Personal Best

Stăteam ore în șir cățărată pe fereastră numărând aiurea niște stele ale căror nume nu le știam, ascultând muzica unor formații pe care nu le cunoșteam. Mă pierdeam printre senzații, emoții și mai ales printr-un noian de vise. Scriam niște poezii indescifrabile, în care declaram o dragoste măreață unui om necunoscut și prea mult așteptat. Am fost bolnavă de vise și unii spun că m-am vindecat prea greu, așa că s-ar putea să fi rămas cu sechele.

Sunt sigură că prima uimire a venit când mi-ai spus cum se numeau stelele la care mă uitasem cu 10 ani în urmă, în vremuri atemporale când nu ne cunoșteam. De unde ai fi putut să afli n-am înțeles nici până azi, dar mi-ai spus cu precizie și mi-ai trimis fotografii și informații ca să mă convingi că ai dreptate. Încă nu mă dezmeticisem din prima uimire când mi-ai spus cine cânta muzica pe care o ascultam noapte de noapte. Deja era prea mult. Nu crezusem vreodată că lumea aceea existase dincolo de visele mele, așa că nu mă obosisem să caut nici stelele, nici muzica. Și totuși existau, iar tu cumva știai de ele.

Abia atunci te-am privit mai bine. Dar tocmai când începusem să privesc, pământul mi-a fugit de sub picioare și m-am izbit cu inima de pietre. Am rămas așa, zăcând într-o baltă de sânge, cu privirea acoperită de pământ. Am uitat și de muzică și de stele și am așteptat să se deschidă pământul ca să mă odihnesc din nou, de dată asta sub el. Nu s-a deschis. Cred că încă zăceam pe jos, probabil mirosind deja a hoit, când mi-ai turnat puțină muzică într-o ureche. Muzica a curs, s-a strecurat prin capilare și mi s-a scurs sărată în lacrimi. Apoi mi-ai spălat ochii cu apă de mare și mi i-ai uscat cu vânt. M-ai parfumat cu mireasmă de rapiță și brusture și-n tot acest timp n-ai lăsat muzica să se oprească. M-am ridicat uimită din nou, de forța care mă făcea să dansez.

De atunci m-am obișnuit cu uimirea. Da, găsești mereu surse noi, iar eu resurse necunoscute. Sunt cele mai intime vise, cele mai ascunse dorințe și jur că nu le-am spus nimănui, cu greu mi le-am recunoscut mie. Dar tu cumva, le știi pe toate. Le spui zâmbind, îți par atât de simple. Mi le dovedești cu fapte și demonstrații matematice, cu exerciții de logică. Cu tine nu mă mai îndoiesc de nimic. Încep doar să mă întreb dacă toată medicația aia anti-visare pe care mi-au administrat-o nu era cumva greșită. Sau dacă eu chiar am rămas cu sechele și am uitat că ne-am cunoscut cândva, în nopți cu stele, pe când stăteam cățărată pe fereastra deschisă.