Ne redefinim în fiecare zi. Știu. Nimic și nimeni nu este de neînlocuit sau imposibil de schimbat. Suntem suma experiențelor noastre, un fel de istorie ambulantă în care valurile de cotropitori au fost asimilați sau goniți. Și, mai presus de toate, suntem infinit diferiți.
Prima normalitate pe care o cunoaștem e cea a părinților, a familiei, dar conștientizarea propriei persoane aduce noi granițe pentru ceea ce este normal și asta se întâmplă de la vârste foarte fragede. Pe măsură ce acumulăm propriile experiențe, unele din ideile societății în care trăim încep să ni se pară firești și le adăugăm celor luate de acasă. Pentru unele ne-am bate cu oricine, la altele am renunța într-o clipă. Le modelăm și pe cele impuse, după propriile gânduri.
În școala tehnică pe care am făcut-o se vorbea adesea de parametrii normali. Am învățat că normalul are o toleranță și am aplicat aceeași regulă în viața de zi cu zi. Am adăugat la normalitatea mea, toleranță. Am învățat să aplic aceeași toleranță și judecăților pe care le emit și oamenilor pe care îi întâlnesc. Mă feresc de etichete stricte pentru că știu că oricine are dreptul la un epsilon personal. Poate tocmai pentru că nu am primit prea des toleranța celorlalți și etichetele m-au izbit de când mă știu. Pentru că nu sunt un om perfect și e ușor să găsești motiv să lovești în mine.
Mi s-a reproșat de curând că trăiesc în altă lume și am zâmbit un pic la gândul că poate am găsit o lume mai bună în care să trăiesc, iar cei care mă acuză sunt doar invidioși. Poate că în normalul de care m-am lăsat înconjurată nu e loc de violență, de răutate, de acel "care pe care" atât de actual. Poate am găsit un firesc cu fairplay, unul grijuliu și iubitor de natură, unul care crede în reciclare, care încă mai are încredere în oameni, unul dornic să facă lucrurile bine și nu doar mai bine decât vecinul. Acuzatorul avea dreptate, trăiesc în altă lume. Normalitatea mea e diferită de a altora. Dar nu văd cum ar fi asta ceva rău, pentru că, prin prisma toleranței, toți avem dreptul la normalitatea proprie.
duminică, 27 octombrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
atitudine
(312)
viata
(297)
fotografii
(296)
recomandare
(213)
timp
(133)
proza scurta
(131)
dragoste
(127)
jurnal
(106)
căutare
(103)
video
(101)
literatura
(98)
recenzie
(96)
dorinta
(89)
peisaje
(80)
amintiri
(78)
Despre locuri si orase
(77)
călătorii
(75)
roman
(69)
film
(64)
feminin
(62)
eseu
(60)
contrasens
(56)
Bucuresti
(54)
România
(53)
poezie
(51)
muzică
(46)
portret
(44)
poveste
(44)
instantaneu
(43)
primavara
(39)
sarbatoare
(39)
Tams
(37)
copilărie
(36)
animale
(31)
vacanță
(31)
educatie
(30)
incredere
(29)
toamnă
(29)
campanie
(24)
turism
(24)
targ
(23)
aniversare
(22)
arta
(19)
concert
(19)
propunere
(18)
relatii
(18)
Adena
(17)
muzeu
(16)
responsabilitate
(16)
animatie
(15)
expozitie
(15)
joc
(14)
colectie
(13)
voluntar
(11)
model
(10)
Cortázar
(8)
Simone de Beauvoir
(8)
Milan Kundera
(7)
ReUseMe
(7)
Mihail Bulgakov
(6)
Kawabata
(5)
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Arhivă blog
-
►
2015
(72)
- ► septembrie (6)
-
►
2014
(147)
- ► septembrie (11)
-
▼
2013
(180)
-
▼
octombrie
(15)
- Alb-negru
- Despre normalitate
- Mihail Bulgakov – Viața domnului de Molière
- După o zi grea
- Nu sunt un spirit liber
- Au mai rămas cuvinte
- Jorge Luis Borges - Clipa
- Despre locuri și orașe - Bangkok
- La 30...
- Dum Spiro (2012) la Anim'est
- Bogat sau sărac?
- Pregătiri de iarnă
- Recomandare de toamnă
- John Kennedy Toole – Conjurația imbecililor
- Zăpadă de octombrie
- ► septembrie (15)
-
▼
octombrie
(15)
-
►
2012
(210)
- ► septembrie (17)
-
►
2011
(217)
- ► septembrie (18)
-
►
2010
(192)
- ► septembrie (17)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu