vineri, 25 noiembrie 2011

În prag de sărbătoare

De câteva zile văd roșu în fața ochilor. Nu de necaz și de-ntristare, ci de multitudinea obiectelor decorative sau utile în preajmă de Crăciun. Reducerile curg, deși marfa respectivă n-a mai fost prin magazine (poate doar la Crăciunul trecut), se face exces de sclipici și lipici și fundițe și globulețe (în general de diminutive). Am văzut pulovere cu etichetă 'Merry Christmas', șosete pentru cadouri, lenjerie tulburător de roșie, mere glasate, brazi la reducere, articole despre ultimele tendințe în materie de design de interior.

Se aude vuind a sărbătoare, a mâncare, a consum. Au revenit la modă cărucioarele umplute cu vârf în magazine. Vorba ceea, ne-o trebui nouă carne și varză murată, dar nu strică niște detergent pentru wc în plus sau, de ce nu, un televizor nou. Aglomerația cuprinde orașul ca ciuma. Nu mai ai loc să arunci un ac și deja regret că bunul gospodar nu a cumpărat cadourile de Crăciun de astă-vară. Prima brumă ne alungă nemiloasă în magazine. Clinchetul vesel al zurgălăilor nu reușește să acopere vaietele populare. E carnea scumpă, globurile chinezești, pensia mică, frigul aprig, norul prea jos și ziua prea scurtă. E aglomerație, trafic, sunt prea puține perechi de cizme măsura 42 și zău așa dragă se scumpește și curentul. Zâmbetul împăcat al omului liniștit s-a dus demult.

Mi-e dor de Crăciunul de-acum niște ani. Mi-e dor să mă sui în maxi-taxi printre sarsanale mirositoare a cârnați pentru două ore de ascultat două manele. Acum am mașină, dar nu mai am unde să mă duc. Mi-e dor să cumpăr brad (molid), să mă tocmesc pentru el și să-l cărăm amândoi: eu vârful și dânsul cotorul. Mi-e dor să-mi julesc mâinile ținând bradul ca dânsul să-l cioplească pe mărimea suportului. Mi-e dor să aud colindele bunicii și mormăielile celorlalți care țineau ritmul fără a ști versurile. Mi-e dor să dorm pe jos, pe un strat generos de pături pentru că suntem prea mulți ca să încăpem în paturi. Mi-e dor să frământ cozonac până îmi învinețesc coatele. Mi-e dor să împachetez cadouri și-apoi să le despachetez tot eu pentru că nu am răbdare să le desfacă destinatarul. Mi-e dor să-i iau ruj bunicii și încă o pereche de mănuși bunicului. Mi-e dor să-i văd lângă brad, zâmbind pentru fotografie.

Nu-mi găsesc locul în nebunia și alergătura orașului. Crăciunul meu a fost, atunci demult. Acum sunt doar focare izolate de sărbătoare. Și prea multă liniște sau prea mult zgomot pentru nimic.

2 comentarii:

  1. OFZ,

    Craciunul meu va fi posibil sa-l (re)gasesc doar in forma unei stari interioare.
    Altfel si aici la mine e ca la tine. E scump totul, salariile si pensiile sunt mici si totusi carucioarele sunt pline ochi cu de-ale gurii. Iar cand burta o sa fie plina, unii o sa ne amintim si de Doamne Doamne. O sa tragem o fuga la biserica, o sa ascultam slujba chiar daca n-o sa intelegem si n-o sa avem disponibilitate si o sa dam bani cersetorilor sau poate o sa vizitam un orfelinat si o sa ducem copiilor de acolo o mica atentie. Asa e crestineste. Si poate un drum si la farmacie dupa Colebil, Triferment si altele din gama, caci nu-i asa, in perioada asta, digestia e mai greoaie ? :)
    Asta e OFZ. Cautam frumosul ala marunt in toate si unii din noi il si gasim.

    RăspundețiȘtergere
  2. @lotusull: Imi place ca pregatirile incep cu doua luni inainte, astfel incat sarbatoarea sa ne gaseasca ori sleiti de puteri ori intr-o stare ciudata de surescitare :) Dar ai dreptate, ce cautam aia gasim.

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine