Leapșă de recunoaștere

Am primit de la Carmen o leapșă mică și pentru că vă tot povestesc de aproape patru ani, m-am hotărât să răspund provocării de a recunoaște câteva metehne ale autorului:

• Nu am un CV impresionant, mă pricep doar să observ.
   
• Vorbesc mult, dar când tac, ascult.
   
• Îmi place soarele, deopotrivă reflectat în zăpadă și în nisip.
   
• Admir munții și ființele care trăiesc cu ei.
   
• Nu sunt în stare să arunc amintiri sau cărți.
   
• Iubesc drumurile bune (și nu mă refer la asfalt, dimpotrivă, cele mai bune n-au).
   
• Visez cu ochii deschiși, chiar și la vârsta asta.
   
• Sunt aproape complet lipsită de răbdare, dar știu să aștept. 

Dacă vă doriți un moment de sinceritate, preluați leapșa cu încredere. Lăsați un semn, să vă găsim.

Terapie prin mers

Într-una din zilele de miercuri dedicate fotografiilor, v-am oferit câteva remedii de singurătate. Comentariile primite m-au făcut să extind subiectul și vă dezvălui azi secretul meu: terapia prin mers.

De fiecare dată când mă ajung gândurile, îmi iau traista în băț și pornesc la drum. Merg repede, ferindu-mă de privirile trecătorilor și nu aleg niciodată zone singuratice de contemplare a naturii. Departe de mine gândul de a mă plimba pe o plajă pustie sau pe un drum de munte neumblat. Nu, eu merg pe străzi, prin praful orașului, mă strecor printre oameni și mașini, intru în magazine fără să cumpăr nimic. Mă grăbesc fără destinație. Îmi place vacarmul. Oboseala care-l însoțește e un medicament naturist eficient. Nu-ți poți plânge de milă la semafor, la fel cum nu te poți gândi limpede la necazurile tale când ești atent la gropile din asfalt. Uneori, îmi desprind curajos privirile de pe vârfurile pantofilor și privesc cerul. Printre clădirile amestecate și neasortate, printre ramurile copacilor desfrunziți de iarnă, zăresc un petec de albastru ondulat de un nor alb. Se face liniște ca prin minune și când îmi revin privirile pe tărâmuri pământene constat că oamenii sunt mai senini. Le văd în ochi petecul de albastru și devenim complici.

Umblu cât mă țin picioarele, până mi se face foame și mi se usucă cerul gurii de sete. Umblu vara când afară sunt 40 de grade, umblu iarna la -15 grade. Umblu când plouă adăpostită sub o umbrelă făcută prost în China. Umblu în zilele în care pantofii cu toc mi-au făcut vânătăi. Umblu pe drumuri știute și mă rătăcesc pe trotuare neîncercate. Umblu oricând gândurile mele o cer.

Vă invit să împărtășiți și altora secretele terapeutice ale culturii urbane. Pe mine mă ajută picioarele, dar sunt sigură că aveți idei și mai bune de atât. Lotusull, Carmen, Sophie, SoriN, Teo Negură, lunapatrata, care vă sunt secretele?

Înapoi în viitor

Am achiziționat de curând trilogia 'Back to the future' și deși încă nu am apucat să văd decât primele două filme, deja mi s-a născut o întrebare: ce zile sau momente din viața mea (trecută sau viitoare) aș vrea să vizitez dacă aș avea o mașină a timpului?

Știu, știu, o să spuneți că toate momentele frumoase și vesele merită revăzute și cu siguranță și eu m-am gândit la ele. M-am gândit și la cei pe care nu i-am mai văzut demult și la anii lipsiți de griji și preocupare ai copilăriei, la ultima și cea mai dragă iubire, la momentele de reușită, de noroc sau de contemplație. Am observat că nu mi-a păsat deloc de viitor. N-am fost curioasă să aflu ce se va întâmpla mâine. Dar să facem o listă, nealfabetică, necronologică, dezordonată..

• Rigoletto - pe scena Operei Naționale din București, 2011.
• primul moment în care am reușit să mă țin pe motocicletă - nu am strigat Evrika! pentru că nu puteam să rostesc cuvinte, dar vă asigur că am strigat, 2007.
• o zi de cules plante medicinale cu bunicii - oricare, la alegere, undeva în anii premergători Revoluției din '89.
• un anume sărut, pe o anume plajă, într-o anumită zi de aprilie.
• o partidă de table cu bunicul - oricare, fie că pierd sau câștig.
• privirea mamei când am intrat la facultate, 2000
• ziua în care am adus acasă pisica și nu am fost în stare să-i fac o fotografie ca lumea, 1999
• Crăciunul în care am aflat că Moșul e o treabă mult mai faină decât credeam, pentru că am văzut-o pe mătușa mea cărând un ditamai jocul și ne-am prins că primim cadouri oricât de cuminți sau ne-cuminți am fi fost - undeva prin anii '90.

Și multe, multe alte momente frumoase, de care mi-e drag să-mi aduc aminte.. Vă dau leapșa cu plăcere, să vă răscoliți și să vă amintiți:  Carmen, lotusull, Sophie, SoriN, Teo Negură, lunapatrata, Costin Comba.

O carte

Lotusull m-a provocat să aleg o singură carte dintre cele care au însemnat ceva pentru mine. Am început investigațiile cu „Aventurile lui Cepelică”, o carte care a bucurat copilăria bunicului meu și care mi-a fost tare dragă tocmai din acest motiv. Am continuat cu „Insula misterioasă” a lui Jules Verne, cartea care mi-a deschis apetitul pentru lectură, prin clasa a treia, și cu „Cireșarii” care au declanșat aventuri nebănuite împărțite cu cea mai bună prietenă. Au urmat cărți de aventuri, de dragoste, de război. Cărți de școală, cărți de vacanță, cărți de istorie, cărți de călătorie. M-am pierdut printre poezii în nopțile calde ale anilor de liceu. M-a revoltat „Ion” al lui Liviu Rebreanu. M-a trezit Simone de Beauvoir. Am devorat Agatha Cristie, P.G. Wodehouse, Orwell, Cortazar, Kundera, de-a valma amestecând filosofie, literatură de consum, umor și crimă. Citesc aproape orice îmi face un pic cu ochiul și puține sunt cărțile pe care le-am abandonat neterminate (doar un exemplu, „Concert din muzică de Bach” a Hortensiei Papadat Bengescu).

Dar m-am îndepărtat de la subiect. O carte, doar una. La vremea ei, m-a răscolit „Pe aripile vântului” pentru că era o față a dragostei, iar eu nu cunoșteam niciuna. Apoi „Quo Vadis” mi-a arătat o față a oamenilor pe care nu o știam: ura. „Căderea Constantinopolului” m-a fascinat în așa măsură încât am ținut cu grecii până la finalul cărții. Dar nu, nici aici nu mi-am găsit aleasa. Am trecut prin perioada romanelor poloneze, Sienkiewicz și-ale sale războaie nesfârșite. Am citit Coelho, Kawabata, Balzac, Fitzgerald, Rilke, Eco, Llosa. Vreun preferat? Nici pe departe.

Cel mai mult m-au încântat poveștile lui. Poveștile despre aventurile unui tânăr în explorările sale. Despre soldatul vesel și pus pe șotii. Despre război și viață. Mereu despre viață, mereu cu un zâmbet. Despre omul care nu a îmbătrânit niciodată. Despre omul care a iubit mereu viața. Poveștile despre ea, jumătatea, completarea, averea. Și poveștile ei. Despre copilărie și despre copii. Despre dragoste și dor, despre liniște. Despre urâțenia vieții și cel mai frumos sfârșit de zi. Despre răbdare, încredere și Dumnezeu. Despre fiecare dintre noi și, uneori, despre mine. Între paginile poveștilor lor am crescut. Am forma îmbrățișării lor și sunt creionată din râsul lor sănătos, liber, adevărat. Nici un alt autor nu-mi poate oferi mai mult. Căci ei mi-au oferit viață. Și m-au învățăt s-o trăiesc cu bucurie, cu simplitate, cu drag. Autorilor mei preferați, cu drag, mereu, mulțumesc.

Doritorilor de leapșă, drumul le e deschis.

Horoscop 2012

A început sezonul horoscoapelor, previziunilor și planurilor pentru 2012. Cum planuri nu-mi fac prea des, iar pentru previziuni n-am talent, îmi mai rămâne horoscopul (dar să nu-mi cereți 12 zodii!).

Așadar, planetele se vor alinia în 2012 la drum. Fie spre munte sau mare, fie spre capitale amatoare de bere, fie doar de plăcerea drumului. Vor fi însorite, se vor juca des cu ploi și nori numai când exponentul zodiei va fi cu chef de așa ceva. Prin vară, dacă vă porniți spre munte, veți ajunge mai sus decât credeați. Dacă alegeți marea, vă veți întoarce cu fotografii albastre. Zăpada va instiga la vin fiert, cicolată caldă și plimbări prin ger scârțâietor purtând mănuși groase. Pantalonii de ski se poartă ocazional.

Un punct de reper va fi în jur de 6 februarie. Planetele nu știu despre ce punct e vorba, dar așa li s-a năzărit într-o noapte. În rest, va fi liniște. Financiar veți avea o postură echilibrată, deși ar fi cazul să vă cumpărați aparatul ăla de fotografiat. Măcar în 2012. Cu sănătatea n-aveți probleme, nu de alta dar nu obișnuiți să le declarați și nici pe la medici nu treceți prea des (sau de bunăvoie).

În carieră, dacă aveți așa ceva, se anunță întâmplări neprevăzute. Fie vărsați cafeaua pe calculator și primiți unul nou care nu se mai blochează la fiecare sfert academic, fie primiți de lucru rar și puțin, fie nu se schimbă nimic, dar nu vă pasă prea mult. Nativi acestei zodii nu prea obișnuiesc să-și bată capul cu munca. Cel puțin nu cu cea guvernată de horoscop.

Și mai rămâne dragostea. Să fim cinstiți, planetele habar nu au de așa ceva. De când se știu se uită unele după altele din aceleași unghiuri favorabile sau nu. Cu siguranță, 2012 va fi un an în care nativii acestei zodii vor iubi. Nu știu altfel. Vor trăi 366 de zile cu gândul că ar putea iubi și mai mult de atât, că ar putea să arate asta și mai des și că, zău așa, persoanele dragi merită mai multă atenție. Se vor ocupa frecvent cu expedierea gândurilor bune, a mulțumirilor și a rugăciunilor. Și cam în fiecare zi li se va strânge inima de dor. Defect de zodie, nu se poate altfel.

2012 va fi un an bun. Mai bun ca precedenții și mai puțin bun ca următorii, complet necunoscut și supus întâmplării. 2012 va fi tot ce voi putea face mai bun, tot ce voi putea trăi mai savuros, tot ce voi putea numi amintire mai frumos.

Cum nu mă pot ocupa decât de zodiile proprii, vă aștept în prag de an nou cu propriile horoscoape. Sophie, Lotusull, Carmen, lunapatrata, teonegura, SoriN.

Bijuteria preferată (leapșă)

Sunt sigură că aveți o bijuterie preferată. Fie că este vorba despre verighetă, lănțișorul de la mama, mașină, mobila din bucătărie, televizorul 3D sau ultimul smartphone, cu toții ne lipim iremediabil de un obiect numit cu drag: bijuterie. Uneori nici nu contează că este un obiect lipsit de preț. O piatră culeasă de pe fundul unui râu de munte în tabăra din clasa a șasea este la fel de bună.

Mă întreb uneori fără ce obiecte nu ies din casă sau nu m-aș vedea supraviețui mai mult de două zile. Sigur, cap de listă în caz de incendiu e pisica, dar totuși aș reveni printre flăcări pentru câteva bijuterii dragi. M-aș întoarce pentru inelul pe care l-am primit în clasa a treia de la sora mamei. Nu că ar fi o avere, e doar argint subțire cu o ghindă ca ornament, dar nu m-am mai dezlipit de el de atunci și avem ceva vechime împreună. M-aș întoarce sigur după ceasul bunicului, o amintire dragă. Întâlnirea cu el a fost ca regăsirea unui vechi prieten. Cum l-aș putea lăsa?! N-aș lăsa pradă focului nici brățara pe care bunica mi-a cumpărat-o când am împlinit 20 de ani. Am umblat tot orașul în căutarea bijuteriei perfecte și a fost extrem de nemulțumită de alegerea mea: o brățară subțire de argint, cu 17 steluțe (nici măcar 20 câți ani făceam!).

Dacă tot m-am întors de trei ori, să presupunem că aș fi cărat câte două găleți cu apă la fiecare drum. Până acum am stins focul și mi-am păstrat cu evlavie toate amintirile, bijuteriile, jucăriile și obiectele folositoare doar la atmosfera poveștilor la gura sobei. Voi de ce obiecte v-ați legat? lunapatrata, teonegura, carmen, sophie, lotusull, SoriN, gangureli?

Scrisoarea (leapșă)

Vă propun un exercițiu de imaginație. Scrieți câteva rânduri adresate vouă înșivă așa cum vă vedeți peste câteva zeci de ani. Sophie, Lotusull, Carmen, SoriN, Teo Negură, gangureli.. vă provoc să faceți cunoștiință cu voi. Am făcut eu primul pas:

Draga mea M.,

Mă tem că m-ai uitat. Ştiu sigur că de ceva vreme nu-ţi mai aminteşti cum arăta faţa ta fără riduri. Probabil râzi de groaza care m-a cuprins când am descoperit primul rid, clar, crud, fără urmă de îndoială. Mă întreb cum reuşeşti să rezişti sub masca aceea implacabilă, pe care nici un fond de ten nu mai reuşeşte s-o ascundă. Adevărul e că nu te cunosc prea bine. Ştiu că în casa ta cu mult soare şi multe cărţi, cu fotolii mari, covoare colorate şi laptop îţi recreezi din amintiri şi frânturi de lume o altă viaţă. Mi-aduc aminte că-ţi plăcea să scrii şi bănuiesc că încă o faci. Iar dacă nu te mai ajută ochii, probabil povesteşti ce-ai vrea să scrii. Îţi vin nepoţii rar în vizită şi poate ai regrete, dar nu-ţi face griji: de-aici de la mine se văd copii veseli, care adoră poveştile tale şi vin cu prăjituri de acasă (ştiu sigur că încă le arzi pe ale tale). Ieşi în curte chiar acum şi uită-te la ei. Priveşte-i cum se caţără pe genunchii lui, iar el îi ceartă morocănos şi absent, cum încearcă în zadar să se concentreze la manualul ăla de reparaţii. Îi împinge la o parte şi se ridică parcă mai uşor decât ieri. Nu-ţi face griji, se descurcă el. Uite-l cum se duce spre motor ţinând într-o mână cartea şi-n cealaltă ochelarii, cu copiii alergând pe lângă el şi strigând în gura mare ‚lepalaţii!’. Îi alungă, se încruntă, dar ştii bine că zâmbeşte în barbă. Vor sta câteva ore acolo, murdari, prăfuiţi, desfăcând şuruburi şi suflând în ele, vor umple curtea de scule, de piese, de viaţă.

Nu ne-am văzut de atâta vreme. Îţi povestesc mereu ce mi se întâmplă, cumva cred că mă auzi. Numai ţie pot să-ţi spun de toate, deşi sunt câteva pe care nici măcar tu nu le ştii. Probabil te bucuri de pensie şi de textele tale, nu-ţi pasă că eu mă vait de muncă, de birou, de aer condiţionat. În casa ta luminoasă nu e loc de aşa ceva. Doar de cărţi, de filme, de reviste, de vizitele lui şi-ale copiilor, de încercările culinare, de fotografii. Îi aştepţi mereu, îmbrăcată în haine bune, cu părul aranjat şi ceva bun prin frigider. Dar mie? Pentru mine ce pregăteşti? De mine cât îţi pasă? Mă înghesui într-un colţ de memorie şi mă laşi să mă vait doar câteva clipe înainte de sărbători. Apoi te apuci de cadouri, de comisioane, de drumuri. Nu ştiu dacă te-am supărat, dacă regreţi ceva. Aş fi putut face mai multe pentru tine, dar trebuie să recunoşti că au fost şi deciziile tale. A fost şi viaţa ta. Tu ai ales să scrii, tu te-ai încăpăţânat să înşiri poveşti pe care ştiai că nu le va citi nimeni. Şi n-a fost chiar aşa de rău. Ai avut câteva colaborări frumoase, ai câştigat şi ceva bani. E drept, n-ai putut renunţa la slujba curentă, dar scrisul ţi-a făcut viaţa mai bună. Te-a eliberat. Şi-apoi tot tu ai vrut să iubeşti aşa, redefinind normalul, ignorând cu egoism tot ce nu s-a potrivit reţetei tale. Dar uită-te la el. Ştii bine că îl iubeşti şi că n-ai fi putut face altfel. Eşti plină de riduri, dar şi de amintiri, te-au lăsat ochii, dar strălucesc mai tare ca oricând, nu mai arăţi ca la 20 de ani, dar te simţi ca atunci. Deci am făcut eu şi ceva bun. Lasă-mă să cred că da şi eu îţi promit că mă voi strădui mai mult.

Pe curând,

M.

Amintiri, muzică și întrebări

Am preluat de la Carmen o leapșă, numai bună de început o săptămână cu soare.

Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ți-a plăcut când erai mai tânăr.
Sunt multe nume muzicale pe care le-am ascultat cândva, dar acum nu m-aș apropia de a doua melodie: Mădălina Manole, în clasa a patra, ABBA, în clasa a cincea, Madonna, ați ghicit, a șasea.

Numește o formație sau un cântăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori.
De urât n-am urât pe nimeni, nici n-aș fi avut cum, îi știam pe prea puțini. Ascultam mult radioul, așa că de cele mai multe ori nici nu știam ce ascult. Sunt însă mulți pe care am descoperit târziu că îi ascultam de multă vreme: Whitesnake, Scorpions, Metallica, Def Leppard, ACDC și tot așa.

Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum.
Cred că am fost mereu fidelă celor de la Iris. Ascultam și ascult cu plăcere Compact, Cargo, Phoenix, dar Iris are un loc aparte în inima mea. Au fost primele concerte la care am fost și încă mă duc cu plăcere și emoție la concertele lor. Și cânt din tot sufletul.

Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare.
Să vedem.. Queen – I want to break free!

Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie.
Să vă zic noutățile doar, Dream Theater – Black Clounds and Silver Linings și Paul Gilbert – Fuzz Universe

Numește o formație sau un cântăreț de care ești atât de sătul/ă încât îți dorești să nu mai auzi în veci de ea/el.
Ei nu că ar fi urât să înșir aici tot repertoriul de manele care răsună printre blocuri, cabane, mașini.

Numește o formație sau un cântăreț pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră și tu nu-l poți suferi.
Trebuie să recunosc că multe dintre preferințele muzicale din ultimii ani le am datorită celor din jur. Sunt un 'turist' care nu știe de niciunele, dar îi plac toate. Deci nu am disconfort muzical cu cei apropiați.

Coverul tău preferat.
Andy Timmons – Little Wing, cover după Jimmy Hendrix

 

Cântecul sau formația preferată în secunda asta.
Little Wing pentru că îl ascult chiar acum..

Și pentru că mi-a făcut plăcere să-mi reamintesc începuturile mele muzicale, dau mai departe leapșa: Sophie, Lotusull, teonegura, primiți?

Test psihologic (leapșă)

Cred că cea mai curată expertiză psihologică trebuie făcută analizând conținutul dulapului. Mi-amintesc de vremurile când umblam numai într-o anume rochie cu buline, iar cei din jurul meu aveau fie pantaloni scurți, fie alte rochii cu mâneci bufante și imprimeu vesel și mă gândesc că eram niște copii normali și fericiți. Mi-amintesc și de încălțările decupate ca să ni se potrivească mai multă vreme și de cele primite 'moștenire' de la frați sau veri și, normal, de invidia pe care o stârneau cei cu rude avute sau de același sex. Învățam să păstrăm, să apreciem, să facem diferența. Apoi ne arătam unii altora hainele proprii înghesuite pe sub uniformă și nu ne lăsam uniformizați nicicum.

Cu cât avem mai mulți ani, cu atât adunăm mai multe textile și non-textile menite să ne acopere și să ne definească. Sunt sigură că fiecare vârstă a avut pecetea ei și am trecut pe rând prin tricourile negre asortate cu orice altceva negru, pantalonii decupați sau cu 3 numere mai mari (sau mai mici după caz), rochiile mamei și cămășile tatei, primele haine alese de noi și mult râvnite. Adolescența este o efervescență de curente, atitudini și descoperiri și cel mai bine se văd tot în dulap. Hainele se schimbă când ne îndrăgostim, când suntem supărați sau fericiți, când ne simțim împliniți sau ne căutăm cu înverșunare pe noi. M-am răzvrătit multă vreme prin haine. Am umblat apăsător de mult în negru, în haine prea mari, m-am ascuns în hainele altora. Am ieșit cam șifonată, dar am înțeles că orice ar fi deasupra, dedesubt sunt eu. Am fost un adolescent ciudat și prin asta normal. M-am dus la petrecerea de sfârșit de școală generală în rochie albă de voal și în bocanci, iar mama doar m-a întrebat când am ieșit pe ușă dacă sunt sigură. Am fost.

Din toate perioadele putem aduna amintiri vestimentare care au avut ceva de spus. Nu doar despre vârstă, dar despre noi, văzuți prin ochii proprii. Dincolo de modă, de timp, de statut se zbate un eu care-și dorește o rochie verde sau o cămașă cu dungi. Încerc uneori să cunosc oamenii privindu-i cum se îmbracă, amatori de portocaliu sau de gri, iubitori de flori sau de carouri, îndrăzneți, timizi, activi, puturoși. Într-unii mă regăsesc, pe alții îi ocolesc. Unii mă fac să mă privesc în primul geam și să-mi verific exigent ținuta.

Am înlocuit revolta cu zburătorul nocturn și tricourile negre cu materiale fluide și colorate. Doar pentru că am descoperit poezia și muzica și parcă dădea mai bine așa. Când am început să mă tem, m-am ascuns în haine prea largi, prea gri și prea anonime până m-am pierdut. Apoi am izbucnit din nou, ca o zi de primăvară și m-am prăbușit asurzitor în negru. A fost greu să îndur din nou culoarea. Drumul hainelor l-a urmat îndeaproape pe-al meu. Le-am simțit prieteni și dușmani, le-am folosit și le-am aruncat. Aparent neimportante, hainele au stat întotdeauna între mine și lume. Le-am datorat mult și am pierdut din cauza lor enorm.

Acum mă războiesc cu o geantă roșie care își croiește drum spre dulapul meu. Mă uit la ea pieziș și mă întreb curioasă în ce etapă mă va purta și dacă o să iasă bine. Se zice că-s adult și ar trebui să am curaj să arborez o geantă roșie. La fel se simt și cei care poartă costum pentru prima dată și cei care nu se pot despărți de echipamentul de munte. Ca o țintă uriașă. Vă trimit o leapșă de analiză a dulapului. În ce momente hainele și-au spus cuvântul și ce puteți psiho-analiza privindu-le? Sophie , Lotusull , Sorin .

Leapșa timpului

De la Lotusull vine o leapșă cu dorințe, numai bună înainte de primele cireșe. Și va-să-zică trebuie să vă spun 10 lucruri pe care îmi doresc să le fac și nu mai am timp sau lucruri pe care nu le-am făcut niciodată și jinduiesc de mult la ele. Să zicem așa, dar nu spuneți nimănui:

• Îmi doresc să zbor, dar nu așa plicticos cu un avion din cele mari, de cursă obișnuită. Îmi doresc să zbor cu avion ușor, de 2 locuri și-n cel mai fericit caz să pilotez eu. Accept și varianta deltaplan sau parapantă și în ultimă instanță parașutism, dar aici trebuie să piloteze altcineva.

• Îmi doresc să cutreier lumea pe motocicletă, bineînțeles tot eu să conduc, să oprim din loc în loc ca nomazii și să-mi umplu sufletul și aparatul de imagini. Îmi doresc să nu mă grăbesc și să nu mă gândesc la întoarcere, să dorm în cort sau în hoteluri cu multe stele, să alegem dreapta sau stânga în funcție de curba zâmbetului de la momentul respectiv. Să vedem cât de departe mă va duce sezonul acesta.

• Îmi doresc să fac film, să scriu scenarii, povești și cel puțin o carte. Nu vreau un best-seller și nici filme premiate la Cannes, dar vreau să rămână după mine ceva vizibil care să spună o anume poveste. Să nu fie uitată.

• N-am mai ajuns demult într-un oraș drag, mereu pe lista de dorințe.

• Îmi doresc să văd marea anul acesta, să ne privim în ochi și să ne dispară ca prin minune dorul ce ne leagă de ceva vreme. N-am mai ajuns demult să ne vorbim.

• Îmi doresc mereu, oricât de dese ar fi, drumuri. Scurte sau lungi, cunoscute sau noi, drumurile îmi curg în sânge. Nu contează uneori nici mijloacele de locomoție, deși sunt unele preferate, nici confortul oferit (mă împac perfect cu lipsa lui), nici anotimpul. Doar oamenii.

• Tot din categoria niciodată destul sunt și concertele. Doar 4 anul acesta. Deocamdată.

• Tânjesc să merg din nou periodic la taebo. Mi-am drămuit timpul defectuos și sportul a rămas pe dinafară, dar încheieturile mele încep să-l pretindă dureros. E timpul.

• Îmi doresc un dulap nou. Nu râdeți, devine o dorință arzătoare și niciodată nu reușesc să mă apuc serios de îndeplinirea ei. În mare parte, din lene.

• Îmi doresc să știu și să am unde să dansez swing. Filmele și muzica anilor '40 mă bântuie de parcă le-aș fi trăit în altă viață. Din păcate, după mai bine de 70 de ani de atunci ofertele sunt limitate. Dar nu-mi pierd speranța că într-o zi, într-o imensă sală răsunând a trompete și saxofoane, fără nici o emoție privind ritmul și pașii, voi reuși să dansez swing.

Este o leapșă pe care aș da-o cu drag tuturor celor care trec pe aici, pentru că este un adevărat medicament ordonarea riguroasă a dorințelor neglijate sau neîmplinite. Sophie, Carmen, Alma.. voi ce vă doriți?

1 mai pentru ceilalți

Un comentariu primit fără legătură la acest material m-a făcut să mă gândesc și să socotesc ce fac eu pentru cei din jurul meu și pentru locul care mă rabdă. Acasă pentru mine e în București, România. Așadar, pornesc o leapșă către toți cei care găsesc sau doresc 10 fapte bune, neaducătoare decât de satisfacții și nu de profit, sau pur și simplu, 10 lucruri pe care consideră că le merită oamenii și locurile din jurul lor. Iată-le pe ale mele:

1. Nu am lovit niciodată pe nimeni, indiferent cât de urâtă sau nedreaptă i-aș fi considerat purtarea. Și nici n-am blestemat în gând dorindu-i rău.

2. Nu las gunoaie în urma mea, în jurul meu, nu le arunc pe geamul casei sau al mașinii, nu le las în pădure, nu le dau râurilor sau mării.

3. Nu arunc ulei în chiuvetă, baterii la gunoiul menajer și în general colectez selectiv tot ce se poate recicla.

4. Nu rup flori, crenguțe înflorite sau nu, nu fac focul neasigurat la munte, nu rup copaci verzi pentru focul respectiv, nu spăl mașina în râu.

5. Am adunat și gunoiul altora atunci când mi-a ieșit în cale pe cărări de munte, prin păduri și poienițe. Doar o singură dată am fost voluntar la o acțiune de adunat gunoaie din pădurile din preajma capitalei.

6. Hainele vechi care se mai pot purta le împachetez și le duc la o biserică din apropiere care se ocupă cu distribuirea lor unor familii.

7. Respect regulile de circulație, nu mă sui în autobuz fără bilet, stau pe partea dreaptă a scării rulante și merg pe cea stângă, nu stau jos în mijloace de transport în comun dacă sunt alții care au mai multă nevoie de acel loc.

8. Votez. Cum pot, cum știu, cum cred că e mai bine.

9. Nu mă bag în față la cozi, nu mă sui în autobuz dacă e prea plin și nu se vor mai închide ușile, nu mă lipesc de ușă dacă nu cobor la prima, știu că întâi se iese și apoi se intră, întâi se coboară și apoi se urcă.

10. Sting lumina când nu-mi trebuie, închid robinetul de apă când am terminat de spălat, închid aragazul când
nu-l folosesc. Avem becuri economice în casă și instalații care funcționează corect.

Fac atât de puține încât, recunosc, mi s-a făcut rușine alcătuind lista aceasta. Dar cu cât ne cuprinde această rușine mai devreme, cu atât avem mai multe șanse să schimbăm ceva. Vă aștept pe toți cei care doriți să răspundeți acestei mici provocări de 1 mai. Lotusull , Alma , Sophie , CARMEN știu sigur că voi faceți mult mai multe.

Blogo-leapșa

Întrerupem scrisul la dizertație pentru un mesaj urgent pentru blogosferă: am primit o leapșă de la Lotusull . Cum șade bine oricărui blog, ne vom onora invitațiile cu umor și, pe cât posibil, inspirație. Așadar:

Când am început să scriu? Întrebarea asta am mai primit-o cândva și am dat un răpuns foarte inocent și naiv: când am învățat. Prima formă literară scrisă a fost poezia. Autorul avea 8 ani și încă nu știa ce e aia cratimă. Bunica a apreciat oricum.

Ce mă motivează să scriu pe blog? Faptul că cineva citește. Unul singur sau un milion nu prea contează, orgoliu meu e măgulit oricum.

Cum reacționez la comentarii negative? Cum îmi vine la tastatură. O singură dată am modificat un comentariu pentru că se introducea pe blog o parte anatomică al cărei rost nu l-am văzut aici.

Care a fost ideea inițială de la care am pornit? Să scriu. Și cum eram la birou și bătea la ochi dacă scriam pe hârtie, am zis să mă tehnologizez și eu.

Ce fel de linkuri țin în blogroll? Nu prea îmi place să le zic linkuri, prefer oameni. Țin aproape oameni pe care-i vizitez și îi citesc sau privesc, după caz.

Cum m-a schimbat pe mine blogul? Mi-a dat dependență cronică de Internet și m-a ajutat să încep să scriu despre bloguri la o revistă online. Mi-a dat niște șuturi plăcute și m-a făcut să mă apuc de jurnalism amator.

Ce așteptări am de la blogul meu? Să nu vorbesc singură.

Ce așteptări am eu de la cititorii/vizitatorii mei? Din nou, să nu vorbesc singură.

Alma , Sophie , leapșa?

Interviu pentru când voi fi celebru

Lotusul mi-a trimis o serie de întrebări, constituind o 'leapșă' virtuală. Este prima căreia îi dau curs și m-am bucurat că nu conține întrebări despre sentimente și adevăruri universale. Întrebările mi s-au părut potrivite pentru un laureat al premiului Nobel pentru literatură, așa că mi-am permis să exersez, cum orice actor își exersează discursul pentru Oscar. Să nu cumva să mă prindă pe nepregătite..


Dacă vi s-ar propune să vi se publice biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina aceasta?
Aș scrie de una singură, cum să ratez o carte publicată?! În plus, viața mea înseamnă oamenii pe care i-am întâlnit și modul în care am interacționat cu ei. Nu știu cât de bine aș putea povesti cuiva despre ei, parcă mai simplu ar fi să scriu.

Care sunt motivele pentru care i-aţi încredinţa lui sarcina aceasta?
Din egoism, din teama de a fi prost înțeles, din egoism.

Este sfârşitul lumii. Ce carte aţi pune în capsula cosmică pentru a păstra o «urmă» a umanităţii?
Simone de Beauvoir, „Sângele celorlalți”.

Cum arată pentru dvs. pauza ideală pentru a citi o carte?
Am avut așa ceva, acum mult timp. Eram în vacanța de vară, la bunici, și-mi făceam siesta cu o carte bună și o grămăjoară de fructe și prăjiturele, plus o cafea servită la fotoliu. Perfect!

Dacă aţi avea puterea de a «şterge» un personaj de roman, care ar fi acesta?
Oliver Twist. Să nu dați unui copil exilat la țară împotriva dorinței lui o carte atât de tristă, cu un copil chinuit ca personaj principal!

Care sunt motivele pentru care aţi scoate acest personaj?
Îți dă idei proaste.

Câţi kilometri aţi merge pentru a găsi o carte?
Nu-mi doresc nici o carte atât de mult, dar întrebați-mă câți kilometri merg pentru oameni..

Dacă ar fi posibil să vă întoarceţi în trecut, ce scriitor aţi vrea să întâlniţi?
Julio Cortazar, din trecut, și Milan Kundera, din prezent.

Care ar fi primele cuvinte pe care i le-aţi adresa (în afară de «Bună ziua»)?
Ce se întâmplă în capul dumneavoastră în timp ce scrieți?

Descrieţi biblioteca visurilor voastre.
Biblioteca din casa bunicilor în care am găsit cărți ascunse de comuniști, cărți scrise de comuniști, cărți cenzurate și cărți eliberate. Din toate am învățat câte ceva.

Și cum orice leapșă se dă mai departe, trebuie să fac și recomandări în acest sens. Alma, Sophie? V-ați pregătit discursul?