Mă uit uneori la oameni de parcă atunci i-aș vedea pentru prima oară. Chiar și la cei cunoscuți de ani de zile, mă surprind găsind noi și noi fețe, îi aud împărtășind idei despre care n-am avut habar că le trec prin minte. Analizez, fără a avea vreo diplomă de expert, figurile celor care îmi întâlnesc drumurile și mă privesc apoi în oglinda amintirii încercând să dibuiesc dacă le sunt asemenea sau nu. Văd oameni veseli, expansivi, entuziaști, cum se ascund într-un colț în fața unui interlocutor aparent pașnic, emoționați până la tăcere de prietenii prietenilor, de rudele soțului, de copiii vecinilor. Văd oameni inteligenți, curajoși și temerari tăcând mâlc în fața unei iubite gălăgioase și oamenii cei mai timizi descoperindu-se brusc în fața unui subiect extrem de rar în conversație, ca principiile fizicii nucleare.
Mă surprind pe mine însămi în cele mai neobișnuite ipostaze reacționând cum n-aș fi crezut vreodată că sunt în stare. Îmi derulez apoi firul amintirii și pot jura că nu eu am făcut sau zis pricina, contrariată de efectul tulburător al unei situații sau grup. Nu cred că ne putem baza pe un profil, pe o experiență sau pe un istoric al celor ce ne-au stat aproape de-a lungul timpului. Timpul ne găsește mai devreme sau mai târziu și ne transformă fără a ne întreba dacă suntem de acord. Este aceeași luptă inegală pe care o ducem cu ridurile, cu firele albe, cu nivelul colesterolului. Oricât ne-am ascunde după creme și pastile, schimbarea ne găsește întotdeauna. Și orice naș își are nașul, așa cum orice cuțit își are teaca.
Am încetat demult să mai vorbesc despre mine. Mă abțin să povestesc oamenilor cum n-aș putea fi eu niciodată altfel decât așa sau invers. Nu mai folosesc 'niciodată' și 'mereu' în conversații, așa cum obișnuiam să strig în gura mare a adolescenței. Timpul m-a învățat că a te cunoaște este o muncă zilnică, la fel și a-i cunoaște pe ceilalți. De aici și surprizele, plăcute sau nu, dar și farmecul diversității și adrenalina necunoscutului. Oamenii sunt ciudați, surprinzători, unici, într-o continuă reinventare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
atitudine
(312)
viata
(297)
fotografii
(296)
recomandare
(213)
timp
(133)
proza scurta
(131)
dragoste
(127)
jurnal
(106)
căutare
(103)
video
(101)
literatura
(98)
recenzie
(96)
dorinta
(89)
peisaje
(80)
amintiri
(78)
Despre locuri si orase
(77)
călătorii
(75)
roman
(69)
film
(64)
feminin
(62)
eseu
(60)
contrasens
(56)
Bucuresti
(54)
România
(53)
poezie
(51)
muzică
(46)
portret
(44)
poveste
(44)
instantaneu
(43)
primavara
(39)
sarbatoare
(39)
Tams
(37)
copilărie
(36)
animale
(31)
vacanță
(31)
educatie
(30)
incredere
(29)
toamnă
(29)
campanie
(24)
turism
(24)
targ
(23)
aniversare
(22)
arta
(19)
concert
(19)
propunere
(18)
relatii
(18)
Adena
(17)
muzeu
(16)
responsabilitate
(16)
animatie
(15)
expozitie
(15)
joc
(14)
colectie
(13)
voluntar
(11)
model
(10)
Cortázar
(8)
Simone de Beauvoir
(8)
Milan Kundera
(7)
ReUseMe
(7)
Mihail Bulgakov
(6)
Kawabata
(5)
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Arhivă blog
-
►
2015
(72)
- ► septembrie (6)
-
►
2014
(147)
- ► septembrie (11)
-
▼
2013
(180)
- ► septembrie (15)
-
►
2012
(210)
- ► septembrie (17)
-
►
2011
(217)
- ► septembrie (18)
-
►
2010
(192)
- ► septembrie (17)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu