un tren pornit cu greu din stație după o întârziere nepermis de lungă. Mă aștept să aud sirena curând. Pe fereastră văd copaci alergând, înfrunziți și plini de parfum. Pe aici au înflorit teii, pare-se că am ajuns departe, azi dimineață crengile erau încă goale și-apoi în București nici nu sunt mulți copaci. Văd cerul albastru, nori albi dansând în mișcarea ireală a trenului și câmpuri întregi cu rapiță înflorită îmi inundă plămânii. Îmi iau ochii de pe geam și cad dureros într-o realitate imobilă, acoperită de praf și liniște.

Notă : Am reparat problema care apăruse la vizualizarea materialelor video folosind browserul Internet Explorer. Sper să vă meargă acum și să puteți asculta liniștiți povestea lui Vigio.