Aşteptarea

Ar fi fost mai simplu dacă s-ar fi oprit. Dacă doar ar fi încetat să mai sune, să mai răspundă, dacă ar fi oprit aşteptarea continuă în care trăia de atâta timp. Ar fi fost aşa cum îi spunea toată lumea: dacă e ceva ce nu-ţi convine, ia măsuri! Dar ce anume nu-i convenea? Dincolo de simplitatea inexistenţei, ce-ar mai fi rămas? Miruna se foia grăbită prin cameră, amestecând şifonierul cu mişcări furioase. Nimic nu-i venea bine azi, nici hainele, nici gândurile.

Cum oare se decid oamenii ce haine să poarte?! Poate are prea multe, sau prea puţine. Ceva era în neregulă. Nu se poate să petreci jumătate de oră alegând nişte haine pentru o zi obişnuită. Miruna zâmbi luminată de un gând, dar îl alungă repede şi continuă asaltul dulapului. Nu era o zi obişnuită. Ea nu avea o zi a ei şi Miruna gândea că fiecare zi e o aniversare a unui număr necunoscut de zile. Mereu rotund, mereu aşteptat cu sufletul la gură. Poate e azi, poate e mâine. Fără să ştii să numeri, nu poţi sfârşi.

Găsi în sfârşit ceva care să-i placă şi se îmbrăcă rapid. Nu mai era timp mult. Alerga din oghindă în oglindă şi abia în cea a liftului reuşi să-şi arunce o urmă de ruj complice. Era gata. Roşie la faţă şi transpirată, dar zâmbitoare şi punctuală. Îşi trimise o ultimă privire în oglinda maşinii şi plecă. Spre ce? Spre cine? Alte gânduri, alt duşman.

Alerga radiind de-o bucurie pe care încerca s-o ascundă, s-o mascheze sub un strat de ingrată nepăsare. Cum ar mai fi alergat, cum s-ar mai fi repezit, dar regulile traficului o obligau la o viteză constantă, la priviri în lateral, la pedale alese de alţii, la un număr limitat de viteze. Când oare va ieşi din circuitul ăsta? Ar fi fost simplu să aleagă prima ieşire. Fără drum înapoi, fără nimeni care s-o urmărească, s-o roage, s-o caute. S-ar fi pierdut, s-ar fi liniştit, s-ar fi terminat tot... Dar care tot? Ce este acest tot, care o urmăreşte pretutindeni, acest tot care-i apasă sufletul şi îi umple mintea. În acest tot intrau zilele care au fost şi cele care nu se grăbesc să vină. Intrau oameni mărunţi şi oameni dragi, fapte urâte, vorbe grele, mângâieri uşoare, râsete tari, priviri şoptite. Stop. A întâia. A doua. A treia. A doua. Stop. Ar putea opri totul. L-ar putea sfărâma, ar putea distruge numărătoarea fără număr, aşteptarea fără cap, durerea fără inimă. Ar putea închide ochii şi alege alt drum, alt corp, altă viaţă. Viaţa altuia. Totul altuia. Inima ei. S-ar face linişte şi s-ar opri gândurile astea blestemate. Poate i-ar da alte reguli, alte viteze, ceva automat poate. Dar iarăşi stop. A întâia. A doua. A treia. A doua. Stop.

Miruna opri. Era devreme. Avea de aşteptat.