sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Simone de Beauvoir – Memoriile unei fete cuminți

Mă întreb cum ar fi reușit Simone de Beauvoir să trăiască și să descrie o zi într-un mall în perioada reducerilor. Cum ar fi reușit un om atât de diferit, de rațional și de tranșant să descrie nebunia fără noimă și prăbușirea filosofiei în neanturile comercialului. Știu, nu-i corectă comparația între perioada de glorie a Parisului cultural și urbea modernă.

Citind amintirile unei femei considerate una dintre cele mai importante figuri feminine ale secolului XX constat dincolo de orice artificiu literar că introspecția ei coboară până la cele mai fragede vârste. Își povestește egoismul și cruzimea copilăriei, frustrările adolescenței, descoperirile tinereții cu atâta sinceritate și claritate încât mi-a fost imposibil să nu las cartea pentru câteva minute de auto-inspecție. Eu ce-mi mai aduc aminte din copilărie, cum m-aș încadra în istoria pe care am trăit-o? Ce-am făcut pentru cei din jur?

Mărturiile unei fete cuminți este o provocare. Detaliile bibliografice impresionante construiesc cultura unei femei inteligente, aproape o vizionară a timpurilor ei. Totuși, cel mai mult își reproșa sentimentalismul și emoțiile. De o feminitate delicată, își recunoaște lipsa de interes pentru aspectul fizic, dar se descoperă și se cizelează experimentând libertatea autentică. Sau cel puțin ce considera ea la 20 de ani că este libertate. Franchețea scrierii sale m-a uimit.

Având o legătură specială cu natura, simțea culorile și aromele grădinilor și parcurilor în care veșnic citea sau studia sau se scufunda în meditație. Nedezlipită de biblioteci în timpul zilei, își găsea timp și libertate pentru teatre, operă și cafenele în vremuri în care tinerele fete cu o morală ireproșabilă nu ieșeau singure din casă. Experimenta alcoolul și libertinajul fără a depăși limitele unui studiu. Se cunoștea astfel pe sine și descoperea lumea. Dincolo de amintirile personale, romanul este o descriere fidelă a unei epoci, a unor curente filosofice, a unui stil de viață.

Romanul se încheie cu perioada în care Jean-Paul Sartre a intrat în viața ei. Îl va iubi și admira până la sfârșitul zilelor.

2 comentarii:

  1. Nu stiu cum ar fi reusit ea sa supravietuiasca si sa traiasca unei lumi nebune, nebune. Imi zic insa ca, intr-un fel, mai greu poate sau poate nu, ar fi reusit. Asa cum reusesc si alte fete cuminti, contemporane noua s-o faca.
    Cartea e speciala si da, e o provocare.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @lotusull: Sunt sigura ca ar fi supravietuit, ba mai mult, ar fi gasit un sens nebuniei. Fiecare epoca isi are nebunii si inteleptii ei. Mi-ar fi placut s-o cunosc, la o cafea :)

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine