Dorinţe făcubile şi celelalte

Creştem dorind. Să fim mari, să intrăm la facultate, să ajungem doctori. Ne imaginăm cadourile de Crăciun şi rochia de mireasă, alegem numele copiilor şi visăm să descoperim cel puţin un lucru care va schimba lumea în bine. Ne facem planuri pentru destinaţii exotice, privim fascinaţi maşini colorate şi ne alegem mental în fiecare zi alta. Ne dorim, în permanenţă ne dorim.

Bunica îmi spunea că ce-i al meu e pus deoparte. Mama îmi spunea că trebuie să muncesc pentru ce-mi doresc. Amândouă îmi spuneau că depinde doar de mine şi de Dumnezeu. Iar Dumnezeu e bun. Logica binară spune că eu n-am fost întotdeauna. Suntem singurii vinovaţi pentru dorinţe neîmplinite. Poate ne-am dorit prea mult, poate am muncit prea puţin, poate doar n-am căutat în toate cotloanele.

Lista dorinţelor mele e scurtă, dar nu uşoară. Pentru o vreme a fost complet goală. Acum, cu o caligrafie frumoasă care-mi aparţine doar în dorinţe, am scris câteva rânduri. Şi ard atât de puternic aceste rânduri încât orice greşeală, cât de mică, le poate tăia sec, cu o linie apăsată. Nu-i pentru tine dorinţa aceasta! Dorinţele mari cer o comportare exemplară, iar eu merg pe sârmă în întâmpinarea alor mele. Şi Doamne, cât de des pot să alunec.. Asta când nu îmi ascund capul în nisip, cu inima bubuind şi aşteptând să cadă meteoritul.