luni, 19 decembrie 2011

De sărbători

Mi-am terminat cumpărăturile pentru Crăciun, am aranjat cadourile și chiar am gustat sarmalele (printr-o ironie a sorții pe care mi-e greu s-o explic). Cumva liniștea s-a așezat peste sărbătorile nenăscute încă și simt că au trecut deja. Nu tu febră de pregătiri, nu tu agitație, nu tu balamuc în casă. Doar oamenii mă mai înghesuie prin tramvaie și magazine și mă privesc chiorâș când ies fără cumpărături. Ei bine da, chiar vroiam o baterie pentru motocicletă, nici cozonac, nici făină, nici portocale. Și n-am găsit..

Anul acesta sărbătorile îmi sunt aparte. Și nu neapărat în sensul bun, dar nici în cel rău. Pur și simplu într-un sens în care nu le-am mai privit până acum. Mă îndoiesc că mă va colinda cineva și oricum am devenit imună la colindele lui Hrușcă sau ale Mariei Carey, urlate de timpuriu prin mall-uri. Îmi crește ochiul de observator și simt că inima mi-e în altă parte. Nu pot nici să critic, nici să mă implic, sunt un votant absent, care nu mai știe ce să facă în privința dreptului la Crăciun..

Tai din grâul prosperității anului 2012 și îl dăruiesc cu drag pisicii. Știu sigur că nu va fi un an obișnuit, deși nu pot să-i definesc croiul, dar nu mă lasă inima să văd mâța poftind aiurea. Așa că stric norocul și fericesc pisica. Să fie și pentru ea sărbătoare. Voi avea de Anul Nou un grâu ciuntit pe masă. Dar ce mai e întreg zilele astea? Mi-e inima bucăți lipite cu dor, plouă în decembrie, sunt globuri sparte a pagubă prin supermarketuri, am Martini și n-am lămâie, Moș Crăciun e Secret Santa și sunt atât de mulți brazi împodobiți că plânge pădurea toată. Ce mai contează un noroc ciung într-un an prosper?! Asta dacă scăpăm și anul acesta de sfârșitul lumii, că atâta îl prorocesc de-ți vine să-ți iei lumea în cap și în anii în traistă. Măcar pisica are nouă vieți, poate scapă..

7 comentarii:

  1. ooooooooooooooooooo! :(
    doresc ca o minune sa-ti mângâie dorul si sa-ti destinda fata într-un zâmbet nascut în inima!

    RăspundețiȘtergere
  2. OFZ,

    eu mizez pe ochiul tau de observator.
    Nu m-as incumeta nici sa croiesc rostul zilei de maine, pe cel al anului ce va sa vina nici atat.
    Tinand cont ca ai fericit pisica e foarte posibil ca anul ce vine sa nu-ti fie deloc ciung. Cica spune o lege acolo ca primim ceea ce daruim. iar o pisica fericita nu-i putin lucru :)
    Nu cred ca trebuie sa faci nimic in privinta dreptului la Craciun. Eu una fac exact ce simt. Si daca simt sa nu fac nimic, pai asa fac.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @CARMEN: Fii fara grija, zambetul e la locul lui. Doar agitatia lipseste :) Dorul insa nu mai are cum sa fie desfacut.

    @lotusull: Pai daca e pe asa, pisica va fi si mai fericita cu portie dubla maine dimineata :) Si eu fac ce simt, chiar daca uneori sunt pe langa iuresul evenimentelor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Oho, pai atunci sa te tii bine, o sa curga norocul peste tine :)
    Eu sunt cu picioarele in glodul realitatii si cu capul in nori. Si tot departe de iuresul si preocuparile cotidiene ale lumii. Si am un bradut de plastic ca sa nu mai planga padurile toate.
    N-o sa-ti vina sa crezi dar tot ce se face se poate si desface :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @lotusull: Stiam eu ca ma pot baza pe tine. Desi cumva mi se pare ca ai facut pact cu pisica. Momentan pisica face pe nisnaia :)

    Nu sunt complet impotriva bradului si a obiceiurilor. Si eu am avut brad de Craciun si tare drag mi-a fost. Dar sa pui brad in vitrina magazinelor, in fiecare departament al firmelor, pe holurile scolilor care oricum sunt in vacanta, pe strada si in orice alt loc in care nu e musai, mi se pare prea mult..

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai da, ca de obicei. Accentul cade pe imagine, pe impresie, pe aparenta. La atatia brazi aproape ca ai putea jura ca toata lumea topaie de fericire si simte spiritul Craciunului pana in amduva oaselor. In paralel cu mirosul de sarmale si ultimul racnet in materie de costum de craciunite, tipsuri cu globuri si revelion petrecut pe vreo coasta si musai in costum de baie :)
    Asta-i lumea OFZ. O luam ca atare caci privita dintr-un anumit unghi e chiar amuzanta latura asta a ei :)
    Numai cu ala cu cornite ( daca o fi existand ) nu fac pact. In rest disponibilitatea mea e maxima. Asa ca, de ce nu si cu o pisica ? :)

    RăspundețiȘtergere
  7. @lotusull: "Asa e viata, o comedie. Iar noi actorii care-o jucam, N-avem dorinta alta mai vie, Decat aplauze sa meritam." asa zicea Chirita..

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine