duminică, 6 mai 2012

Modele pentru români (VI)

foto: ucamarinescu.ro
Am auzit când și când despre această doamnă, în interviuri și reportaje care încercau să sublinieze suspansul și senzaționalul din viața domniei sale. Recunosc, printre rânduri și vorbe am rămas mereu cu melancolia sfârșitului de drum, cu emoția unui nou început și cu gustul dulce-amar al unei vieți trăite în mișcare.

Doamna Uca Marinescu este exploratoare. A călătorit în toată Europa, Chile, Bolivia, Peru, Noua Zeelandă, Mongolia, Irlanda, Bhutan, Birmania, India și în multe alte ținuturi. Este prima femeie din lume care a atins ambii poli în același an, la o vârstă de peste 60 de ani. Fiecare expediție este minuțios documentată, cu fotografii și însemnări, dar toată averea dânsei este înmagazinată discret în amintiri. Locuiește într-un apartament cu două camere din cartierul bucureștean Drumul Taberei și în ultimii trei ani a stat acasă doar 12 luni.

Sigur, calculate obiectiv, rezultatele domniei sale sunt importante și demne de laudă. Dar ce-mi place mie cel mai mult la dânsa este nu faptul că a fost în stare să facă toate aceste expediții și nici acele titluri de 'prima femeie care a făcut asta', ci modestia drumurilor sale. Drumurile făcute de dragul drumurilor, al cunoașterii, al timpului. Drumurile făcute cu drag, cu blândețe, cu liniște. „Mi-am făcut, de la bun început, o strategie, pe care am şi transformat-o în deviză: nu eu plec într-o expediţie, ci expediţia mă ia cu ea.”, spune Uca Marinescu într-un interviu acordat adevarul.ro.

În 2010 a făcut ocolul lumii în cinci luni de drumuri. Itinerariul a cuprins numai locuri în care Uca Marinescu nu mai pusese piciorul, și nu a fost ușor de alcătuit: București - Ecuador - Galapagos - Venezuela - Mexic - Guatemala – SUA – Canada – Japonia – China – Vietnam – Laos – Cambogia – Armenia - Georgia – Uzbekistan – Iran – Dubai – Madagascar - Franța – București. Și chiar dacă lauda nu ar fi nejustificată aici, Uca Marinescu are o altă definiție pentru fericire: „Acel „acasă" care sunt convinsă că există pentru toată lumea. Eu cred că fără noţiunea asta nu te poţi simţi bine, nu poţi fi fericit. Pentru că fericirea nu ţine de nimic altceva, din punctul meu de vedere, decât de „acasă", declara dânsa în același interviu pentru adevarul.ro

5 comentarii:

  1. articolul tau este absolut impresionant! spre rusinea mea, nu am stiut nimic despre aceasta deosebita exploratoare românca! îti multumesc pentru informatiile oferite.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere, si eu iti multumesc pentru sfaturile de culise ;)

      Ștergere
  2. Ratacitorii sunt o categorie aparte de oameni. Cu sufletul si intreaga viata modelate de si dupa pasiunea lor. Sunt cei "alesi". Pleaca la drum pentru ca nu pot altfel. Iar drumurile devin, in timp, viata lor. Li se citeste in ochi si le-o simti in glas. In bucuria si daruirea cu care fac ceea ce le place.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Surpriza cea mai mare a venit din faptul ca Uca Marinescu isi gaseste fericire acasa. Frumusetea drumurilor sale e intoarcerea acasa. M-a uimit.

      Ștergere
  3. Nu am auzit pana acum de dna Uca Marinescu, sa-mi fie rusine...Tot respectul pt dansa!

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine