Test psihologic (leapșă)

Cred că cea mai curată expertiză psihologică trebuie făcută analizând conținutul dulapului. Mi-amintesc de vremurile când umblam numai într-o anume rochie cu buline, iar cei din jurul meu aveau fie pantaloni scurți, fie alte rochii cu mâneci bufante și imprimeu vesel și mă gândesc că eram niște copii normali și fericiți. Mi-amintesc și de încălțările decupate ca să ni se potrivească mai multă vreme și de cele primite 'moștenire' de la frați sau veri și, normal, de invidia pe care o stârneau cei cu rude avute sau de același sex. Învățam să păstrăm, să apreciem, să facem diferența. Apoi ne arătam unii altora hainele proprii înghesuite pe sub uniformă și nu ne lăsam uniformizați nicicum.

Cu cât avem mai mulți ani, cu atât adunăm mai multe textile și non-textile menite să ne acopere și să ne definească. Sunt sigură că fiecare vârstă a avut pecetea ei și am trecut pe rând prin tricourile negre asortate cu orice altceva negru, pantalonii decupați sau cu 3 numere mai mari (sau mai mici după caz), rochiile mamei și cămășile tatei, primele haine alese de noi și mult râvnite. Adolescența este o efervescență de curente, atitudini și descoperiri și cel mai bine se văd tot în dulap. Hainele se schimbă când ne îndrăgostim, când suntem supărați sau fericiți, când ne simțim împliniți sau ne căutăm cu înverșunare pe noi. M-am răzvrătit multă vreme prin haine. Am umblat apăsător de mult în negru, în haine prea mari, m-am ascuns în hainele altora. Am ieșit cam șifonată, dar am înțeles că orice ar fi deasupra, dedesubt sunt eu. Am fost un adolescent ciudat și prin asta normal. M-am dus la petrecerea de sfârșit de școală generală în rochie albă de voal și în bocanci, iar mama doar m-a întrebat când am ieșit pe ușă dacă sunt sigură. Am fost.

Din toate perioadele putem aduna amintiri vestimentare care au avut ceva de spus. Nu doar despre vârstă, dar despre noi, văzuți prin ochii proprii. Dincolo de modă, de timp, de statut se zbate un eu care-și dorește o rochie verde sau o cămașă cu dungi. Încerc uneori să cunosc oamenii privindu-i cum se îmbracă, amatori de portocaliu sau de gri, iubitori de flori sau de carouri, îndrăzneți, timizi, activi, puturoși. Într-unii mă regăsesc, pe alții îi ocolesc. Unii mă fac să mă privesc în primul geam și să-mi verific exigent ținuta.

Am înlocuit revolta cu zburătorul nocturn și tricourile negre cu materiale fluide și colorate. Doar pentru că am descoperit poezia și muzica și parcă dădea mai bine așa. Când am început să mă tem, m-am ascuns în haine prea largi, prea gri și prea anonime până m-am pierdut. Apoi am izbucnit din nou, ca o zi de primăvară și m-am prăbușit asurzitor în negru. A fost greu să îndur din nou culoarea. Drumul hainelor l-a urmat îndeaproape pe-al meu. Le-am simțit prieteni și dușmani, le-am folosit și le-am aruncat. Aparent neimportante, hainele au stat întotdeauna între mine și lume. Le-am datorat mult și am pierdut din cauza lor enorm.

Acum mă războiesc cu o geantă roșie care își croiește drum spre dulapul meu. Mă uit la ea pieziș și mă întreb curioasă în ce etapă mă va purta și dacă o să iasă bine. Se zice că-s adult și ar trebui să am curaj să arborez o geantă roșie. La fel se simt și cei care poartă costum pentru prima dată și cei care nu se pot despărți de echipamentul de munte. Ca o țintă uriașă. Vă trimit o leapșă de analiză a dulapului. În ce momente hainele și-au spus cuvântul și ce puteți psiho-analiza privindu-le? Sophie , Lotusull , Sorin .